Jurisdictional conflict in delictual action: mandatory prior ruling on jurisdiction exceptions bars subsequent self-vesting dismissal

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20.06.2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâţii S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L sunt părţi ale grupului F., cum reiese de pe site-ul de prezentare al acestora. Pe fondul cauzei, au învederat că reclamanta B. a decis ca sarcina să îi fie urmărită de un medic ce îşi desfăşura activitatea în cadrul pârâtei S.C. D. S.R.L., însă după naştere, care s-a produs la o altă unitate spitalicească, aceasta a fost informată cu privire la riscul crescut al noului născut de a prezenta sindromul Down. În final, diagnosticul stabilit a fost unul mult mai complex. În atare situaţie, impută pârâtului C. neidentificarea malformaţiilor congenitale ale cordului fătului, deşi acest lucru era posibil, iar pârâtei S.C. E. S.R.L. prezentarea unui rezultat eronat al investigaţiilor.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 95/2006.

Prin Sentinţa civilă nr. 1080 din 17 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unor părţi lipsite de calitate procesuală, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi S.C. D. S.R.L., spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat instanţei să fie obligaţi pârâţii la recunoaşterea dreptului la daune morale pentru repararea prejudiciului încercat, urmare a faptei ilicite săvârşite de pârâţi.

În temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că niciunul dintre pârâţi nu are sediul în Piteşti, locul săvârşirii pretinsului fapt ilicit, că actul medical acuzat în cauză este săvârşit în cadrul pârâtei S.C. D. S.R.L., cu sediul în Piteşti, iar cu privire la pârâta S.C. F. S.R.L., reclamanţii nu au imputat o culpă medicală ori de altă natură, fiind chemată în judecată exclusiv prin prisma postărilor on-line, deşi, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâta S.C. F. S.R.L. nu are vreo legătură de asociere sau reprezentare a celorlalte două pârâte, constată că S.C. F. S.R.L. este pârâtă fictivă.

Instanţa a mai reţinut lipsa calităţii procesual pasive şi a pârâtei S.C. E. S.R.L., faţă de faptul că reclamanţii nu au fost în măsură să identifice natura faptei, acţiune sau omisiune, imputată pârâtei S.C. E. S.R.L., aflată în contrarietate cu o normă de conduită care să antreneze crearea unui raport juridic în plan procesual civil.

Prin urmare, reţinând că pârâţii S.C. E. S.R.L. şi F. S.R.L. nu au calitate procesual pasivă, iar ceilalţi doi pârâţi, S.C. D. S.R.L. şi C. au sediul, respectiv, domiciliul în Piteşti, în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ., dar şi de art. 113 alin. (1) pct. 9, C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Argeş.

Astfel învestit, Tribunalul Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 417 din 13 noiembrie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a suspendat orice act de procedură şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut următoarele:

Având în vedere că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că domiciliul pârâtului C., la data sesizării instanţei, era în Bucureşti, că reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toţi cei patru pârâţi şi că intenţia reclamanţilor este de obligare a pârâţilor, în solidar, susţinându-se faptul că pârâta D. S.R.L. face parte dintr-un grup al S.C. E., respectiv al S.C. F. şi este răspunzătoare pentru prejudiciu, în baza art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei din Bucureşti.

Pe de altă parte, excepţia de necompetenţă teritorială putea fi invocată doar de către pârâţi, în termenul defipt de lege, iar nu şi de către instanţă, din oficiu. Or, în speţă, niciuna dintre părţi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, pentru ca aceasta să statueze cu privire la această chestiune, excepţia necompetenţei invocată de pârâta S.C. E. S.R.L., prin întâmpinare, privind necompetenţa materială a instanţei, din perspectiva dispoziţiilor legii speciale.

Ratione materia, instanţa din Bucureşti este competentă şi prin prisma locului unde s-au produs efectele faptei pretins ilicite, potrivit art. 113 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere faptul că naşterea copilului s-a produs la un spital din Bucureşti.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Argeş cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., C., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

Conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

De asemenea, conform prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 310/2018, "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ. răspund concepţiei actuale a legiuitorului în privinţa duratei procesului, permiţând estimarea duratei cercetării procesului şi respectarea unui termen optim şi previzibil al judecăţii. Astfel, legiuitorul nu mai permite invocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială până la începerea dezbaterilor asupra fondului, limitând drastic acest moment procesual, fără posibilitatea derogării. Se urmăreşte, astfel, ca discutarea competenţei instanţei să nu fie amânată după discutarea altor excepţii, după încuviinţarea sau administrarea de probatorii, dat fiind faptul că aceste acte de procedură mai pot fi îndeplinite chiar după terminarea cercetării procesului şi până la dezbaterea în fond a procesului.

Pe de altă parte, din formularea imperativă a art. 131 din C. proc. civ., rezultă că verificarea din oficiu a competenţei este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească. Dacă la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate, se invocă mai multe excepţii concomitent, necompetenţa se discută cu prioritate. Această constatare este valabilă mai ales atunci când, în cauză, a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale, cum este cazul în speţă.

Normele legale care reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă de ordine privată, între instanţa competentă potrivit art. 107 - 112 din C. proc. civ., şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului, în raport de prevederile art. 116 din C. proc. civ.

Astfel, analizând conţinutul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti a fost învestit cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.

De asemenea, din lucrările dosarului Tribunalului Bucureşti nr. x/2018, reiese că pârâta S.C. E. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, pârâtul C. a invocat, prin întâmpinare, excepţia insuficientei timbrări şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, iar pârâtele S.C. D. S.R.L. şi F. S.R.L. prin întâmpinare, au invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

Din conţinutul încheierii de la primul termenul de judecată, din 15 martie 2019, la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, reiese că Tribunalul Bucureşti nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale, aşa cum impuneau normele procesual civile, ci, constatând că întâmpinările formulate în cauză nu au fost transmise şi celorlalte părţi, a dispus comunicarea acestora.

Împrejurarea că excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a fost invocată de către Tribunalul Bucureşti, la termenul de judecată ce a urmat, din 17 mai 2019, concomitent cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., nu poate fi apreciată ca fiind în acord cu prevederile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., de vreme ce momentul procesual al primului termen de judecată, în sensul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., până la care instanţa era obligată să pună în discuţie excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, a fost depăşit.

În raport de prevederile legale redate, se impunea ca Tribunalul Bucureşti, la primul termen de judecată, din 15 martie 2019, cu procedura de citare legal îndeplinită, să se pronunţe, prioritar, asupra excepţiilor privind competenţa materială şi teritorială în soluţionarea pricinii, invocate prin întâmpinări, şi numai în măsura în care constata că este competentă să judece cauza, se putea pronunţa şi cu privire la celelalte excepţii.

Or, Tribunalul Bucureşti, în dezacord cu rigorile impuse de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., s-a pronunţat, mai întâi, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, constatând că pârâţii S.C. F. S.R.L. şi S.C E. S.R.L. nu pot sta în judecată în calitate de pârâte şi, ulterior, asupra excepţiei necompetenţei sale teritoriale, reţinând că nu este competentă teritorial să judece.

Procedând astfel, şi depăşind momentul primului termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, instanţa nu se mai putea dezînvesti cu privire la soluţionarea pricinii şi nu mai putea constata că nu este competentă teritorial să judece, chiar şi în contextul prevederilor art. 112 alin. (2) din C. proc. civ., reţinute de aceasta ca fiind incidente cauzei.

Or, depăşind momentul procesual în care era îndrituită să supună dezbaterii părţilor chestiunea privind excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale, invocată prin întâmpinări, instanţa nu mai poate reţine ulterior, că nu este competentă teritorial să judece pricina.

Ca atare, constatând că, în mod nelegal, Tribunalul Bucureşti s-a dezînvestit, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., C., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., C., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - CL