Tulipation of land use: Contradictory reasoning in damages calculation for full property deprivation despite partial surface deduction.

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa nr. 143/D din 22 iunie 20I8, Tribunalul Satu Mare, secţia 1 civilă a admis, în parte, acţiunea precizată de reclamanta-pârâtă SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. formulată în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi Municipiul Satu Mare, prin Primar, Consiliul Local al municipiului Satu Mare şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare. A admis, în parte, cererile reconvenţionale formulate de către pârâţii-reclamanţi. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plăţii a sumei de 58.104 euro, iar pe reclamantă să plătească pârâţilor echivalentul în RON la cursul oficial BNR din ziua plăţii a sumei de 33.850 euro, cu titlu despăgubiri civile la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 31 august 2016 şi până la efectuarea plaţii. A compensat datoriile reciproce, cu obligarea pârâţilor de a plăti reclamantei diferenţa de 24.254 euro în echivalentul valoric la cursul oficial BNR din ziua plăţii. A respins restul cererilor, ca nefondate. A compensat cheltuielile de judecată.

2. Deciziile pronunţate de curtea de apel

Prin Decizia nr. 20-Ap din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile declarate de SC A. SRL, în reorganizare judiciară prin administrator judiciar B. şi de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Municipiul Satu Mare-Unitatea Administrativ Teritorială prin Primar şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare împotriva sentinţei tribunalului, exclusiv pe baza motivului de ordine publică invocat de instanţă din oficiu, sentinţa fiind anulată, în întregime, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., iar procesul reţinut spre judecare, cu fixare termen cu citare părţi.

Prin Decizia nr. 176-A din 19 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, evocând fondul, a admis, în parte, acţiunea precizată şi modificată. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 58.104 euro în echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă al terenului din litigiu al reclamantei, pentru perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2016, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective. I-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, suma de 1.100 RON, reprezentând onorarii parţiale experţi.

3. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei, au declarat recursuri toate părţile.

1) Recurenta-reclamantă SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. a formulat următoarele critici întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

- Considerentele deciziei instanţei de apel sunt în contradicţie cu dispozitivul, în sensul că, deşi se reţine că reclamanta a fost lipsită de folosinţa întregului său teren, în suprafaţă de 350 mp, şi este îndreptăţită la echivalentul lipsei de folosinţă, este admisă doar în parte cererea de chemare în judecată, pentru suma de 58.104 euro, aferentă unei suprafeţe de 288 mp, iar pentru 62 mp nu se stabileşte nicio valoare a prejudiciului. De altfel, chiar în raport de această modalitate de calcul, ar rezulta suma de 79.612,5 euro pentru întreaga suprafaţă de 350 mp.

- Instanţa se află în eroare când înlătură tariful unic agenţi economici (taxa forfetară+rezervare loc, plată anticipată) stabilit prin anexele nr. 1 lit. a) pct. 5 la HCL nr. 183 din 29 noiembrie 2012, HCL nr. 1 din 9 ianuarie 2014, HCL nr. 228 din 27 noiembrie 2014 şi HCL nr. 214/17 decembrie 2015, în condiţiile în care trebuie să fie făcută diferenţa între folosirea, într-o primă fază, pentru închiriere teren către agenţi economici, fiind aplicabil tariful stabilit la lit. a) pct. 5 din Anexa nr. 1 la HCL (taxa forfetară + rezervare loc, plată anticipată) şi apoi folosirea imobilului clădire (hala) administrată de Municipiul Satu Mare, fiind aplicabil tariful stabilit la lit. a) pct. 16 din Anexa nr. 1 la HCL, în funcţie de tipul de produse comercializate de către agenţii economici.

În mod greşit instanţa de apel a înlăturat prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă dispusă în cauză, în cuantum de 407.444,27 euro, având în vedere că expertul a calculat aceste sume prin raportare la lit. a) pct. 5 al Anexei nr. 1 la hotărâri ale consiliului local, text aplicabil speţei.

- În mod nelegal instanţa de apel nu a făcut distincţie între suprafaţa de 350 mp proprietatea recurentei-reclamante, care intră sub incidenţa tarifului prevăzut la lit. a) pct. 5 din Anexa nr. 1 la HCL şi suprafaţa de 125 mp teren aparţinând Municipiului Satu Mare, pentru care este aplicabil tariful prevăzut în HCL-urile menţionate, în Anexele nr. 1 lit. a) pct. 16 a şi b (produse alimentare/produse industriale).

Raportul de expertiză topografică a identificat afectaţiunea suprafeţei de 62 mp ca fiind acces în hala de alimente şi acces pietonal şi faptul că terenul proprietatea reclamantei este aservit faţă de fondul dominant care este terenul şi respectiv, construcţiile din incinta Pieţei nr. 1 Satu Mare, proprietatea Consiliului Local Satu Mare, astfel încât regimul economic şi cel de taxare este acelaşi pentru întreaga suprafaţă de teren proprietatea reclamantei, aşa încât întreaga suprafaţă trebuie să intre în aceeaşi modalitate de calcul al despăgubirilor, în conformitate cu tarifele stabilite prin hotărârile succesive ale Consiliului Local Satu Mare, respectiv cele din Anexa nr. 1 lit. a) pct. 5.

În ce priveşte suprafaţa de 350 mp teren, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică, aceasta este situată sub Hala de alimente nr. 1 şi accesul din calea publică la această hală, având destinaţia economică vânzare de produse alimentare, inclusiv cale publică pentru accesul cumpărătorilor.

2) Recurenţii-pârâţi Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare, pe de o parte şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare, pe de altă parte, deşi au declarat recursuri distincte, au aceleaşi critici de nelegalitate, fundamentate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

- S-a susţinut, în motivele de recurs, că a fost greşit soluţionată excepţia de netimbrare a cererii reclamantei, care nu trebuia să fie considerată scutită de taxa judiciară de timbru, fiind o acţiune de drept comun în recuperarea unor creanţe.

- De asemenea, s-a arătat că instanţa a apreciat nelegal asupra existenţei legitimării poziţiei procesuale active a societăţii B., în calitate de administrator judiciar al reclamantei, întrucât administratorul judiciar nu poate formula, în reprezentarea unei societăţi în reorganizare, o acţiune în pretenţii pentru stabilirea prejudiciului, fără ca în prealabil să existe o creanţă certă, ci eventual, o acţiune în recuperarea unei creanţe anterior stabilită ca fiind certă.

- Au susţinut recurenţii că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul pretins nu este cert, fiind unul eventual, raportarea la suprafaţa de 288 mp/350 mp fiind eronată, în condiţiile în care ADP Satu Mare a folosit, pentru închirierea meselor şi tarabelor către diverşi comercianţi, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2016, suprafeţele de teren de 29 mp în anul 2014, 24 mp în anul 2015 şi 21 mp până în data de 31 august 2016, nicidecum pe cea de 288 mp/350 mp.

Suprafaţa utilizată de ADP Satu Mare în perioada 1 septembrie 2013 - 31 decembrie 2013, de 24,5 mp, nu se regăseşte în expertiza contabilă, rezultând, în opinia recurenţilor, în urma unei analogii referitoare la contractanţii aferenţi perioadei 2014 - 2016, coroborat cu suprafeţele de teren ocupate de aceştia.

În ce priveşte suma de 58.104 euro, aceasta a fost calculată la suprafaţa de 288 mp/350 mp, iar nu la cea de 24,5 mp-2013, 29 mp-2014, 24 mp-2015, respectiv 21 mp-2016.

- De asemenea, s-a arătat că prin încheierea de şedinţă din 17 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a reţinut că reprezentantul reclamantei a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă pretenţii pentru lipsa de folosinţă a terenului de 232 mp, nicidecum a suprafeţei de 288 mp/350 mp.

- În mod greşit, în calculul prejudiciului, instanţa de apel nu a luat în considerare sumele încasate efectiv de ADP, respectiv de reclamantă, aspect confirmat de aceasta din urmă prin depunerea a două contracte de rezervare încheiate de ADP Satu Mare cu diverşi comercianţi (nr. 56 din 12 ianuarie 2015 şi nr. 7 din 7 ianuarie 2016).

- Reclamanta nu s-a raportat la un criteriu propriu de evaluare, în formularea pretenţiilor, ci s-a raportat strict la tarifele şi taxele aprobate prin diverse hotărâri ale consiliului local.

- S-a susţinut că nu sunt îndeplinite nici celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv recurenţilor-pârâţi nu li se poate imputa pasivitatea reclamantei, care nu a notificat pârâţii să elibereze terenul în cauză şi nu a promovat acţiune în justiţie privind evacuarea acestora, astfel încât pârâţii nu aveau posibilitatea de a cunoaşte faptul că reclamanta are calitatea de proprietar al terenului în litigiu, aşa încât nu există faptă ilicită.

- Întrucât, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, a rezultat că suprafaţa totală de teren existentă în Hala de Alimente nr. 1 din Municipiul Satu Mare este de 472 mp, din care doar 350 mp sunt proprietatea reclamantei, nu există certitudinea că suprafeţele utilizate de ADP Satu Mare sunt amplasate exact pe terenul aparţinând reclamantei, ori cât anume sunt amplasate pe acel teren.

Având în vedere că anterior deschiderii procedurii insolvenţei reclamanta nu a luat nicio măsură de preîntâmpinare a prejudiciului, deşi a achiziţionat terenul de 350 mp încă din anul 2010, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ., ce reglementează situaţia în care victima a contribuit, cu intenţie sau din culpă, la producerea prejudiciului.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Administraţia Domeniului Public Satu Mare a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia şi a arătat că suma pretinsă de aceasta, respectiv 407.444,27 euro nu se regăseşte în expertiza contabilă încuviinţată în cauză, astfel cum a fost completată, că pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie dovedit, iar pârâta nu se face vinovată de pasivitatea reclamantei, care de-a lungul timpului nu a făcut demersuri pentru eliberarea terenului în cauză. De asemenea, a arătat că în mod corect nu s-a calculat prejudiciul pentru suprafaţa de 62 mp (cale de acces în hală), deoarece aceasta nu a fost închiriată niciodată de recurenta-pârâtă.

Şi recurenţii-pârâţi Municipiul Satu Mare, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia şi învederând aceleaşi aspecte cu cele ale celeilalte pârâte.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare la recursurile pârâţilor.

A solicitat respingerea criticii privind excepţia de netimbrare a apelului propriu, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind scutirea de la plata taxei de timbru a acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

A solicitat, totodată, respingerea criticii privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a administratorului judiciar B., cererea de chemare în judecată fiind introdusă în numele societăţii în insolvenţă, iar nu în nume propriu de către administratorul judiciar.

A solicitat, de asemenea, respingerea recursurilor pârâţilor şi admiterea recursului propriu, considerând că în cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, ca urmare a lipsirii reclamantei de folosinţa proprietăţii sale.

Referitor la menţiunile încheierii de şedinţă din 17 februarie 2017 a precizat că nu reprezintă renunţări la obiectul cauzei, respectiv la obligarea pârâţilor la plata prejudiciului pentru lipsirea de folosinţa suprafeţei de 350 mp, fiind fără relevanţă faptul că în procedura de insolvenţă a fost înstrăinată suprafaţa de 232 mp (din cea de 350 mp), întrucât respectiva înstrăinare s-a făcut în afara perioadei pentru care s-a formulat acţiunea în pretenţii.

A susţinut că prejudiciul suferit de reclamantă este cert, iar criteriul de evaluare al acestuia este câştigat cauzei, nefiind contestat în primă instanţă,

A considerat că recurenţii-pârâţi nu se pot prevala de propria culpă (necunoaşterea calităţii de proprietar a reclamantei), întrucât dreptul de proprietate era înscris în evidenţele publice de carte funciară din anul 2010.

A mai susţinut că în cauză nu există culpă din partea reclamantei în ce priveşte mărirea prejudiciului.

Recurenţii-pârâţi Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Satu Mare au formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, reiterând aspecte legate de faptul că suma de 407.444,27 euro nu se regăseşte în expertiza contabilă încuviinţată în cauză, astfel cum a fost completată, că pentru a fi reparat prejudiciul trebuie dovedit şi că în mod corect nu s-a calculat prejudiciul pentru suprafaţa de 62 mp (cale de acces în hală).

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că suma pretinsă (407.444,27 euro) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 350 mp, fiind reţinută, în mod corect, ca prejudiciu cert de către instanţa de apel. A mai susţinut că în cauză nu există pasivitate a reclamantei, pe terenul căreia a fost amplasată în mod abuziv o hală de alimente edificată de ADP fără autorizaţie de construcţie, culpa aparţinând celor care au amplasat hala pe terenul proprietatea reclamantei.

5. Procedura de filtru

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 4 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantă şi de pârâţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1) Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului reclamantei, se constată următoarele:

- Este corectă susţinerea recurentei-reclamante conform căreia decizia se fundamentează pe considerente contradictorii atunci când, deşi reţine că dreptul de proprietate al acesteia are ca obiect o suprafaţă de teren de 350 mp (înscrisă ca atare în CF nr. x Satu Mare, provenit din conversiunea vechii coli CF nr. x, nr. top x), totuşi, atunci când stabileşte întinderea despăgubirilor ce i se cuvin pentru atingerea adusă proprietăţii - prin amplasarea pe teren a unei hale agroalimentare - este avută în vedere o suprafaţă mai mică.

Validarea pe acest aspect a concluziilor raportului de expertiză - care a dedus din suprafaţa de 350 mp pe cea de 62 mp, ca fiind afectată de calea de acces - este eronată, contrazicând cele statuate de instanţă în legătură cu întinderea dreptului de proprietate al reclamantei.

În considerentele deciziei se reţine, cu trimitere la concluziile raportului de expertiză topografică, faptul că respectiva cale de acces este situată în interiorul pieţei agroalimentare şi că "este evident că reclamanta a fost lipsită de folosinţa întregului său teren în suprafaţă de 350 mp, fiind îndreptăţită la echivalentul lipsei de folosinţă pentru întreaga suprafaţă".

Deşi raţionamentul instanţei de apel este corect sub acest aspect, căci reparaţia trebuie să asigure acoperirea prejudiciului produs prin afectarea dreptului de proprietate în întregime, atunci când este stabilit cuantumul despăgubirilor, este luată în considerare, în mod greşit, suma stabilită de expert pentru o suprafaţă de teren mai mică (de 288 mp), prin deducerea suprafeţei de 62 mp, identificată ca fiind calea de acces la piaţa agroalimentară.

Or, nicio justificare nu există pentru un asemenea procedeu, de luare în considerare a "terenului net" cum în mod defectuos se reţine în expertiza validată de instanţă.

Aceasta întrucât respectiva cale de acces se află pe terenul identificat ca aparţinând proprietăţii reclamantei şi în acelaşi timp, pentru că acoperirea prejudiciului trebuie realizată integral indiferent de afectaţiunea dată imobilului de către cei care au împiedicat exerciţiul dreptului de către titular.

Ca atare, critica sub acest aspect este fondată, decizia atacată bazându-se pe considerente contradictorii care pe de o parte, recunosc întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui teren în suprafaţă de 350 mp şi faptul că i-a fost îngrădită folosinţa asupra întregii suprafeţe, iar pe de altă parte, stabilind cuantumul despăgubirilor, se raportează la o suprafaţă mai mică (288 mp), deducând din teren ceea ce expertul reţine ca fiind cale de acces.

Această contrarietate în argumentele justificative ale soluţiei atrage caracterul nelegal al deciziei din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi, coroborat cu prevederile art. 497 C. proc. civ., soluţia de casare cu trimitere.

La reluarea judecăţii se va avea în vedere faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului de 350 mp (conform datelor de CF menţionate anterior) şi că i se cuvin despăgubiri în consecinţă, pentru atingerea adusă prerogativelor acestui drept, indiferent de împrejurarea că părţi din teren au primit afectaţiuni diferite, câtă vreme ceea ce interesează pe planul ilicitului civil reclamat este îngrădirea proprietarului în exerciţiul prerogativelor dreptului său.

- Celelalte aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă au caracter nefondat.

Astfel, în mod eronat aceasta pretinde că pentru calculul despăgubirilor ar fi trebuit folosit drept criteriu tariful unic pentru agenţi economici (taxă forfetară + rezervare loc + plată anticipată) stabilit prin Anexa nr. 1 lit. a) pct. 5 la HCL nr. 183/2012 (şi în mod corespunzător pentru anii următori, 2013, 2014, 2015).

În realitate, dând valoare şi eficienţă criteriului regăsit la Anexa nr. 1 lit. a) pct. 16, instanţa de apel a ţinut seama de situaţia concretă rezultată în legătură cu terenul reclamantei, aceea a situării acestuia sub o hală agroalimentară, ceea ce a atras aplicarea unui alt tarif - acela pentru închirierea spaţiilor comerciale din cărămidă pentru vânzarea de produse agroalimentare, iar nu pentru comercializarea de produse industriale, aşa cum greşit şi în contra situaţiei juridice a imobilului a pretins-o reclamanta.

De aceea, referirea la suma de 407.444,27 eu, care i s-ar fi datorat cu titlu despăgubiri reclamantei, este lipsită de fundament întrucât se raportează la un criteriu (tarif) inaplicabil faţă de afectaţiunea în concret dată terenului, care nu poate fi ignorată, pentru a se pretinde un prejudiciu cât mai mare dar care n-are justificare legală.

În acelaşi sens, tinzând în realitate, spre o dublă reparaţie, recurenta susţine că i s-ar fi cuvenit despăgubiri constând în contravaloarea închirierii către agenţi economici pentru teren, cu aplicarea tarifului de la lit. a) pct. 5 Anexa nr. 1 şi în mod distinct pentru folosirea imobilului - clădire (hala), prin aplicarea celuilalt tarif, de la pct. 16 al aceleiaşi anexe, corespunzător tipului de produse comercializate de către agenţii economici.

O asemenea critică ignoră faptul că reclamanta este titulara doar a dreptului de proprietate asupra terenului nu şi asupra construcţiei pentru a putea pretinde că i se datorează, în mod distinct, despăgubiri decurgând din restrângerea exerciţiului dreptului atât în privinţa terenului cât şi a construcţiei.

Tot astfel, e lipsită de temei şi cu nesocotirea regimului juridic al terenului, susţinerea conform căreia instanţa ar fi trebuit să facă distincţia între suprafaţa de 350 mp, proprietatea reclamantei şi diferenţa până la 425 mp aparţinând Municipiului Satu Mare (doar aceasta din urmă trebuind să fie supusă tarifului de la pct. 16 al Anexei), câtă vreme terenul se află în indiviziune, astfel încât nu se poate stabili - în aplicarea unor tarife diferenţiate, oricum nejustificate, faţă de existenţa aceleiaşi afectaţiuni - care parte din suprafaţa totală ar fi fost în stăpânirea materială a reclamantei şi care anume ar fi revenit intimatei.

2) Recursurile pârâţilor, deşi formulate prin două memorii distincte, deduc judecăţii critici identice, care au caracter nefondat.

- Astfel, în ce priveşte aspectul formal, al taxei judiciare de timbru care ar fi fost datorată pentru acţiunea promovată, susţinerea unui demers de drept comun în recuperarea creanţei care ar scoate-o de sub incidenţa normei de exceptare de la plata timbrajului, este lipsită de temei.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în speţă sunt incidente prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, conform cărora "toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxa de timbru".

Or, acţiunea de faţă prin care este dedusă judecăţii o pretenţie patrimonială a reclamantei faţă de pârâte este în mod evident una în realizarea/valorificarea unui drept de creanţă.

Distincţia pe care o introduc recurenţii-pârâţi în legătură cu necesitatea ca dreptul de creanţă să fi fost unul preexistent promovării acţiunii este una pe care nu o foloseşte legiuitorul, aşa încât contravine principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În realitate, sintagma "recuperarea creanţelor" la care face referire textul legal nu vizează doar preexistenţa dreptului de creanţă în sensul unei stabiliri anterioare a acestuia (cu toate elementele care să-l facă "recuperabil", referitoare la întindere, exigibilitate), ci preexistenţa unui drept subiectiv cu un conţinut patrimonial a cărui valorificare să se urmărească pe calea acţiunii în justiţie, executabil apoi, de bunăvoie sau prin forţa coercitivă a statului.

- Este nefondată, de asemenea, critica referitoare la determinarea cadrului procesual subiectiv, cu luarea în considerare şi recunoaşterea legitimării procesuale active a societăţii B., în calitate de administrator judiciar al SC A. SRL (aflată în procedura reorganizării judiciare).

Întrucât potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, administratorului judiciar îi sunt recunoscute, alături de alte organe şi instituţii (instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, lichidatorul) competenţe în desfăşurarea procedurii insolvenţei, iar dispoziţiile art. 77 alin. (1) enunţate anterior fac referire expresă la calitatea acestuia de titular al acţiunilor în recuperarea creanţelor, consecinţa, pe plan procesual, este a legitimării poziţiei de reclamant într-o astfel de acţiune.

- Au caracter nefondat şi criticile formulate în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii, respectiv pretinsa neîntrunire a elementelor răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ce priveşte prejudiciul, s-a invocat că acesta nu ar avea caracter cert, ci dimpotrivă, caracter eventual raportat la suprafeţele efectiv ocupate, din totalul de 350 mp, prin închirierea de mese şi tarabe (suprafeţe care ar fi fost în intervalul 2013 - 2016, de 29 mp, 24 mp, respectiv 21 mp şi nicidecum de 288 mp cât ar fi reţinut expertul).

Formulând o astfel de critică, recurenţii-pârâţi sunt în eroare asupra noţiunii de prejudiciu cert, cu o existenţă sigură şi supus ca atare reparaţiei, prin opoziţie cu cel eventual, a cărui producere în viitor nefiind sigur că va avea loc, nici nu este supus reparaţiei prin angajarea răspunderii delictuale.

În acest sens, dispoziţiile art. 1381 C. civ. stabilesc că:

"Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie" (alin. (1) şi că "Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat" (alin. (2).

În speţă, întrucât fapta ilicită constă în atingerea adusă exerciţiului dreptului de proprietate, înseamnă că rezultatul vătămător se produce din chiar momentul în care are loc restrângerea nelegitimă a dreptului respectiv, cu posibilitatea pentru titular de a cere reparaţia deoarece existenţa pagubei este neîndoielnică.

Susţinerea că nu ar fi fost ocupat în întregime terenul, ci doar porţiuni din acesta (pe care au fost amplasate mese, tarabe) nu vizează, în realitate, caracterul cert al prejudiciului, ci întinderea acestuia.

Critica este nefondată şi sub acest aspect, având în vedere că în cazul indisponibilizării unui teren aparţinând unei terţe persoane, prin amplasarea asupra acestuia a unei hale agroalimentare, se ajunge la lipsirea proprietarului de prerogativa folosinţei, indiferent cât din suprafaţa terenului este ocupată efectiv, în interiorul halei, prin închirierea de mese/tarabe.

Aceasta întrucât repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, dând expresie principiului care stă la baza răspunderii civile delictuale (art. 1385 C. civ.) şi de aceea, fiind afectat întregul drept de proprietate al reclamantei -prin suprapunerea asupra acestuia a halei - este indiferent cât din acest teren a fost în continuare ocupat, în interiorul halei, şi prin amplasarea unor mese ori tarabe.

- Cu referire la acelaşi principiu, al reparării integrale, se constată caracterul nefondat al criticii referitoare la faptul că în calculul prejudiciului instanţa ar fi trebuit să se raporteze la sume încasate efectiv de ADP, conform celor două contracte încheiate cu diverşi comercianţi, depuse la dosar.

În realitate, în determinarea cuantumului despăgubirilor trebuie să se ţină seama, astfel cum s-a arătat, de îngrădirea dreptului de folosinţă al reclamantei cu privire la întregul teren şi de aceea este indiferentă împrejurarea că s-au încheiat doar două contracte sau că pârâtele ar fi încasat, prin utilizarea terenului, sume mai mici decât cea la plata căreia au fost obligate.

Temeiul acţiunii reclamantei este dat de răspunderea delictuală, în contextul în care fapta ilicită constă în atingerea adusă dreptului de proprietate, iar nu cel al îmbogăţirii fără justă cauză, pentru a se pune problema acoperirii prejudiciului în limitele în care ar fi crescut patrimoniul pârâţilor ca urmare a folosirii bunului (conform art. 1.345 C. civ.)

De aceea, ceea ce interesează este determinarea prejudiciului localizat în patrimoniul reclamantei, ţinând seama de întreaga întindere a dreptului de proprietate al acesteia în exerciţiul căruia a fost îngrădită, iar nu în limitele în care s-ar fi produs o îmbogăţire în patrimoniul pârâţilor.

- Susţinerea că ar fi avut loc, pe parcursul desfăşurării judecăţii, o precizare a obiectului acţiunii şi că reclamanta ar fi pretins despăgubiri doar pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 232 mp, este lipsită de temei legal.

În speţă, nu a avut loc o modificare a cererii de chemare în judecată în condiţii procedurale care să învestească instanţa în alt cadru decât cel iniţial.

Împrejurarea că în încheierea de şedinţă din 17 februarie 2017 s-a consemnat poziţia reprezentantului reclamantei în sensul că pretenţiile ar viza suprafaţa de 232 mp nu poate fi considerată o modificare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., câtă vreme ulterior poziţia procesuală a ambelor părţi a fost a determinării suprafeţelor de teren în litigiu pe baza expertizei topografice (care a identificat terenul proprietatea reclamantei ca având suprafaţa de 350 mp, conform menţiunilor de carte funciară, aşa cum s-a indicat prin cererea dedusă judecăţii).

- În ce priveşte susţinerea că reclamanta nu s-a raportat la un "criteriu propriu de evaluare", ci la tarifele de ocupare a terenului practicate prin hotărâri ale Consiliului local, critica este de asemenea, nefondată.

Folosirea unei asemenea criteriu este unul corect întrucât ţine seama de afectaţiunea în concret a terenului, conducând ca atare la determinarea unui prejudiciu cert.

Dimpotrivă, utilizarea altor repere (cum ar fi chiria practicată pe piaţa liberă) nu putea oferi decât elemente de eventualitate sau de caracter incert al prejudiciului, în contextul în care oricum, faţă de situaţia juridică a imobilului (ocupat de ADP), astfel de contracte n-ar fi putut fi perfectate.

- Nu poate fi primită nici critica pârâţilor conform căreia întrucât suprafaţa totală de teren aflată în Hala de Alimente este de 472 mp, din care doar 350 mp sunt proprietatea reclamantei, înseamnă că "n-ar exista certitudinea că suprafeţele utilizate de ADP Satu Mare sunt amplasate pe acel teren".

Astfel, expertiza topografică efectuată în cauză a identificat, pe baza înscrierilor în C.F. şi a geometriei recepţionate de OCPI, faptul că terenul reclamantei se află sub Hala de Alimente din Piaţa nr. 1 Satu Mare şi accesul din calea publică la această hală.

- Este nefondată totodată, critica potrivit căreia reclamanta, prin pasivitatea ei, ar fi contribuit la producerea prejudiciului, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 1371 C. civ. referitoare al vinovăţia comună a victimei şi autorului faptei ilicite.

Astfel, pârâţii pretind fără temei că reclamanta ar fi trebuit să-i notifice să elibereze terenul sau să promoveze acţiune în evacuarea acestora pentru că altminteri n-au avut posibilitatea să cunoască cine are calitatea de proprietar al terenului în litigiu.

Aceasta în condiţiile în care reclamanta a asigurat publicitate şi opozabilitate dreptului său (dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 iunie 2010 la BNP C.) prin înscriere în cartea funciară x Satu Mare, conform Încheierii nr. 25322 din 1 iulie 2010.

Cum rolul şi funcţia publicităţii imobiliare sunt tocmai acelea de a realiza publicitatea drepturilor imobiliare faţă de terţi şi întrucât, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, reclamanta a realizat operaţiunile de carte funciară ce-i incumbau, niciun alt demers suplimentar nu-i poate fi imputat sau pretins acesteia pentru a aduce la cunoştinţă faptul că a devenit proprietară.

În realitate, prin folosirea unor astfel de argumente, pârâţii invocă propria atitudine culpabilă, de neconsultare a evidenţelor de carte funciară, cu atât mai mult cu cât aceştia nu deţineau vreun titlu de proprietate asupra terenului respectiv (pentru a se pune problema că în mod nelegal, cu nesocotirea principiilor de publicitate materială, şi-ar fi înscris un terţ dreptul în detrimentul adevăratului titular al acestuia).

Pentru toate aceste considerente, criticile formulate de către pârâţi au fost găsite nefondate, recursul acestora urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 176-A din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Consiliul local al municipiului Satu Mare şi Municipiul Satu Mare - Unitatea Administrativ Teritorială, prin Primar şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - LM