Standing to appeal in fiscal litigation: validity of representation by regional finance authority without a specific mandate

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. şi B., anularea acordului de mediere încheiat la data de 23.11.2012 între cele două pârâte, a tuturor actelor ulterioare translative de proprietate, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin Sentinţa civilă nr. 13562/6.12.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1606/21.09.2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâte, iar pe fond, a respins acţiunea.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs (recalificat apel) de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 823/07.11.2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei DGRFP- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, invocată de intimatele A. şi B. şi a respins apelul, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a formulat, în esenţă următoarele critici:

Printr-o primă critică, recurentul susţine că hotărârea recurată este nelegală, întrucât acţiunea a fost formulată de D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Iaşi, în calitate de mandatară a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza mandatului de reprezentare, aceeaşi calitate procesuală de reclamant având-o şi în promovarea căii de atac a apelului, în baza aceluiaşi mandat de reprezentare acordat pentru promovarea acţiunii.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că instituţia apelantă nu are calitatea de parte, întrucât cadrul procesual constituit la prima instanţă nu s-a modificat în vreuna din modalităţile permise de lege - intervenţia principală sau accesorie.

Astfel, cadrul procesual a fost stabilit prin acţiunea formulată de D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Iaşi, în baza mandatului acordat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reclamant.

Apelul a fost formulat de D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Iaşi, ca reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reclamant, dovada calităţii de reprezentant fiind dobândită prin mandatul acordat pentru promovarea acţiunii şi până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prin urmare, recurentul susţine că nu se poate reţine că D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Iaşi a promovat apelul în nume propriu, atât timp cât prin mandatul acordat a fost învestită să întreprindă toate actele procedurale care se impun, exercitând toate căile de atac pentru apărarea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român.

Motivarea instanţei de apel este contradictorie, întrucât a reţinut, pe de o parte, faptul că nu s-a modificat cadrul procesual constituit la prima instanţă printr-una dintre modalităţile permise de lege - intervenţia principală sau accesorie, iar pe de altă parte, a considerat că apelanta are calitatea de terţ.

Calitatea de terţ într-un proces civil poate fi atribuită persoanei care nu a participat la judecata în primă instanţă, dar ulterior, justificând un interes propriu, a formulat cerere de intervenţie pentru a-şi apăra dreptul propriu.

Recurentul susţine că a avut calitatea de reclamant la instanţa de fond, fiind citat în această calitate, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Iaşi, astfel că, nu are calitatea de terţ, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, întrucât Statul Român a acordat mandat pentru formularea cererii de chemare în judecată şi pentru întreprinderea tuturor demersurilor, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Pe fondul cauzei, recurentul susţine că au fost dovedite toate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii prevăzute de art. 975 C. civ. (art. 1562 noul C. civ.).

Astfel, creanţa creditorului este certă, lichidă şi exigibilă, având în vedere că, prin Ordonanţa din 23.10.2015 a DNA - Serviciul Teritorial Iaşi, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de A., în Dosarul nr. x/2014, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 308 şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., din care a rezultat un prejudiciu în valoare de 268.245,6 euro în dauna statului român şi un folos în valoare de 779.265,1 euro pentru numitul C..

Ulterior, prin Ordonanţa din 30.10.2015 a DNA - Serviciul Teritorial Iaşi pronunţată în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus şi poprirea sumelor datorate cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice inculpaţilor şi, respectiv, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile deţinute/aflate în proprietatea inculpaţilor.

A doua condiţie prevăzută de dispoziţiile legale menţionate este aceea ca actul încheiat de debitor cu terţul să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, în speţă, prejudiciul cauzat statului român fiind de 268.245,6 euro, prin înstrăinarea bunului din patrimoniu şi imposibilitatea executării silite.

În speţă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, respectiv frauda debitorului, fiind mai mult decât evident că pârâta cunoştea consecinţele înstrăinării bunului din patrimoniu, precum şi complicitatea terţului la frauda debitorului, care cunoştea faptul că această înstrăinare a fost făcută cu intenţia de a prejudicia creditorul fiscal, având în vedere faptul ca bunul imobil a ajuns în proprietatea unei persoane care este rudă a acesteia.

Rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 975 C. civ. (art. 1562 noul C. civ.), iar Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 268.245 euro, tranzacţiile fiind încheiate, în mod intenţionat, în dauna creditorului bugetar care a suferit un prejudiciu prin imposibilitatea aplicării procedurii de executare silită.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 ianuarie 2019.

Prin rezoluţia din 28 ianuarie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimaţii au obligaţia de a formula întâmpinare.

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La 27 martie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul de filtru urmând să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu observarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinare.

La 28 martie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor .

Intimaţii au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză şi a fixat termen pentru soluţionarea pe fond a acestuia la 13 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, se constată că recurentul a invocat formal motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât în motivarea recursului nu se regăsesc critici care să poată fi subsumate acestui motiv de nelegalitate, astfel că, recursul va fi analizat din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, având în vedere că instanţa de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluţia şi argumentele instanţei de apel, reţinute în justificarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte constată că susţinerile privind fondul cauzei exced celor statuate prin decizia recurată, astfel că, nu vor fi analizate întrucât, în calea de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În ce priveşte criticile care vizează soluţia instanţei de apel, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către "Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi" .

Apelul a fost exercitat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, fără a se menţiona că aceasta acţionează în calitate de mandatar şi fără a depune la dosar vreun mandat acordat pentru exercitarea căii de atac.

Potrivit art. 80 C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Potrivit art. 223 alin. (1) C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens."

Rezultă, aşadar, că în concepţia legii civile, statul român este "persoană juridică" şi în această calitate poate participa proprio nomine în raporturile de drept civil, ca subiect de drepturi şi obligaţii civile, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Caracterul de subiect de drept civil distinct al statului este evidenţiat de art. 224 alin. (1) C. civ., care prevede: "Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului".

Aşa fiind, rezultă că, dacă reprezentarea statului în raporturile de drept civil este asigurată, potrivit legii, de către Ministerul Finanţelor Publice, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în legătură cu reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru care legea nu prevede o astfel de reprezentare şi, ca atare, pentru reprezentarea acestuia este necesar un mandat, potrivit regulilor de drept comun.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu se poate aprecia că apelanta ar fi acţionat ca reprezentant legal al unei persoane care are calitate de parte în proces, în condiţiile în care nu s-a făcut vreo menţiune în acest sens şi nu s-a depus la dosar vreun mandat de reprezentare.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că, din împrejurarea că acţiunea a fost formulată de "Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi" ar trebui să se deducă concluzia că aceeaşi reprezentare ar fi valabilă şi pentru exercitarea căilor de atac, întrucât, aşa cum s-a arătat, reprezentarea nu este legală, iar apelanta nu a depus la dosar un mandat acordat pentru exercitarea căii de atac.

Art. 82 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."

În cauză, la termenul din 26 septembrie 2018 (încheiere, dosar apel), instanţa de apel a dispus amânarea cauzei, dispunând citarea în calitate de intimat a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care a fost parte la instanţa de fond şi comunicarea către acest intimat a întâmpinării formulate de pârâţi, prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a D.G.R.F.P., prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, în calitate de apelantă.

Deşi legal citat pentru termenul acordat - 31 octombrie 2018, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul de apel, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu a depus la dosar vreun mandat acordat apelantei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi pentru exercitarea căii de atac a apelului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect a apreciat instanţa de apel că, neprezentând un mandat acordat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru exercitarea căii de atac a apelului, apelanta a acţionat în nume propriu şi, cum nu a deţinut calitatea de parte la instanţa de fond, aceasta nu deţine calitate procesuală activă.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului, potrivit căreia, motivarea instanţei de apel ar fi contradictorie, întrucât s-a reţinut, pe de o parte, faptul că nu s-a modificat cadrul procesual constituit la prima instanţă printr-una dintre modalităţile permise de lege - intervenţia principală sau accesorie, iar pe de altă parte, s-a considerat că apelanta are calitatea de terţ.

Aceasta nu constituie o motivare contradictorie care ar putea fi subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., astfel cum susţine recurentul, ci un argument în susţinerea soluţiei potrivit căreia, apelanta nu justifică calitate procesuală activă pentru exercitarea căii de atac a apelului, deoarece în cadrul procesual creat în faţa instanţei de fond, care a rămas nemodificat, apelanta nu a avut calitatea de parte, fiind terţ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Deciziei nr. 823 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.

GGC - GV