Moral damages for criminal complaint filing: insufficiency of reasoning on abuse of right and proportionality of compensation

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor daune morale în cuantum de 3.000.000 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunal Botoşani

Prin Sentinţa civilă nr. 363 din 5 aprilie 2018, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. şi l-a obligat pe reclamantul A. la plata sumei de 1.800 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a luat act că pârâtul C. a precizat, prin apărător, că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel Suceava

Prin Decizia civilă nr. 315 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 363 din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumelor de 1 leu cu titlu de daune morale şi de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.

4. Calea de atac formulată în cauză

Reclamantul A. şi pârâtul B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 315 din 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă. Pârâţii C. şi D. au formulat recurs incident împotriva aceleiaşi decizii.

Recursul declarat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi precizează că înţelege să învestească instanţa de recurs doar cu critici legate de stabilirea cuantumului daunelor morale.

Dezvoltând motivele de recurs, recurentul arată că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia privind calculul daunelor morale stabilite la valoarea de 1 leu.

Recurentul solicită ca, în stabilirea prejudiciului, instanţa de recurs să ţină cont şi de prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. şi arată că prejudiciul moral suferit este împărţit pe mai multe laturi, şi anume: prejudiciul de imagine în mediul de afaceri şi în sistemul bancar, prejudiciul de imagine raportat la atitudinea civică, prejudiciul moral - profesional şi prejudiciul moral prin prisma afectării stării de sănătate.

Solicită ca instanţa de recurs să cenzureze hotărârea instanţei de apel din perspectiva art. 1385 alin. (4) C. civ., având în vedere toate aceste aspecte legate de formele pe care le îmbracă prejudiciu şi pe care curtea de apel le-a ignorat.

Recursul declarat de pârâtul B.

Pârâtul îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că din unele motive rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora. Astfel, pe de o parte, instanţa de apel reţine că "probatoriul invocat şi care a stat la baza Ordonanţei emise în 22 aprilie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu este îndestulător pentru a contura intenţia pârâţilor de a produce reclamantului un prejudiciu", iar, pe de altă parte, reţine că "pârâţii au săvârşit fapta ilicită cu forma de vinovăţie a culpei". În plus, Curtea de Apel Suceava a apreciat în mod eronat că pârâţii ar fi exercitat dreptul la petiţionare în mod nerezonabil.

O altă critică vizează nesocotirea normelor de drept material în sensul că, în opinia recurentului, instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările pârâţilor, conform cărora, în virtutea funcţiei/calităţii deţinute, aceştia aveau obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală.

Astfel, arată recurentul, instanţa a analizat cererea numai din perspectiva dreptului la petiţionare şi/sau sesizare a organelor de urmărire penală, ignorând obligaţia instituită în sarcina pârâţilor de dispoziţiile art. 291 C. proc. pen. şi art. 267 alin. (1) C. pen., de a sesiza de îndată organele de urmările penală în situaţia în care au luat la cunoştinţă de săvârşirea unei fapte penale în legătură cu serviciul.

Reclamantul a susţinut că fapta ilicită imputată pârâţilor, şi care ar atrage răspunderea lor civilă delictuală în temeiul art. 1357 C. civ., constă în sesizarea organelor de cercetare penală cu o plângere formulată împotriva sa.

Or, pârâtul B., în virtutea dublei calităţi deţinute, de împuternicit al Consiliului Local Botoşani şi de reprezentant al autorităţii executive - Primăria Municipiului Botoşani avea obligaţia să denunţe săvârşirea faptelor de natură penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. Acest aspect a fost ignorat de Curtea de Apel Suceava, deşi a fost invocat atât prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, prin concluziile orale şi scrise în faţa instanţei de fond, cât şi prin întâmpinare şi concluziile orale în faţa instanţei de apel.

Recurentul arată că a respectat dispoziţiilor referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural, că din probele administrate în cauză nu a rezultat, dincolo de orice dubiu, intenţia pârâtului de a-l şicana pe reclamant. Pârâtul a formulat o plângere penală împotriva reclamantului, însă această situaţie a apărut ca urmare a verificărilor făcute de către cei trei pârâţi în calitatea lor de consilieri locali şi viceprimar, atribuţiile de verificare fiind trasate prin Hotărârea Consiliului Local Botoşani nr. 299 din 23 octombrie 2014. În plus, pronunţarea unei soluţii de clasare nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula sesizarea respectivă.

Recurentul arată că pârâţii au efectuat verificări prealabile în limitele mandatului acordat de Consiliul Local Botoşani, că formularea unei plângeri penale nu constituie în sine o faptă delictuală cauzatoare de prejudicii cât timp dreptul procesual a fost exercitat în limitele sale externe dar şi interne. În plus, reclamantul nu a dovedit că există o legătură de cauzalitate între atitudinea pârâtului materializată în plângerea penală formulată şi starea de sănătate precară pe care a pretins-o, după cum nu a probat nici producerea unui prejudiciul de imagine.

