Contractual jurisdiction clause nullified by failure to raise private-order territorial incompetence exception in first instance

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 11 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8.330 RON, sumă ce reprezintă cheltuieli cu bursa achitată de reclamantă pârâtului în perioada februarie-mai 2018, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că suma reprezintă prejudiciul creat societăţii prin nerespectarea contractului bursă de studiu, în perioada în care pârâtul beneficia de formare profesională iniţiată de angajator în condiţiile prevăzute de art. 1 ale Legii nr. 376/2004 privind bursele private, constând în participarea la un curs în vederea autorizării pentru meseria de revizor vagoane. Potrivit contractului de bursă de studiu nr. 214 încheiat între părţi la data de 21 februarie 2018, pârâtului i-a fost acordată de către reclamant finanţarea unei burse în vederea formării profesionale a acestuia, iar pârâtul s-a obligat ca după absolvirea cursului şi obţinerea certificatului să profeseze, în cadrul A. SA timp de 3 ani.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1345, art. 1350 C. civ. şi Legea nr. 367/2004 - Legea burselor private.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 7268 din 04 octombrie 2019, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că, în raport de voinţa părţilor şi de dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în cauză a avut loc o prorogare convenţională a competenţei ce rezultă din inserarea în cuprinsul contractului de bursă de studiu nr. 214 din 21 februarie 2018, la art. 6.2 a clauzei atributive de competenţă.

A mai arătat instanţa că, în speţă, convenţia prin care părţile au stabilit ca pricina să fie judecată de instanţa competentă de la sediul persoanei juridice menţionate la art. 1.1. (sediul reclamantei) este încheiată în condiţii de regularitate, iar clauza este expresă şi desemnează exact instanţa aleasă, fără a încalcă normele de competenţă absolută.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 196/2020 din 14 ianuarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploieşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este cea înscrisă în art. 107 C. proc. civ., iar, în cauză, având în vedere obiectul cererii, normele de competenţă sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

A mai arătat instanţa că deşi art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevede că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă, reclamantul a ales să sesizeze o altă instanţă decât cea competentă teritorial potrivit înţelegerii părţilor - art. VI pct. 6.2 din contractul nr. x din 21 februarie 2018, astfel că acesta nu mai poate invoca excepţia de necompetenţă a instanţei alese, întrucât contravine dispoziţiilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

Instanţa a mai reţinut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, astfel că, în cauză, pârâtul nu mai putea invoca excepţia la primul termen de judecată, având în vedere că nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză. Conchizând, instanţa a arătat că din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 26 septembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în dosarul x/2019, reiese că instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, deşi era un caz de necompetenţă teritorială de ordine privată, unde în lipsa invocării de către pârât, prin întâmpinare, a excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, prin invocarea, din oficiu, a acestei excepţii s-au încălcat prevederile de ordine publică ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, prin care reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 8330 RON, ca urmare a nerespectării de către pârât a contractului de bursă de studii pentru autorizarea în meseria de revizor vagoane.

Înalta Curte reţine că, în cauză, părţile au încheiat contractul bursă studiu nr. 241 din 21 februarie 2018, iar la art. VI pct. 6.2 au stabilit că, în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti competente de la sediul persoanei juridice de drept privat, menţionată la art. 1.1, respectiv A. SA, care potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aflate la dosarul Judecătoriei Ploieşti, are sediul în Bucureşti, Calea x.

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Aceste dispoziţii legale reglementează posibilitatea stabilirii unei alte competenţe teritoriale decât cea de drept comun, dacă normele de competenţă nu au un caracter exclusiv, alegerea de competenţă reprezentând o prorogare convenţională de competenţă teritorială.

Dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că: Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepţia celor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ. privitoare la imobile, moştenire, societăţi, insolvenţă sau concordat preventiv şi împotriva unui consumator) şi la cele referitoare la alte drepturi de care părţile pot să dispună, este relativă.

În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectării de către acesta din urmă a contractului de bursă de studiu.

Ca atare, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunţate, norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. stipulează că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal, fiind astfel decăzut, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., din dreptul de mai depune probe şi de a invoca excepţii, în afara de celor de ordine publică, dacă legea nu dispune altfel.

Astfel, se constată că renunţarea la convenţia părţilor, inserată în art. VI din contractul de bursă de studiu, a avut loc odată cu sesizarea de către reclamantul A. SA a Judecătoriei Ploieşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului, în lipsa opoziţiei acestei părţi formulată în condiţii legale. Ca atare, această clauză nu mai poate produce efectele stabilite prin contractul de bursă de studiu.

Prin urmare, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a fost invocată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar instanţa nu o putea invoca din oficiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "acţiune în răspundere contractuală", în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV