Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 361/2020 AI generated

Inadmissibility of appeal against interim order suspending appeal proceedings under Article 244(1) CPC

Case Number Decizia nr. 361/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the lower court’s suspension order in force. The dispute concerned a procedural ruling by the Bucharest Court of Appeal that had suspended the examination of a prior appeal against a Bucharest Tribunal decision because the appellant failed to appear at the scheduled hearing and did not request trial in absentia. The decisive legal basis was Article 244(1) of the Code of Civil Procedure, which provides that orders suspending judicial proceedings are generally subject to separate attack, except for those pronounced within an appeal instance; because the challenged order specifically suspended the trial of an appeal, it was not susceptible to a further extraordinary appeal, rendering the recourse inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 2441 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interim order suspending appeal proceedings under Article 244(1) CPC: Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

Keywords

AI generated
procedural orders article of civil procedure judgment in absentia hearing or examination appealability of remand decision disqualification proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecarea cererii de recurs formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii de şedinţă din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 pentru lipsa părţii, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., arătând că este nelegală şi netemeinică şi solicitând repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed.

Hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac a recursului este o încheiere prin care a fost suspendată judecata unui recurs, constatându-se că, deşi legal citată, partea nu s-a prezentat la termenul fixat şi nici nu a solicitat judecata în lipsă.

Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

Se reţine astfel că prin textul de lege menţionat s-a instituit o excepţie de la regula posibilităţii atacării încheierilor de suspendare a judecăţii şi anume în cazul celor pronunţate în recurs.

Or, în speţă, se constată că prin încheierea împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac s-a suspendat judecata recursului declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 18 ianuarie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În raport de aceste considerente, precum şi de cele care ţin de legalitatea exercitării căii de atac, recursul declarat în cauză se priveşte ca inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 16 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - CL