Recursul incident declarat de pârâţii C. şi D.

Cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul ei, pârâţii reiau, aproape în totalitate, motivele de recurs formulate de pârâtul B..

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 17 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestora la data de 13 februarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât B., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A. şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât B., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate. Totodată, la data de 12 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât B., solicitând admiterea propriului recurs şi casarea Deciziei recurate.

La data de 26 martie 2019, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul incident formulat de pârâţii C. şi D., solicitând respingerea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Este întemeiată critica formulată de pârâţii B., C. şi D. prin care aceştia susţin că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a analizat toate apărările pe care le-au formulat în cauză.

Astfel, curtea de apel a reţinut că probatoriul administrat nu dovedeşte "intenţia pârâţilor de a-i produce reclamantului un prejudiciu", "nu confirmă deturnarea de către pârâţi a dreptului lor de a formula plângeri de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege", dar a apreciat că "exerciţiul dreptului de petiţionare apare ca nerezonabil", ceea ce, în opinia instanţei de apel, "conturează elementele unui abuz de drept". În continuare, curtea de apel consideră că "pârâţii au săvârşit fapta ilicită cu forma de vinovăţie a culpei".

Prin urmare, instanţa de apel admite că abuzul de drept constituie o faptă ilicită, că el a constat în exercitarea nerezonabilă a dreptului de petiţionare şi ca vinovăţia a îmbrăcat, în cazul pârâţilor, forma culpei.

Întrucât însă, anterior, în considerentele deciziei, curtea de apel a arătat că exercitarea nerezonabilă a unui drept se apreciază prin raportare la principiul bunei-credinţe, cât timp a reţinut că fapta ilicită îmbracă în cauză forma exercitării nerezonabile a dreptului de petiţionare, instanţa de apel ar fi trebuit să arate în ce a constat încălcarea de către pârâţi a principiului bunei credinţe în exercitarea dreptului analizat.

Această obligaţie a instanţei nu este acoperită de considerentul existent în cuprinsul hotărârii potrivit cu care:

"pârâţii cunoşteau - sau ar fi trebuit să cunoască - că formularea respectivei plângeri penale urma să ducă la suspendarea contractului de management încheiat între Primarul municipiului Botoşani şi reclamantul A.".

Având în vedere că pârâţii au formulat susţineri şi apărări în sensul că exerciţiul dreptului de petiţionare a fost, în cazul lor, o obligaţie legală atrasă de calitatea lor de consilieri locali şi de viceprimar, întemeiată pe atribuţiile de verificare stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Botoşani nr. 299 din 23 octombrie 2014, instanţa de apel avea obligaţia, în măsura în care a reţinut o exercitare nerezonabilă a unui drept, să arate care sunt argumentele pentru care consideră că a existat o încălcare a principiului bunei credinţe, răspunzând tuturor susţinerilor pârâţilor legate de existenţa unor obligaţii legale în sarcina lor, de efectuarea verificărilor prealabile în limitele mandatului acordat de Consiliul Local Botoşani.

Or, instanţa de apel nu a analizat în nici un fel aceste susţineri, deşi o astfel de obligaţie îi revenea în temeiul art. 425 C. proc. civ., ceea ce atrage admiterea recursurilor formulate de pârâtul B. şi de pârâţii C. şi D., în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, sunt întemeiate şi criticile formulate de reclamantul A..

Reclamantul a invocat producerea unui prejudiciu moral care, în opinia sa, s-a manifestat în mai multe domenii şi a îmbrăcat forme diverse pe plan personal, social, civic, profesional.

Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut doar că este dovedită legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâţilor şi "prejudiciul de imagine, prejudiciul încercat în viaţa profesională şi afectarea stării de sănătate a reclamantului".

Acest unic considerent referitor la prejudiciul încercat de reclamant nu reprezintă o motivare a hotărârii în acord cu exigentele art. 425 C. proc. civ., o examinare reală a cererii cu care instanţa a fost învestită şi nu poate reprezenta o analiză a susţinerilor pe care partea le-a formulat.

Instanţa de apel nu a arătat care sunt argumentele pentru care dintre toate formele în care reclamantul pretinde că s-a manifestat prejudiciul moral pe care l-a suferit, numai "prejudiciul de imagine şi cel încercat în viaţa profesională" pot fi reţinute în cauză, după cum nu a arătat nici în ce au constat prejudiciul de imagine şi cel profesional pe care a admis că reclamantul le-a încercat.

În lipsa unor astfel de argumente nu poate fi verificată nici respectarea criteriului raportului de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi dauna suferită. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă în mod constant în jurisprudenţa sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor morale, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit).

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. sub aspectele menţionate, ceea ce atrage admiterea recursurilor în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantul A., de pârâtul B. şi de pârâţii C. şi D. împotriva Deciziei civile nr. 315 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - CL