Appeal annulled for nullity: failure to articulate motives of illegality challenging suspension of proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal in its entirety, upholding the lower court's procedural ruling; this decision is final and not subject to further appeal. The dispute concerned the admissibility of an appeal against a first-instance procedural decision that suspended the trial proceedings because the plaintiff neither requested judgment in absentia nor appeared at the hearing. The appellant challenged the validity of the lower court's act solely on the grounds that it was not signed, violating specific formatting requirements, but failed to identify any specific motive of illegality regarding the substantive legal grounds for the suspension. Relying on the Civil Procedure Code, the court held that the appeal was null and void for failing to develop specific critiques against the judgment under the required motives of illegality and for lacking public order grounds that could be raised ex officio, thereby failing to meet the mandatory form requirements for an appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Appeal annulled for nullity: failure to articulate motives of illegality challenging suspension of proceedings: The dispute concerned the admissibility of an appeal against a first-instance procedural decision that suspended the trial proceedings because the plaintiff neither requested judgment in absentia nor appeared at the hearing. The appellant challenged the validity of the lower court's act solely on the grounds that it was not signed, violating specific formatting requirements, but failed to identify any specific motive of illegality regarding the substantive legal grounds for the suspension. Relying on the Civil Procedure Code, the court held that the appeal was null and void for failing to develop specific critiques against the judgment under the required motives of illegality and for lacking public order grounds that could be raised ex officio, thereby failing to meet the mandatory form requirements for an appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, authorizing the annulment of the appeal due to nullity.
Procedural rule governing the communication of the decision to the parties.
Full text
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de recurs formulate de recurentul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că petentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat la dezbateri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul A., la data de 13 iunie 2019.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iunie 2019 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.
Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural, constând într-o încheiere de şedinţă, nu este semnat, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, situaţie faţă de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul nu respectă cerinţa de formă a încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Raportul întocmit la data de 10 septembrie 2019, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru şi comunicat părţii.
Nu s-a formulat punct de vedere la raport.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze că încheierea comunicată nu este semnată, contrar dispoziţiilor art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ. şi Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susţin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii de şedinţă din 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii de şedinţă din 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.
GGC - CL