State liability for judicial errors and admissibility of cassation appeals lacking substantive review of the lower court’s reasoning

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 9 mai 2019, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 mai 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale de atragere a răspunderii administrativ-reparatorie a statului pentru eventuale prejudicii cauzate de erori judiciare sau unele pagube cauzate prin acte sau fapte administrative.

A mai arătat că statul nu răspunde şi nu poate acorda despăgubiri decât în cazul în care această răspundere este prevăzută, în mod expres, prin legi speciale (ex: art. 538 şi urm. C. proc. pen., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 221/2009 etc.), iar acţiunea reclamanţilor faţă de Statul Român este inadmisibilă atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile legale de atragere a răspunderii statului pentru eventuale prejudicii cauzate prin erori judiciare sau unele pagube cauzate prin acte sau fapte administrative.

Recurentul a susţinut că acţiunea reclamanţilor nu este întemeiată pe dispoziţiile speciale, ci pe dreptul comun (art. 1349, art. 1357 şi art. 1373 C. civ.), motiv pentru care acţiunea este inadmisibilă, iar instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 107/C/2018, prin care a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea fără a mai analiza acţiunea/cererile formulate de reclamanţi pe fond.

O altă critică a recurentului a fost aceea că "prejudiciul suferit" de reclamanţi nu a fost cauzat printr-o faptă proprie, directă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel că nu se poate angaja răspunderea sa, mai ales că nu a fost parte în dosarul penal descris în acţiune, iar cererea reclamanţilor nu se încadrează în prevederile art. 538 C. proc. pen., întrucât nu s-a pronunţat o hotărâre penală de condamnare care să fi fost anulată sau desfiinţată pentru un fapt nou sau recent descoperit care să dovedească că s-a produs o eroare judiciară.

Potrivit art. 52 alin. (3) teza I şi II din Constituţia României, recurentul a considerat că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii, legea specială la care face referire textul constituţional fiind reprezentată de dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen.

Conchizând, recurentul a învederat că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a dispus anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în măsura în care considera că se impune analizarea pe fond a cererii, cel puţin asupra unui capăt de cerere, instanţa avea obligaţia de a anula sentinţa atacată, cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare, cu evocarea fondului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi A. şi B., care au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul a formulat critici care nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate, recursul este declarat în termenul legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi cu privire la posibilitatea încadrării criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că intimaţii au invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La data de 17 octombrie 2019, intimaţii au depus punct de vedere asupra raportului, prin care au învederat că motivul de recurs întemeiat de către recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. excede soluţiei instanţei de recurs.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii A. şi B. şi reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva Sentinţei civile nr. 107/C din 3 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de fond s-a pronunţat în mod general, global, asupra capetelor de cerere formulate de reclamanţi, care au avut temeiuri juridice pentru fiecare faptă prejudiciabilă invocată, instanţa nefăcând o analiză concretă, separată şi exactă asupra fiecăreia în parte; a mai arătat instanţa de apel că soluţia tribunalului în sensul că statul nu poate răspunde decât în limitele dispoziţiei legii speciale este contrară practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar modalitatea în care judecătorul fondului a înţeles să soluţioneze cererea reclamanţilor echivalează cu o nepronunţare asupra acesteia, cu o necercetare a fondului, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi anularea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia curţii de apel de casare a sentinţei atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare şi nici nu a combătut raţionamentul instanţei de apel, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, recurentul a indicat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care criticile sale nu au în vedere argumentele instanţei de apel în susţinerea soluţiei date, care nu s-a concretizat într-o dezlegare, pe fond sau în temeiul unei excepţii procesuale dirimante, a raportului juridic litigios, câtă vreme, curtea de apel a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei tribunalului de a determina în mod clar limitele în care a fost învestit şi, în acest context, de a proceda la soluţionarea fiecărei pretenţii deduse judecăţii, raportat la temeiurile de fapt şi de drept invocate de reclamant.

Se impune a fi observat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, cu referire la raţionamentul expus de aceasta în justificarea soluţiei adoptate, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, iar în acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii atacate.

Or, invocând că statul nu răspunde decât în temeiul dispoziţiilor speciale, cum ar fi art. 538 şi 539 C. proc. pen., respectiv art. 52 din Constituţie iar acţiunea reclamanţilor nu întruneşte condiţiile stabilite prin aceste dispoziţii legale, recurentul nesocoteşte argumentele instanţei de apel, care a reţinut că, în rejudecare, instanţa de fond trebuie să analizeze şi să se pronunţe asupra admisibilităţii în mod individual pentru fiecare capăt de cerere formulat, întrucât judecătorul de fond a ignorat cadrul procesual obiectiv în care a fost învestit şi nu a hotărât asupra pretenţiilor formulate de reclamanţi, care având temeiuri juridice diferite şi fiind întemeiate pe fapte prejudiciabile distincte, nu puteau fi soluţionate în bloc.

De asemenea, deşi recurentul a invocat că nu s-ar fi impus desfiinţarea în tot a sentinţei civile atacate, ci evocarea fondului de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că recurentul nu a înţeles să dezvolte nici această critică, printr-o argumentaţie specifică, astfel că, în acest context, susţinerile formulate de recurent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De altfel, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., una dintre soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa este aceea a anulării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Or, în cauză, prin cererea de apel, reclamanţii au solicitat în mod expres admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., anularea Sentinţei civile nr. 107/C/2018, pronunţată de Tribunalul Bihor şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar instanţa de apel a constatat că Tribunalul, deşi a fost învestit cu analiza mai multor capete de cerere, care au avut un fundament juridic distinct, nu a analizat, în concret, pretenţiile deduse judecăţii, raportat la fiecare petit, ci a respins în bloc cererea, pe motiv că statul nu răspunde decât în temeiul art. 538-539 din C. proc. pen.

În consecinţă, constatând că, în speţă, criticile formulate de recurent nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV