Competence for revision based on contradictory judgments: unitary adjudication by court superior to the first judgment prohibiting case splitting

Asupra conflictului negativ de competenţă

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la data de 7 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta A. a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din data de 22 mai 2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi a Deciziei civile nr. 462 din data de 7 februarie 2018 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţelor civile nr. 7678 din 30 septembrie 2016 şi nr. 982 din 6 februarie 2015 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi ale Deciziilor civile nr. 135A din 27 aprilie 2017 şi nr. 4267A din 18 noiembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în căile de atac declarate împotriva sentinţelor sus-menţionate.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Decizia civilă nr. 22 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia de necompetenţă materială a cererii de revizuire în raport de primul termen constituit de Sentinţele civile nr. 7678/2016 şi nr. 982/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa materială de soluţionare a acestei cereri de revizuire, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A disjuns cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 4474 din data de 22 mai 2017 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi a Deciziei civile nr. 462 din data de 7 februarie 2018 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B. şi cu autorităţile tutelare Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi Primăria Bragadiru - Ilfov, în raport de primul termen constituit de Deciziile civile nr. 1354/2017 şi nr. 4267/2016 ale Tribunalului Bucureşti, cu formarea unui nou dosar, în care a stabilit termen de judecată la data de 5 martie 2019.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, faptul că termenii cazului de revizuire invocat sunt reprezentaţi astfel:

- primul termen, de Sentinţele civile nr. 7678/2016 şi nr. 982/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi de Deciziile civile nr. 1354/2017 şi nr. 4267/2016 ale Tribunalului Bucureşti pronunţate în căile de atac declarate împotriva sentinţelor;

- al doilea termen, de Sentinţa civilă nr. 4474 din data de 22 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi Decizia civilă nr. 462 din data de 7 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Curtea de apel a constatat că revizuenta şi-a menţinut cererea de revizuire în raport de toate hotărârile menţionate în cererea de revizuire, astfel încât în respectarea principiului disponibilităţii care guvernează materia procesului civil, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa este ţinută să evalueze excepţia de necompetenţă în aceşti parametri stabiliţi de către revizuentă.

Aşadar, având în vedere faptul că Sentinţele civile nr. 7678/2016 şi nr. 982/2015, invocate de către revizuentă ca reprezentând prim termen al cererii de revizuire, au fost pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, curtea de apel a constatat în aplicarea dispoziţiei imperative din cuprinsul art. 510 alin. (2) prima teză din C. proc. civ., că instanţa mai mare în grad, în raport de aceste sentinţe, este Tribunalul Bucureşti, nefiind incidentă situaţia de excepţie evocată în cadrul tezei secunde a art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

În privinţa dispoziţiilor art. 510 alin. (3) din C. proc. civ. invocate în combaterea excepţiei, de către revizuentă, curtea de apel a observat faptul că norma juridică de care partea s-a prevalat a impus cauzei aceeaşi soluţie de declinare consacrată implicit, dar inechivoc, de art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, motivul de revizuire invocat în referire la toate hotărârile care se configurează în prim termen al revizuirii, respectiv cel reprezentat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., determină competenţe diferite ale instanţei, astfel încât, conform art. 510 alin. (3) din C. proc. civ., nu va opera prorogarea de competenţă.

Prin urmare, se impune admiterea excepţiei invocate în privinţa cererii de revizuire în raport de primul termen constituit de Sentinţele civile nr. 7678/2016 şi nr. 982/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, cu efectul juridic al declinării competenţei materiale a acestei cereri de revizuire (deci, în raport de primul termen constituit de Sentinţele civile nr. 7678/2016 şi nr. 982/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti), în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe de altă parte, întrucât Curtea de Apel Bucureşti este instanţa imediat superioară Tribunalului Bucureşti, cel ce a pronunţat Deciziile civile nr. 1354/2017 şi nr. 4267/2016, hotărâri care reprezintă, de asemenea, prim termen al revizuirii, în temeiul art. 510 alin. (2) prima teză din C. proc. civ., curtea de apel a apreciat că este competentă în soluţionarea acestei cereri de revizuire (deci în raport de primul termen constituit de Deciziile civile nr. 1354/2017 şi nr. 4267/2016 ale Tribunalului Bucureşti), fiind aşadar necesar din punct de vedere administrativ ca, în raport de dispoziţia de declinare, să se disjungă cererea de revizuire formulată de revizuenta împotriva Sentinţei civile nr. 474 din data de 22 mai 2017 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi a Deciziei civile nr. 462 din data de 7 februarie 2018, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în raport de primul termen constituit de Deciziile civile nr. 1354/2017 şi nr. 4267/2016 ale Tribunalului Bucureşti.

2.2 Prin Sentinţa nr. 2151 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017 pronunţate de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 462A din 7 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a Deciziei civile nr. 4267A din 18 noiembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi Deciziei civile nr. 1354 din 27 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B., autoritatea tutelară Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi autoritatea tutelară Primăria Bragadiru, cu sediul în Bragadiru, Şoseaua x, judeţul Ilfov, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, faptul că la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2019, conform precizărilor făcute oral şi prin cererea scrisă depusă la dosar, revizuenta a arătat că cererea de revizuire dedusă judecăţii are ca obiect revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, sentinţă ce este potrivnică în raport cu alte două sentinţe pronunţate de judecătorie, dar care au fost schimbate în apel, prin deciziile pronunţate de către Tribunalul Bucureşti.

În raport de această precizare a cererii de revizuire, Tribunalul Bucureşti a reţinut că revizuenta a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017 pronunţate de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 462A din 7 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în raport de soluţia contradictorie pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 982 din 6 februarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 4267A din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, respectiv, cea pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 7678 din 30 septembrie 2016 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 1354 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie revizuirea a două hotărâri judecătoreşti potrivnice, definitive prin deciziile pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, iar temeiul de drept invocat este art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A apreciat tribunalul că s-a formulat o singură cerere de revizuire, iar nu două cereri de revizuire distincte, care să atragă competenţe diferite, sens în care separarea acestei cereri în două cereri cu obiect diferit nu este justificată şi încalcă dispoziţiile prevăzute de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa soluţionării cererii de revizuire revine Curţii de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei, precum şi de dispoziţiile legale incidente.

Conflictul ivit între cele două instanţe, care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, este consecinţa interpretării diferite a normei juridice înscrise în art. 510 alin. (2) teza I din C. proc. civ., care reglementează competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 509 din C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; (...). (2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Art. 510 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere", regulă aplicabilă cererilor de revizuire, cu excepţia celor întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, în privinţa cărora alin. (2) al art. 510 prevede că "cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre (...)".

Spre deosebire de reglementarea anterioară, care atribuia această competenţă instanţei ierarhic superioare instanţei - dacă era una singură - sau, după caz, instanţelor care pronunţaseră hotărârile potrivnice, actualul C. proc. civ. prevede că instanţa competentă este aceea mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată.

În speţă, prin cererea introductivă s-a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 462A din 7 februarie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a stabilit exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către tată şi stabilirea domiciliului minorului la tată, în raport de soluţia pretins contradictorie pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 982 din 6 februarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia civilă nr. 4267A din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, prin care s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi, respectiv, cea pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 7678 din 30 septembrie 2016 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea apelurilor prin Decizia nr. 1354 A din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a stabilit domiciliul minorului la mamă.

La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2019, acordat în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, revizuenta a precizat atât oral, cât şi prin cererea scrisă depusă în dosar, faptul că cererea de revizuire dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., are ca obiect revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, sentinţă care este potrivnică în raport de Sentinţele civile nr. 7678 din 30 septembrie 2016 şi nr. 982 din 6 februarie 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă, schimbate în apel, prin Deciziile nr. 1354A din 27 aprilie 2017 şi nr. 4267A din 18 noiembrie 2016 ale Tribunalului Bucureşti.

Drept urmare, nu se poate reţine existenţa a două cereri de revizuire distincte care să atragă competenţe diferite, câtă vreme obiectul cererii de revizuire, astfel cum a fost dedus judecăţii, îl constituie Sentinţa civilă nr. 4474/2017 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 462A/2018 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, despre care se pretinde că ar fi fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 982/2015 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 4267A/2016 a Tribunalului Bucureşti şi, respectiv, a Sentinţei civile nr. 7678/2016 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, păstrată ca urmare a respingerii apelurilor prin Decizia civilă nr. 1354A/2017 a Tribunalului Bucureşti - hotărâri pronunţate în acelaşi dosar (nr. x/2013, respectiv nr. x/2013*), în cele două cicluri procesuale.

Cum cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul privitor la existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, în ceea ce priveşte instanţa competentă devin relevante dispoziţiile art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., în considerarea caracterului de ordine publică al regulilor de competenţă în materie, de la care părţile şi instanţa nu pot deroga.

Or, Curtea de Apel Bucureşti este, în accepţiunea art. 510 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "instanţa mai mare în grad", fiind de subliniat că "prima hotărâre", în raport de care se afirmă încălcarea autorităţii de lucru judecat, este reprezentată de cele două sentinţe pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti pe parcursul celor două cicluri procesuale ale aceleiaşi pricini (dosarul nr. x/2013), sentinţe care au fost, una schimbată în parte, iar cealaltă păstrată ca efect al respingerii apelului, prin deciziile pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Este de amintit că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 din C. proc. civ. care la alin. (2) stipulează că "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", ce se impune a fi corelat cu exigenţele principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului prevăzut la art. 22 alin. (5) din acelaşi cod, ce stipulează că "(...) judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile (...) au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora."

Ca atare, scindarea cererii de revizuire în două cereri de revizuire cu obiect distinct şi soluţionarea de către instanţe diferite, în lipsa unor prevederi legale exprese, contravine principiilor anterior menţionate şi raţiunilor în ceea ce priveşte natura şi fundamentul juridic ale revizuirii, reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare.

Drept urmare, pentru a preîntâmpina riscul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, în interesul unei bune administrări a justiţiei, se impune judecarea unitară a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - CL