Jurisdiction for challenging failure to decide religious property retrocession requests under special ordinance versus general restitution law

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să se dispună retrocedarea în natură a imobilelor revendicate în baza cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privinţa poziţiilor aferente cererii x/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003) formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000 a imobilelor de identificare în cartea funciară, poziţia 1 identificată în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x, în natură teren aferent în suprafaţă de 3709 mp, poziţia 14 identificată cu CF iniţial nr. y, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x şi CF nr. x Sighetu Marmaţiei la data preluării în natură casă şi teren în suprafaţă de 2584 mp, poziţia 15 identificată în CF iniţial nr. y, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x şi CF nr. x Sighetu Marmaţiei, în natură casă şi teren aferent în suprafaţă de 3442 mp, poziţia 16 identificată cu CF iniţial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x şi CF nr. x Sighetu Marmaţiei, în natură casă şi teren aferent în suprafaţă de 2043 mp, poziţia 17 identificată cu CF iniţial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x şi CF nr. x, CF nr. x, CF nr. x Sighetu Marmaţiei, în natură casă şi teren aferent în suprafaţă de 2054 mp, (Şcoala Elementară Reformată pe str. x), poziţia 19 identificată cu CF iniţial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmaţiei, nr. top. x, în natură casă şi teren aferent în suprafaţă de 4458 mp, iar în măsura în care se va ivi un impediment legal care va împiedica retrocedarea în natură, acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privinţa poziţiilor aferente cererii x/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003) prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor reclamantei în principal în natură sau după caz măsuri reparatorii şi emiterea deciziei de validare, obligând ambele pârâte să-şi îndeplinească obligaţiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi acordarea unor despăgubiri civile în baza prevederilor art. 1381 C. civ., începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii şi până la încheierea contractului de închiriere conform art. 45 alin. (63) din Legea 165/2013, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) şi (62) din Legea 165/2013 cu titlu de reparaţie materială pentru nesoluţionarea cererii şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1), (4), (6) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) pct. l, art. 21, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 453 din C. proc. civ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de retrocedare înregistrată la Comisia specială de retrocedare sub nr. x/28.02.2003, aceasta nefiind soluţionată în privinţa imobilelor anterior menţionate până la data sesizării instanţei.

S-a mai arătat că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul, respectiv că, deşi O.U.G. nr. 94/2000 nu reglementează o procedură specială prin care să fie reglementată ipoteza nesoluţionării cererii de retrocedare, prevederile legii speciale se aplică şi în ipoteza cererii de faţă, pentru identitate de raţiune.

Prin Sentinţa civilă nr. 37 din 11 februarie 2019, Cartea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Parohia B..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reţinut că prin demersul său, reclamanta a solicitat a se constata calitatea sa de persoană îndreptăţită, a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, a se dispune retrocedarea în natură a unor imobile revendicate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, întabularea drepturilor reclamantei în Cartea Funciară sau acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 165/2013, respectiv în subsidiar, obligarea pârâtelor la soluţionarea cererilor de retrocedare a terenurilor, în natură sau prin luarea de măsuri reparatorii.

S-a reţinut că Legea nr. 165/2013 care reprezintă fundamentul demersului judiciar al reclamantei prevede că actele emise în condiţiile acestei legi se contestă pe calea dreptului comun la tribunal, secţia civilă şi nicidecum la secţia de contencios a curţii de apel, iar această regulă se aplică şi în cazul refuzului emiterii titlului/actului, al efectuării unei operaţiuni în contextul procedurii cerute de acest act normativ.

De asemenea, s-a reţinut că scopul acestei legi nu a fost acela de a crea pentru verificarea legalităţii deciziei în procedura instituită de Legea nr. 165/2013 şi refuzul emiterii actului sau efectuarea operaţiunii în aceeaşi procedură, două proceduri diferite: una în faţa instanţei civile în situaţia în care decizia este atacată de persoana îndreptăţită, iar alta, dat fiind refuzul emiterii actului pe fundamentul aceleiaşi legi, în faţa instanţei de contencios. Ca atare, concluzia ce se poate desprinde din conţinutul Legii nr. 165/2013 este aceea ca în toate situaţiile atacării actului (deciziei), indiferent de persoana ce a atacat, cât şi în situaţia refuzului nejustificat de a soluţiona cererea, cenzurarea se face pe calea specială prevăzută de Legea nr. 165/2013, instanţa competentă fiind secţia civilă, a tribunalului.

Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1025 din 30 octombrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de Comisia Specială de retrocedare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona acest conflict.

În motivarea soluţiei adoptate, Tribunalul a reţinut că obiectul principal al prezentului dosar îl reprezintă constatarea calităţii de proprietar a reclamantei cu privire la imobilele menţionate în cererea de retrocedare nr. x/2003 formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Tribunalul a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii nu se contestă o decizie emisă în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 ci, demersul reclamantei are ca finalitate recunoaşterea judiciară a calităţii sale de persoană îndreptăţită, cu consecinţa retrocedării imobilelor indicate în cererea formulată de aceasta în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Tribunalul a constatat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 se referă la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, aşadar această normă este inaplicabilă prezentei pricini, în care pretenţiile reclamantei se fundamentează pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, s-a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, câtă vreme în privinţa cererii reclamantei, nu s-a emis decizie de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii, aşadar dosarul nu a fost înaintat Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Tribunalul a constatat că situaţia nesoluţionării cererii de către entitatea învestită, pârâtă în proces, excede ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, respectiv că litigiul de faţă nu priveşte modalitatea de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci neemiterea unei decizii în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de către Comisia specială de retrocedare, astfel că nu sunt incidente nici prevederile alin. (11) al art. 35 al Legii nr. 165/2013, introdus prin art. III al Legii nr. 212/2018.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, ca lex specialis, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul, s-a concluzionat că pentru identitate de raţiune, şi lipsa unui răspuns din partea acestei entităţi, prin nesoluţionarea cererii de retrocedare, poate fi cenzurată în aceleaşi condiţii de competenţă specială a instanţelor judecătoreşti.

Din perspectiva competenţei materiale a instanţei de contencios, întrucât pârâtele sunt autorităţi publice centrale, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că aceasta revine Curţii de Apel Cluj.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Cluj, secţia civilă, a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia B. a solicitat soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privinţa imobilelor menţionate în această cerere la poziţiile 6773/1/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003), formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fie prin constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire şi restituirea în natură a imobilelor menţionate în cererea introductivă, fie prin obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul arătat la petitul 1, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru aceste imobile.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, se reţine că potrivit art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială ... (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora (...)".

Trebuie observat, de asemenea, că prin acţiunea formulată, reclamanta urmăreşte soluţionarea cererii de restituire adresate de aceasta, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare, situaţie care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013.

Este real că prin art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, se prevede că: "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiuni", însă nu se poate ignora faptul că norma specială de competenţă reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecinţă, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziţie legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesar ca Legea nr. 212/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 165/2013 să cuprindă o manifestare de voinţă expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, împrejurarea că, în cauza de faţă, reclamanta nu contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 nu poate conduce la concluzia că cererea de faţă excede sferei acţiunilor care atrag competenţa de soluţionare a instanţei prevăzute de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, de vreme ce, şi în acest caz, scopul urmărit de reclamantă este soluţionarea fondului cererii de retrocedare.

Or, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, aplicabilă în speţă, pentru identitate de raţiune, nu există nicio justificare pentru care, în ipoteza refuzului de soluţionare a cererii adresate Comisiei speciale de retrocedare prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, competenţa să revină unei alte instanţe decât cea căreia îi revine competenţa de a soluţiona pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei adoptate de Comisia menţionată.

Prin urmare, atât în cazul contestaţiei împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, cât şi în ipoteza acţiunii persoanei îndreptăţite prin care se solicită soluţionarea de către instanţă a cererii de retrocedare, în cazul refuzului nejustificat al entităţii învestite cu soluţionarea acesteia, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia B., reprezentată de Preot Paroh A., în contradictoriu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV