Negative conflict of competence in property compensation: binding effect of interlocutory jurisdictional order under Art. 131 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by assigning jurisdiction to the Timiș Court of Appeal, determining that the initial court retained territorial competence after validly establishing its jurisdiction in a preliminary interlocutory order. The dispute arose from a civil action seeking compensation points for an expropriated property and the issuance of a compensation decision against the National Authority for Property Restitution and the National Commission for Real Estate Compensation; the Timiș Court of Appeal initially declined jurisdiction based on the defendant's seat in Bucharest, to which the Bucharest Court of Appeal then also declined jurisdiction, creating the conflict. The decisive legal basis was Article 131(1) in conjunction with Article 95(4) of the Code of Civil Procedure, which established that the jurisdictional findings made at the first hearing where parties were legally summoned are interlocutory and binding under Article 235, preventing the initial court from revoking its own previous determination of competence to adjudicate the matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 16 din Legea nr. 165/2013, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 95 pct. 4 C. proc. civ; Negative conflict of competence in property compensation: binding effect of interlocutory jurisdictional order under Art. 131 CPC: Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 27 noiembrie 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se constate calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului pentru acordarea de despăgubiri în compensare pentru imobilul expropriat indicat; să se dispună acordarea de măsuri compensatorii, sub formă de puncte, conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, determinate potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ; precum şi să se dispună obligarea primei pârâte la emiterea Deciziei de compensare, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 820/PI din 10 iunie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare. A declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut, în esenţă, având în vedere dispoziţiile normative speciale invocate de reclamant, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013, raportate la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. IX/2006, că aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de acordare de despăgubiri.
Cum, în cauză, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are calitatea de persoană juridică notificată, iar sediul acesteia se află în Bucureşti, s-a constatat că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 2702 din 6 decembrie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. A constatat ivit conflict negativ de competenţă. A înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
S-a reţinut, în esenţă, că a rămas câştigată instanţei sesizate iniţial, respectiv Tribunalului Timiş, competenţa de soluţionare a cererii, în condiţiile în care aceasta nu a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., devenind astfel incidente cele ale art. 130 alin. (1) cu referire la art. 132 alin. (2) din cod.
Mai mult, s-a constatat că instanţa de declinare s-a declarat competentă să judece cauza sub toate aspectele, la termenul de judecată din 20 mai 2019.
Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".
În speţă, procedând la verificarea competenţei, instanţa iniţial învestită, respectiv Tribunalul Timiş şi-a reţinut la termenul din 20 mai 2019, prin încheierea pronunţată la acea dată, faţă de prevederile art. 131 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 4 C. proc. civ., competenţa generală, materială şi teritorială de judecată în cauză.
Ca atare, Tribunalul Timiş nu mai putea reveni asupra celor stabilite la termenul din 20 mai 2019, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii pronunţate.
Potrivit art. 235 C. proc. civ., instanţa este legată de încheierile interlocutorii, ceea ce presupune că, în cazul dat, instanţa nu mai putea reveni asupra aspectului prin care s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei.
Întrucât, ca efect al celor statuate la termenul de judecată din 20 mai 2019, Tribunalul Timiş a devenit instanţa competentă teritorial să judece actuala pricină, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, va fi determinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.
GGC - CL