Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 399/2020 AI generated

Extraordinary revision inadmissible against non-appealable filtering panel decision annulling appeal

Case Number Decizia nr. 399/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the appellant against the Court of Cassation's earlier decision, upholding the lower court's ruling. The dispute involved a procedural challenge to a prior decision by the same Supreme Court panel, which had annulled an appeal filed against a Court of Appeals' order, with the petitioner arguing for redress under extraordinary review grounds. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which stipulates that decisions rendered by a filtering panel are final and not subject to any form of appeal, including revision or nullity complaint, rendering the petition fundamentally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ; Extraordinary revision inadmissible against non-appealable filtering panel decision annulling appeal: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) pct. 6) s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Keywords

AI generated
grounds for revision procedural review preliminary ruling procedure preliminary decision grounds for cassation article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 1534 din 26 septembrie 2019, Înalta Curte a anulat recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, A. a formulat revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) pct. 6) s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluţia fiind aceea de anulare a recursului declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Înalta Curte reţine că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire şi nici cu contestaţie în anulare.

Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, împotriva Deciziei nr. 1534 din 26 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018 nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) şi ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1534 din 26 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - GV