Civil liability for tax seizure-induced damages: Cassation inadmissible due to failure to frame legal errors

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 8 aprilie 2013, pe rolul Judecătoriei Satu Mare, sub nr. x/2013, a fost înregistrată cererea petentei A. SRL având ca obiect contestaţie la executare împotriva executării silite pornită de către B. Baia Mare în dosarul nr. x/2012, precum şi cererea de chemare în garanţie, formulată de aceeaşi petentă, împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.

În motivare, petenta A. SRL a învederat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare se face răspunzătoare pentru blocarea temporară a activităţii sale, ceea ce a determinat executarea silită de către B. Pretenţiile au fost evaluate la suma de 657.027,64 RON, reprezentând 464.401,4 RON credit restant, 180.751,24 RON dobânzi restante, 11.875 RON comisioane restante, 17.080,88 RON cheltuieli de executare. A mai arătat că, la data de 19 aprilie 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a emis Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010 de atragere a răspunderii solidare a SC A. SRL prin care era obligată la plata sumei de 1.743.380 RON. Odată cu emiterea deciziei, s-a procedat la încărcarea fişei analitice pe plătitor cu suma de 1.743.380 RON pe care reclamanta nu a datorat-o niciodată la bugetul consolidat al statului, blocarea tuturor conturilor bancare şi interdicţia de înstrăinare a bunurilor societăţii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin încheierea din 3 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Judecătoria Satu Mare, secţia civilă a disjuns cererea de chemare în garanţie de contestaţia la executare, dispunând trimiterea acesteia la serviciul registratură, în vederea înregistrării sub un alt număr de dosar.

Astfel, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, sub nr. x/2015, care, prin Sentinţa civilă nr. 2183 din 16 iunie 2015, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin Sentinţa civilă nr. 704/CA/din 30 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul x/2016, Tribunalul Satu Mare, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, generând conflictul negativ de competenţă, soluţionat de Curtea de Apel Oradea, prin Sentinţa civilă nr. 27/C/din 10 noiembrie 2015, în sensul stabilirii competenţei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Tribunalul Satu Mare, prin Sentinţa civilă nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C., împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, a obligat pe pârâtă să achite reclamantei suma de 17.140 RON cu titlu de despăgubiri civile şi să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.125 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia civilă nr. 1292/A din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a l-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C. împotriva Sentinţei civile nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2015 şi a admis apelul civil declarat de apelanta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în totalitate, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva Deciziei civile nr. 1292/A din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs SC A. SRL, cu a cărui soluţionare a fost învestită înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

Prin critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 425 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 425 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, instanţa nu a analizat punctual aspectele deduse judecăţii şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate, fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

A subliniat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care au fost admise, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

În continuare, sub acelaşi aspect, a susţinut că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin critica încadrată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a afirmat că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanţa de apel nu a motivat de ce nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1357 C. civ., ci s-a mulţumit să redea articole din C. proc. civ., fără să explice concret care condiţii nu sunt îndeplinite, dar a constatat că fapta nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţie, fapt nemotivat de instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă a considerat că pe lângă prevederile art. 1357 şi 1349 din C. civ., trebuia avute în vedere şi prevederile cuprinse în art. 221 - 224 din acelaşi act normativ, referitoare la răspunderea persoanelor juridice de drept public, pentru faptele licite şi ilicite ale organelor de conducere în funcţiile încredinţate.

A susţinut că, aşa cum a arătat şi prin cererea de chemare în judecată, prejudiciul este sigur şi cuprinde în conţinutul său, atât prejudiciul actual, prezent, cât şi prejudiciul viitor, şi prejudiciul care nu a fost reparat încă.

Caracterul direct al prejudiciului este dat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi acel prejudiciu injust, care a cauzat victimei o pagubă. Acest caracter are în vedere un element obiectiv, adică raportul de cauzalitate şi nu unul subiectiv.

În continuare, recurenta-reclamantă a considerat că în cauza de faţă nu se poate vorbi despre un prejudiciu eventual pentru a nu se ţine cont de expertiză, ci despre un prejudiciu prognozat care este cuprins în cel viitor şi care poate fi evaluat, şi chiar dacă nu s-a produs încă, şi există certitudinea că acesta se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare, expertul clarificând acest aspect, făcând referire în expertiză atât la existenţa cât şi la întinderea lui.

Cu privire la constatarea instanţei de apel, în sensul că nu s-a demonstrat săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite, a considerat că argumentele instanţei sunt greşite, susţinând, că, în speţă, sunt întrunite elementele constitutive pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că raţionamentul instanţei cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit este eronat pentru următoarele considerente: La data de 19 aprilie 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a emis Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010, decizie de atragere a răspunderii solidare a SC A. SRL, prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 1.743.380 RON către bugetul consolidat al statului. Odată cu emiterea acestei decizii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a procedat atât la încărcarea fişei analitice pe plătitor cu suma de 1.743.380 RON, sumă pe care reclamanta nu a datorat-o niciodată bugetului consolidat al statului, cât şi la blocarea tuturor conturilor bancare ale societăţii, precum şi la interdicţia de înstrăinare a tuturor bunurilor aflate în proprietatea acesteia.

După emiterea deciziei şi până la finalizarea proceselor prin care s-a constatat şi confirmat nelegalitatea şi anularea actelor emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, societatea reclamantă nu a putut să îşi desfăşoare activitatea având conturile blocate, nu a putut participa la nicio licitaţie publică datorită încărcării fişei plătitorului cu datorii pe care nu le avea, iar orice încercare de a contracta lucrări era respinsă de eventualii potenţiali beneficiari pentru acelaşi motiv al existentei în evidenţele fiscale a unei datorii, precum şi datorită faptului că erau blocate conturile bancare.

Aşa fiind, reclamanta a fost în imposibilitate de a plăti ratele scadente la banca, cu toate că la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, societatea avea TVA de recuperat, TVA ce a fost restituit societăţii abia la data de 4 iunie 2014, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 4 iunie 2014, mult după ce societatea a intrat în insolvenţă.

Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, a fost anulată definitiv abia la data de 17 decembrie 2011, iar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a procedat la ridicarea popririlor şi ştergerea din evidenţele fiscale a sumei ce se dorea a fi imputată, abia în luna decembrie 2011, după ce, prin Sentinţa civilă nr. 156/CA din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2010, cât şi prin Decizia nr. 2353/CA/2011-R a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus anularea Deciziei nr. 41698 din 19 aprilie 2010, privind atragerea răspunderii solidare, precum şi a tuturor actelor subsecvente.

După ce au fost anulate actele emise în mod abuziv, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, prin adresa din 5 iulie 2011, a solicitat anularea unui transfer patrimonial, cu toate că nu avea niciun drept asupra imobilului respectiv. Această acţiune a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, iar Tribunalul Satu Mare, prin Sentinţa civilă nr. 238/2012/F din 14 februarie 2012, a respins acţiunea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, soluţie menţinută şi prin Decizia nr. 581/2012-RC din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea.

Acţiunile abuzive, repetate ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare au început la data de 19 aprilie 2010 şi au luat sfârşit la data de 27 septembrie 2012, cu doar 3 zile înainte de începerea executării silite de către B. în Dosarul execuţional nr. x/2012

Recurenta-reclamantă apreciază că actele abuzive întocmite de AJFP Satu Mare au avut efecte economice şi juridice negative şi au perturbat grav activitatea societăţii în perioada 19 aprilie 2010 - 27 septembrie 2012, iar după această dată, consecinţele negative s-au materializat prin executarea silită pornită de B., chestiune constatată şi prin expertiza efectuată în cauză de expertul numit de instanţă.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei, în sensul că nu s-a creat un prejudiciu şi că nu s-a făcut dovada unei activităţi de anvergură, recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat corect faptul că emiterea deciziilor de atragere a răspunderii solidare au afectat negativ activitatea societăţii, constatând faptul ca această acţiune a administraţiei fiscale a reprezentat un act ilicit producător de prejudicii. Pentru a se lămuri în legătură cu cuantumul prejudiciului cauzat, instanţa de judecată a solicitat efectuarea unei expertize fiscale, care a avut ca obiectiv stabilirea prejudiciului creat ca urmare a emiterii deciziilor abuzive. În opinia recurentei-reclamante, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare este cea care se face răspunzătoare de situaţia juridică şi financiară în care se află în prezent SC A. SRL, fiind executată silit în Dosarul execuţional nr. x/2012, ceea ce a condus şi la deschiderea procedurii insolvenţei.

5. Procedura de filtru.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 septembrie 2019, conform dovezilor aflate la filele x, care nu au depus punct de vedere la raport, iar prin rezoluţia din data de 03 decembrie 2019 a fost acordat termen la data de 5 decembrie 2019 pentru analiza, în complet de filtru, a admisibilităţii, în principiu, a recursului.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 9 iulie 2019, prin poştă, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii atacate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.

