Jurisdiction for objection to forced execution: scope of Article 127 CPC “judge” covering courts as parties under Constitutional Court Decision 290/2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Luduş la 20 mai 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a formulat, în contradictoriu cu creditoarea A., contestaţie la executarea silită promovată împotriva Încheierii nr. 4590/CC/2018 a Judecătoriei Alba Iulia, de încuviinţare a executării silite din dosarul execuţional nr. x/2018 dată în dosarul nr. x/2018, a actelor de executare emise, somaţie şi încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită, precum şi împotriva executării silite însăşi.

Prin Sentinţa civilă nr. 1079 din 24 octombrie 2019, Judecătoria Luduş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimată. A declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

S-a reţinut, în esenţă, prin prisma art. 651 C. proc. civ., că în cazul instanţei de executare este instituită o competenţă teritorială de ordine publică în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

S-a mai constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât intimata nu are calitatea de judecător, aceasta fiind în prezent pensionară, aşa cum rezultă din adresa din 7 octombrie 2019 a Casei Judeţene de Pensii Sibiu.

Judecătoria Alba Iulia, prin Sentinţa civilă nr. 3206 din 18 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Luduş. A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă. În temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, orice altă procedură. A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

S-a reţinut, în esenţă, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, că noţiunea de "judecător" din cuprinsul textului procedural îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau, după caz, de pârât.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii îl constituie contestaţia la executare silită formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, asupra căreia, instanţele aflate în conflict, în examinarea competenţei teritoriale în soluţionarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, sediul materiei referitor la instanţa de executare este reglementat prin dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar prin prevederile alin. (3) ale aceluiaşi articol se stipulează că instanţa de executare soluţionează şi contestaţiile la executare.

Se observă însă, în speţă, conţinutul art. 127 C. proc. civ., prin care se instituie un caz de competenţă facultativă, reglementându-se situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că art. 127 C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantei, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea părţilor.

Se are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. al României nr. 638/2018, prin care s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1), precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie prin limitarea pe care o operează respectivele sintagme.

Totodată, prin aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Astfel, Curtea a reţinut că urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

Cum scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, Curtea Constituţionale a reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul textului de lege "îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, având în vedere că prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se reglementează o competenţă alternativă şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, Înalta Curte constată că instanţa pe rolul căreia s-a înregistrat cererea, respectiv Judecătoria Luduş nu se putea dezînvesti, motiv pentru care se va stabili, în favoarea acesteia, competenţa de soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Luduş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - CL