Jurisdictional conflict between civil and administrative sections over public authority action for construction penalties; appellate follow-up of re-qualification to administrative litigation bars re-litigation of material competence in recourse.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaş sub nr. x/2017 reclamanta Inspectoratul de Stat în Construcţii, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 10.082,54 RON, reprezentând taxe şi penalizări, calculate la valoarea finală a lucrărilor avizate conform autorizaţiei de construire nr. x/03.06.2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 961/12.06.2018, Judecătoria Mediaş a respins excepţia lipsei de obiect şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a admis cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.041,27 RON, penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta A.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, care, prin Decizia civilă nr. 1248/2018 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind reînregistrat sub nr. x/257/2017* la data de 21.12.2018.

Prin Decizia nr. 195/26.02.2019, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 961/12.06.2018 pronunţată de Judecătoria Mediaş, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată cu privire la plata sumei de 166,10 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente cotei de 0,1%, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii I.S.C.

Prin Decizia civilă nr. 886/18.09.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia şi a declinat în favoarea secţiei a I-a civilă a Curţii de Apel Alba Iulia, competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. împotriva Deciziei nr. 195/26.02.2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Argumentarea instanţei a pornit de la ideea că este necesar a se determina dacă raportul juridic dedus judecăţii este unul care ar atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

În acest sens, s-a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul - instituţie publică a solicitat obligarea pârâtei - persoană fizică, la plata sumei totale de 5.041,27 RON, reprezentând penalităţi de întârziere datorate ca urmare a regularizării cotelor stabilite în temeiul dispoziţiilor art. 30 din legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, după finalizarea lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire nr. x/3.06.2010, emisă de Primăria Mediaş.

Raportându-se la noţiunea de contencios administrativ definită în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că nu orice litigiu în care o autoritate publică are calitatea de reclamantă este dat în competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât aceste dispoziţii trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că obiectul unei acţiuni de contencios administrativ poate fi numai solicitarea de anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ emis de autoritatea publică, de reparare a pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, precum şi cererea adresată instanţei de contencios administrativ de cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

În cauza dedusă judecăţii, nu se solicită anularea niciunui act administrativ şi nici repararea unei pagube cauzate prin emiterea unui astfel de act, ci se solicită, de către o instituţie publică (reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii), obligarea unor persoane fizice la plata unor pretinse obligaţii ce rezultă din efectuarea unor lucrări de construire autorizate de Primărie.

Astfel de pretenţii nu fac obiectul contenciosului administrativ, astfel că, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei ar aparţine judecătoriei, aşa cum corect a fost soluţionat fondul, întrucât cererea este evaluabilă în bani, iar valoarea în litigiu este sub 200.000 RON.

În consecinţă, Curtea a reţinut că în situaţia acţiunilor de faţă, instituţia publică reclamantă nu este persoană vătămată în înţelesul Legii nr. 554/2004 şi nici nu există dispoziţii legale care să îi confere expres dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ.

Faţă de natura pur civilă a procedurii judiciare demarate în faţa instanţei de fond, respectiv a Judecătoriei, care s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată, soluţionarea pricinii în recurs excede competenţei materiale funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Astfel învestită, secţia I civilă, a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 590/28.11.2019 a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Reclamantul a investit instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii împotriva pârâtei A. constând în obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere datorate urmare regularizării cotelor stabilite conform art. 30 din Legea nr. 10/1995.

Calea de atac a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei Judecătoriei Mediaş a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia civilă, iar prin Decizia nr. 1248/2018 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu.

Această din urmă secţie, respectiv completul specializat de contencios administrativ şi fiscal, a păstrat dosarul spre soluţionare şi a pronunţat decizia atacată cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ. recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Astfel, în cauză, instanţa ierarhic superioară este Curtea de Apel Alba Iulia, dar secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nu secţia civilă, faţă de împrejurarea că decizia atacată a fost dispusă de secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu.

Excepţia de necompetenţă absolută se poate invoca numai în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., şi anume doar la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu nerespectarea acestor dispoziţii legale, a invocat, în faza recursului, excepţia de necompetenţă funcţională, deşi calea de atac a apelului a fost soluţionată de secţia corespondentă a Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, s-a constatat că instanţa de contencios şi fiscal este competentă să judece cauza, competenţa rămânând câştigată, faţă de dispoziţiile legale menţionate.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 13 ianuarie 2020, fiind fixat termen pentru soluţionare la 13 februarie 2020.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele care succed:

Conflictul negativ de competenţă supus analizei s-a ivit între două secţii specializate ale aceleiaşi curţi de apel.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., "Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti."

În speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât dezînvestirea reciprocă a operat între două secţii cu specializări diferite din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, respectiv între secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia civilă, instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul fiind ultima dintre acestea.

În cauza dedusă judecăţii, fondul litigiului a fost soluţionat de Judecătoria Mediaş, iar apelul a fost înregistrat pe rolul secţiei civile a Tribunalului Sibiu, la primul termen de judecată - 19 decembrie 2018 fiind invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a acestei secţii, dispunându-se declinarea competenţei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe, care a soluţionat cauza pe fond, fără a se declara necompetentă.

Conflictul negativ de competenţă vizează soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în apel de un complet specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu, în urma dezînvestirii completului specializat de la nivelul secţiei civile a aceluiaşi tribunal.

Înalta Curte apreciază că soluţionarea în apel a cauzei de către un complet specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu, atrage competenţa aceleiaşi secţii din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, de soluţionare a recursului împotriva acelei hotărâri.

Criteriul materiei, în sensul dacă în cauză este vorba de un litigiu de contencios administrativ, ce ar trebui soluţionat de instanţa specializată în această materie, nu poate fi repus în discuţie în recurs cu scopul determinării competenţei de soluţionare a recursului şi al dezînvestirii completului din cadrul secţiei de contencios administrativ a curţii de apel, în favoarea secţiei civile din cadrul aceleiaşi curţi de apel, pentru că s-ar eluda în acest fel dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Întrucât dispoziţiile legale anterior citate exclud posibilitatea invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă de către instanţa de recurs şi având în vedere că în apel pricina a fost calificată ca fiind de contencios administrativ şi fiscal, fiind soluţionată de Tribunalul Sibiu, competenţa de soluţionare a recursului revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba Iulia, pe rolul căreia a fost înregistrat recursul, urmând ca Înalta Curte să dispună în acest sens.

Faţă de considerentele expuse, instanţa competentă să judece cauza în recurs este Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.

GGC - GV