Analizând admisibilitatea în principiu a căii de atac din perspectiva încadrării criticilor formulate de reclamanta SC A. SRL în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1292 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C. împotriva Sentinţei civile nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2015 şi a admis apelul civil declarat de apelanta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în totalitate, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, reţinând, în esenţă că reclamanta nu a probat producerea unui prejudiciu ca urmare a popririi dispuse conturilor societăţii de către organele fiscale în perioada 3 noiembrie 2010 - 24 noiembrie 2011, în care nu a fost indisponibilizată nicio sumă de bani şi nici existenţa unui raport de cauzalitate între scăderea veniturilor realizate şi deciziile fiscale emise de către pârâtă. A mai reţinut că reclamanta nu a prezentat dovezi din care să reiasă existenţa unor contracte în derulare şi neonorate ca urmare a înfiinţării popririi.

Cu privire la acţiunea în pretenţii, din perspectiva existenţei prejudiciului, ca o condiţie a antrenării răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a reţinut că venitul planificat, prognozat, nu reprezintă un venit sigur, şi din această perspectivă nu poate fi reţinut ca un prejudiciu cert, iar în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, aceasta nu este incidentă, de vreme ce executarea silită, respectiv poprirea iniţiată de B., a fost pornită la data de 9 octombrie 2012, după aproximativ un an după ridicarea popririi de către organul fiscal, astfel că nerestituirea creditului contractat de la B., comisioanele şi cheltuielile de executare silită nu reprezintă o consecinţă a emiterii deciziilor fiscale.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta, în argumentarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a rezumat a face ample referiri la poziţia doctrinei şi jurisprudenţei europene cu privire la obligaţia ce le incumbă instanţelor de a motiva hotărârile judecătoreşti, în respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţie (paginile 2, 3 şi 4 din memoriul de recurs). Or, aceste susţineri ale recurentei nu reprezintă argumente care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În argumentarea aceluiaşi motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra niciunui capăt de cerere, nu a motivat de ce nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii delictuale şi nu a ţinut cont de probatoriul administrat în cauză, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil.

Deşi s-a arătat, prin aceste argumente, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., această susţinere este una pur formală, recurenta-reclamantă nedezvoltând critici care să arate, în concret, care sunt capetele de cerere asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe, respectiv care dintre condiţiile, prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nu a fost motivată de către instanţă.

Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante care ar releva o pretinsă omisiune a instanţei de apel de a analiza capetele de cerere cu care a fost învestită nu relevă o situaţie de nelegalitate a hotărârii recurate, în sensul celor anterior relevate, ci tind la o reevaluare a situaţiei de fapt a cauzei, ce nu poate fi realizată în faţa instanţei de recurs.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta învederează faptul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Astfel, deşi în opinia recurentei, incidenţa acestui motiv de casare ar rezulta din împrejurarea că "instanţa de apel nu motivează cauzele pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, ci se mulţumeşte să înşire articolele din C. proc. civ., fără să explice concret care condiţii nu sunt îndeplinite, dar constată că fapta nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţie, fapt nemotivat de instanţa de apel", precum şi din faptul că "raţionamentul avut la baza cuantificării prejudiciului de către instanţa de fond este eronat", cu trimiteri ample la poziţia doctrinară cu privire la vinovăţie, la cuantificarea prejudiciului, precum şi la situaţia de fapt care a generat, în opinia recurentei, producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu (paginile 5 - 19 din memoriul de recurs), aceste susţineri nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce ţin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.

De asemenea, excedează controlului de nelegalitate ce se exercită în calea de atac a recursului, aspectele relevate de către recurenta-reclamantă cu privire la împrejurările de care instanţa ar fi trebuit să ţină cont atunci când a cuantificat prejudiciul suferit de reclamantă şi care vizează rezultatul expertizei fiscale, reaua-credinţă a pârâtei precum şi faptul că "prin emiterea de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a atâtor acte nelegale, anulate de către instanţele de judecată, s-a adus un prejudiciu, astfel cum acest a fost calculat de către expertul numit în cauză", aceste chestiuni vizând situaţia de fapt a speţei şi care nu susţin nelegalitatea hotărârii atacate.

Scopul căii de atac a recursului nu este acela de a rejudeca cauza pe fond, ci acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aşa cum impun şi exigenţele dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului.

În plus, în speţă, instanţa de apel, în raport de criticile aduse de apelanta-reclamantă, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susţinerile formulate cu privire la existenţa unui prejudiciu cert şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Or, raportat la considerentele hotărârii recurate şi la aspectele invocate în susţinerea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile aduse de recurenta-pârâtă soluţiei date de către instanţa de apel nu vizează raţionamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului, ca efect al aplicării normelor legale incidente cauzei.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, va anula recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare, prin lichidator judiciar C. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1292/A/2018 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare, prin lichidator judiciar C. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1292/A/2018 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - LM