Constitutional challenge to judicial tax provisions for communist-era victim compensation dismissed for lack of substantive interest due to existing payment facilities.

Asupra cauzei de faţă, se reţin următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de sesizare a instanţei.

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în cadrul Dosarului nr. x/2016, având ca obiect recursul exercitat împotriva deciziei Tribunalului Teleorman prin care s-a respins apelul formulat împotriva hotărârii prin care cererea de chemare în judecată s-a anulat ca netimbrată, reclamanta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că acestea sunt neconstituţionale din perspectiva art. 21 şi art. 44 din Constituţie, coroborate cu prevederile din Legii nr. 10/2001.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate

Prin încheierea din 05 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că deşi excepţia ridicată are ca obiect prevederi legale neabrogate expres şi nedeclarate neconstituţionale, normele invocate, cuprinse în art. 3 din O.U.G. nr. 80/26.06.2013, se referă la taxarea acţiunilor şi cererilor evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, neavând legătură cu criticile de nelegalitate invocate prin recurs, critici asupra cărora instanţa de control judiciar trebuie să pronunţe prin raportare la motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, aspectele invocate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezintă critici aduse deciziei ce constituie obiectul recursului vizând modalitatea în care prima instanţă şi, respectiv, instanţa de apel au înţeles să facă aplicarea altor prevederi cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013 privitoare la taxele judiciare de timbru în cauza dedusă judecăţii, modalitate prin care, în opinia recurentei, instanţele ar fi încălcat drepturi fundamentale recunoscute de Constituţia României prin art. 21 şi art. 44 .

Or, aceste susţineri ale recurentei nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate a legilor exercitat de Curtea Constituţională, control ce presupune în toate cazurile exclusiv o verificare a conformităţii legilor cu Constituţia României.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii din data 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs reclamanta A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29.10.2019 şi repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susţinerea căii de atac exercitate, întemeiată în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a criticat soluţia curţii de apel, invocând următoarele aspecte:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susţinut că "dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte taxa de timbru datorată în acţiunile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, din perspectiva încălcării art. 21 şi art. 44 din Constituţie."

Neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 decurge din împrejurarea că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs, au dispus "amânarea pronunţării privind timbrajul" pentru data 19.09.2019, ceea ce presupune că "dispoziţiile legale sunt neclare şi impun sesizarea Curţii Constituţionale în acest sens."

Prin urmare, acţiunea de fond este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispoziţiile art. 29 lit. e) din O.U.G.. nr. 80/2013.

În susţinerea motivului de recurs, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că în situaţia în care acţiunea de fond nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, această presupune că statul român nu şi-a îndeplinit obligaţia pe care şi-a asumat-o prin adoptarea Legii nr. 10/2001 de a acorda despăgubiri persoanelor îndreptăţite ca urmare a abuzurilor săvârşite de regimul comunist. Prin urmare, având în vedere că prin art. 46 din Constituţie dreptul la moştenire este garantat în temeiul unor acte juridice legal emise, apreciază că în cauză "este incident un motiv de ordine publică care obligă instanţa să se sesizeze din oficiu."

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, având în vedere considerentele care succed:

Prioritar, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea acestor motive de casare nu a susţinut nemotivarea hotărârii atacate, respectiv aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţă a normelor de drept material, ci a criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel din perspectiva încălcării normelor de procedură privind sesizarea Curţii Constituţionale, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva căruia va fi analizată şi legalitatea încheierii recurate.

Pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992: (a) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj constituţional; (b) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (c) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, în ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, formulată de petenta A., se constată că acestea au fost invocate în cadrul unui dosar având ca obiect anulare act, (testament autentic întocmit de B. la data de 28.01.2011), cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 17/2000, aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Roşiorii de Vede.

Soluţia primei instanţe, menţinută, în apel, de către Tribunalul Teleorman, prin Decizia civilă nr. 956 din 07 noiembrie 2017, a fost de anulare a cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepţiei de netimbrare. Hotărârile instanţelor de fond au fost însă casate, în recurs, de curtea de apel care, prin Decizia civilă nr. 674 din 19.09.2019, a constatat că soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, este nelegală faţă de împrejurarea că petentele, A. şi C., sunt beneficiare a unor încheieri, definitive, prin care le-au fost admise cererile de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru sub forma plăţii eşalonate a acesteia.

Prin urmare, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege sus evocat, deşi îndeplineşte condiţiile legale, nu întruneşte şi exigenţa referitoare la existenţa unei vătămări reale a vreunui drept fundamental al petentei.

Astfel, condiţiile pentru stabilirea existenţei unei legături a excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, se referă pe lângă aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, la necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

În raport de soluţia pronunţată de curtea de apel, de admitere a recursului exercitat de petentele A. şi C., se reţine că posibila admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 nu ar schimba situaţia acesteia în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, ci ar privi numai drepturi ale altor persoane.

Împrejurarea că instanţele de fond, învestite cu soluţionarea pricinii, au apreciat că se impune amânarea pronunţării, nu este aptă să probeze necesitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, aşa cum, în mod nefondat, susţine recurenta-reclamantă A., de vreme ce soluţia de amânare a pronunţării reprezintă o măsură legală pe care completul de judecată o poate adopta, în condiţiile art. 396 din C. proc. civ., în funcţie de complexitatea cauzei, acesta neconstituind un criteriu pentru declanşarea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că acţiunea de fond este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispoziţiile art. 29 lit. e) din O.U.G.. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că nemulţumirile părţii referitoare la obligaţiile legale de timbrare ce îi incumbă nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs care priveşte exclusiv verificarea legalităţii soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013. De altfel, se constată că aceste chestiuni au fost tranşate deja de către instanţele de judecată în fazele procesuale anterioare, aşa cum reiese din actele de la dosar.

Prin urmare, nefiind întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 5 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 5 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV