Copyright infringement jurisdictional conflict: res judicata of appellate regulator precludes new negative conflict

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanta SC A. SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să oblige pe pârâtele B. SRL şi E., în solidar, la plata sumei de 1.320 Euro + TVA, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la data plăţii, pentru încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe aparţinând acesteia, în calitate de titulară a serviciului de programe C., respectiv a canalelor C., precum şi pentru transmiterea fără drept a canalelor C. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Oradea

Prin Sentinţa nr. 5054 din 29 iunie 2017, Judecătoria Oradea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA şi a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.320 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune materiale. A respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei referitoare la daunele morale şi la diferenţa până la 7.374,14 RON cu TVA. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin Decizia nr. 1026/LP/2017-A din 18 decembrie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis apelurile formulate de apelantele SC A. SA, B. SRL şi E., a anulat Sentinţa nr. 5054 din 29 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Oradea şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Olt.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Olt

Prin Sentinţa nr. 180 din 27 februarie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamanta SC A. SA, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. A constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

5. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018, a constatat inexistenţa conflictului negativ de competenţă.

După pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi, prin Încheierea nr. 20 din 10 septembrie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a înaintat dosarul Tribunalului Bihor, spre competentă soluţionare.

6. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, în rejudecarea fondului

Prin Sentinţa nr. 123/C/2018 din 14 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL şi a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.320 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune materiale. A respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei referitoare la daunele morale şi la diferenţa până la 7.374,14 RON cu TVA. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în rejudecarea apelului

Prin Decizia nr. 161/2019-Ap din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a fost admis apelul formulat de pârâtele E. şi SC B. SRL, anulată Sentinţa nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalul Bihor şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Olt.

8. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 161/2019 - Ap din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea şi împotriva Sentinţei nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor a declarat recurs pârâta SC B. SRL, prin care solicită anularea ambelor hotărâri şi stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina, prin emiterea regulatorului de competenţă.

În susţinerea recursului, arată că instanţa de apel trebuia să constate existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între cele două tribunale, cel de la Olt şi cel de la Bihor, să suspende judecata apelului şi să trimită cauza Înaltei Curţi în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.

Apreciază că însuşi Tribunalul Bihor trebuia să constate ivit conflictul de competenţă şi să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

9. Apărările formulate în cauză

La data de 14 iunie 2019, intimata-reclamantă SC A. SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că acesta a fost declarat de către pârâtă doar pentru tergiversarea soluţionării cauzei.

Totodată, îşi exprimă dezacordul atât faţă de modul în care Tribunalul Bihor, în primul ciclu procesual, a admis excepţiile de necompetenţă, cât şi faţă de practica Înaltei Curţi, conform căreia hotărârea pronunţată de Tribunalul Bihor în apel se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza.

10. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/Ap din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil se impune a se constata că recurenta a invocat, în susţinerea motivelor de recurs, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Însă, aşa cum s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, însuşit de către completul de filtru, criticile vizând modalitatea de aplicare de către instanţa de apel a prevederilor referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de acestea, urmează ca examinarea deciziei recurate să se facă în limita impusă de criticile de nelegalitate invocate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, se invocă de către recurentă aplicarea greşită de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 133-135 alin. (1) C. proc. civ., prin lipsa constatării existenţei unui conflict negativ de competenţă ivit între Tribunalul Olt şi Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea având obligaţia de a suspenda judecata apelului şi de a trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.

Prin motivele de recurs nu este criticată, deci, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea pe apelurile declarate de pârâtele E. şi SC B. SRL, care a fost în sensul admiterii acestora şi desfiinţării Sentinţei civile nr. 123 din 14 noiembrie 2018 a Tribunalului Bihor prin care a fost admisă acţiunea introductivă a reclamantei, ci vizează conduita instanţei de apel, care nu ar fi observat că între Tribunalul Bihor şi Tribunalul Olt au intervenit declinări reciproce de competenţă, aspect ce impunea suspendarea judecăţii cauzei şi trimiterea dosarului Înaltei Curţi în vederea stabilirii instanţei competente să soluţioneze cauza în prima instanţă.

Analizând cauza din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC CGM-TV SRL este nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente".

Prin Decizia nr. 1026/LP din 18 decembrie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate împotriva Sentinţei nr. 5054 din 29 iunie 2017 pronunţate de Judecătoria Oradea, pe care a anulat-o în totalitate şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Olt.

În judecarea apelului instanţa nu a făcut altceva decât să pronunţe o hotărâre în conformitate norma prevăzută în art. 480 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căreia "dacă instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă".

Aşadar, prin decizia astfel pronunţată, Tribunalul Bihor nu şi-a declinat competenţa în favoarea unei alte instanţe, ci a soluţionat apelurile declarate de cele două pârâte, constatând că pricina a fost soluţionată, la fond, de o instanţă necompetentă, sens în care a trimis cauza spre rejudecare la instanţa căreia îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei în conformitate cu normele speciale din materia proprietăţii intelectuale, care este chiar instanţa despre care pârâţii au menţionat în faţa instanţelor de fond. Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, această decizie are natura juridică a unui regulator de competenţă, fiind stabilit cu titlu definitiv care este instanţa competentă să soluţioneze fondul prezentului litigiu.

Prin admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de fond, Tribunalul Bihor a stabilit cu putere de lucru judecat care este instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezentul litigiu, aspect care nu mai poate fi repus în discuţie ulterior acestui moment, în condiţiile în care menţionata decizie are caracter definitiv.

Puterea de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În speţă, chestiunea litigioasă priveşte stabilirea competenţei Tribunalului Olt în judecarea pricinii în primă instanţă, soluţie ce se impune ca o chestiune prejudicială deja dezlegată în cadrul acestui dosar.

Faptul că Tribunalul Olt nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de apel şi, prin Sentinţa civilă nr. 180 din 27 februarie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, care s-a şi pronunţat ulterior pe fondul pricinii, nu schimbă în niciun fel datele problemei, cu atât mai mult chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin decizie definitivă inexistenţa conflictului de competenţă, precum şi faptul că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze cauza este cea indicată prin Decizia nr. 1026 din 18 decembrie 2017, şi anume Tribunalul Olt.

Faţă de aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Oradea a admis apelul formulat de pârâtele E. şi SC B. SRL, a anulat Sentinţa nr. 123/C din 14 noiembrie 2018 a Tribunalul Bihor şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt, dând eficienţă principiului puterii de lucru judecat a celor statuate prin Decizia nr. 1026/LP din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2016, precum şi a statuărilor făcute de instanţa supremă prin Decizia nr. 1192 din 3 aprilie 2018.

Având în vedere motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/Ap din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 161/2019-Ap din data de 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - LM