Contractual liability of public enterprise administrators: inapplicability of statutory prescription suspension for goods administration to corporate governance mandates

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 29 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., obligarea acestora la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Târgu Mureş cu sumele de bani indicate în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată, respectiv: suma de 2.082.368,4 RON reprezentând prejudiciul suferit de Regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin decizia directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 725 din 28 martie 2013, suma de 524.417,68 RON reprezentând beneficii nerealizate calculate până la data de 31 decembrie 2017 şi obligarea pârâţilor la plata beneficiilor nerealizate în continuare, până la achitarea efectivă a prejudiciului.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş

Prin Sentinţa nr. 1021 din 2 octombrie 2018 Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins acţiunea, ca prescrisă, şi a obligat reclamanţii, în solidar, la plata către pârâtul E., a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi către pârâta B., a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş

Prin Decizia nr. 149/A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul reclamantului Consiliul Judeţean Mureş - Judeţul Mureş împotriva sentinţei, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş au declarat recursuri pârâţii E., B., A., D., F., C., astfel:

Recurentul-pârât A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ., reţinând în mod greşit că în perioada în care administratorii erau în exerciţiul mandatelor cursul prescripţiei nu a început să curgă ori a fost suspendat. Potrivit recurentului, dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu au fost interpretate şi aplicate în raport de situaţia faptică a cauzei supuse analizei.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2506 coroborat cu art. 2512 C. civ., întrucât reclamantul a înţeles a se îndrepta împotriva pârâtului în baza răspunderii contractuale derivate din contractul de mandat.

Prejudiciile constatate de organul de control au devenit certe la data rămânerii definitive a deciziei directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 725/2013, moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie.

Argumentul că termenul de prescripţie nu putea să curgă mai înainte ca mandatul de administrator să înceteze nu poate fi primit, deoarece calitatea de membru al consiliului de administraţie al regiei autonome nu îl împiedică pe intimat să formuleze cerere de chemare în judecată ori să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea pierderii dreptului născut.

Ca atare, data de la care intimatul a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei Curţii de Conturi este 30 iunie 2013, iar termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 30 iunie 2016.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu se poate reţine cauza de suspendare a cursului prescripţiei, întrucât autoritatea publică tutelară nu se găsea în ipoteza de a nu putea lua măsuri pentru prevenirea prejudicierii patrimoniului regiei autonome.

În raţiunea textului de lege al art. 2532 pct. 3 C. civ., cauza de suspendare a curgerii termenului de prescripţie operează între cel administrat, regia autonomă, şi administrator, până la momentul în care acesta din urmă este descărcat de gestiune. Nu poate fi acceptat raţionamentul în sensul că recurentul administra bunurile Consiliului Judeţean Mureş, pentru a opera cauza de suspendare. Potrivit contractului de mandat, acesta conducea, organiza şi gestiona activitatea regiei, aceasta din urmă fiind protejată de reglementarea legală.

În temeiul art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, anual, Consiliul Judeţean Mureş trebuia să evalueze şi să constate dacă administratorii şi-au îndeplinit integral obligaţiile contractuale. El avea obligaţia evaluării anuale, iar recurentului nu i s-a imputat nimic, ceea ce semnifică faptul că a operat o veritabilă descărcare de gestiune.

Recurenta-pârâtă C. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. au fost greşit interpretate, întrucât suspendarea curgerii termenului de prescripţie la care se referă norma de drept material analizată are loc doar în ipoteza când mandatarului îi sunt date în administrare anumite bunuri, iar prejudiciul este cauzat în legătură cu acel bun, până la momentul restituirii către mandant şi a acceptării de către acesta a modului de administrare a bunului încredinţat.

În cauză nu se pune problema administrării unui bun determinat, a unui patrimoniu ori a unei fracţiuni din acesta, ci este vorba de luarea unor măsuri de recuperare a unor prejudicii, cunoscute de apelant încă de la data producerii lor - 30 iunie 2013.

Pârâta a fost descărcată de orice gestiune legată de patrimoniul încredinţat ulterior producerii prejudiciului pretins de reclamant, anual, odată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi evaluarea criteriilor şi indicatorilor de performanţă, iar încetarea mandatului a consacrat ideea inexistenţei vreunei culpe a pârâtei, câtă vreme autoritatea publică nu i-a imputat acţiuni comisive sau omisive săvârşite în perioada mandatului.

Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (art. 2, art. 3 pct. 1 lit. e) şi f), art. 17), dispoziţiile cuprinse în Norma din 28 septembrie 2016 dată în aplicarea O.U.G. nr. 109/2011, art. 2512, 2513, 2517, 2523, 2528 C. civ., şi a apreciat în mod greşit asupra prescripţiei, al cărei termen s-a împlinit la data de 30 iunie 2013.

Recurenţii-pârâţi E. şi B. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2532 C. civ., în condiţiile în care reclamantul cunoştea, la data de 30 iunie 2013, naşterea dreptului să la acţiune, iar în cauză nu operează suspendarea ori întreruperea termenului de prescripţie.

Recurenţii-pârâţi D. şi F. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ale cărei motive sunt străine de natura cauzei, raportat la temeiurile de drept şi a procedat la o interpretare greşită a normelor incidente.

În condiţiile în care prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a fost cunoscut de către reclamant încă din anul 2013 şi nu are legătură cu descărcarea de gestiune sau încetarea mandatelor administratorilor împricinaţi, în cauză nu operează întreruperea/suspendarea termenului de prescripţie ci, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, data la care reclamantul a luat cunoştinţă de prejudiciu este 30 iunie 2013, iar data la care s-a împlinit termenul de prescripţie este 30 iunie 2016.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 4 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 29 ianuarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 25 iulie 2019, în termen legal, intimaţii-reclamanţi Consiliul Judeţean Mureş, Judeţul Mureş au formulat întâmpinare, învederând următoarele:

- Hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, fiind aplicate corect regulile de drept în materie;

- Raporturile dintre părţi sunt guvernate de prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi de contractele de mandat încheiate între părţi;

- Prin cererea de chemare în judecată nu se invocă răspunderea delictuală a pârâţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., pentru a fi incidente dispoziţiile art. 2528 referitoare la prescripţia aplicabilă faptei ilicite, ci răspunderea contractuală întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011, coroborate cu art. 1350 C. civ.

- În cauză, cel mai devreme moment de la care curge prescripţia extinctivă este cel de încetare a mandatelor de administrator al pârâţilor, iar nu cel la care autoritatea publică judeţeană a luat sau ar fi trebuit să ia cunoştinţă de prejudiciile constatate de organul constatator, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ.

- Obligaţia contractuală a recurenţilor-pârâţi, în virtutea calităţii de administratori, de a implementa măsurile impuse de organul de control, a încetat doar în momentul eliberării lor din funcţie;

- Raportat la momentul introducerii acţiunii (29 ianuarie 2018), termenul de prescripţie ar fi fost împlinit numai dacă calitatea de mandatar/administrator ar fi încetat anterior respectivei date or, majoritatea recurenţilor-pârâţi au deţinut această calitate în mod neîntrerupt de la finele anului 2013, până la mijlocul anului 2016;

- Chiar dacă s-ar accepta că la data de 30 iunie 2013 a început să curgă termenul de prescripţie, acesta a fost întrerupt prin prelungirea/acordarea, de către organul de control, de noi termene pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 30 iulie 2019, 31 iulie 2019, 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la datele de 12 august 2019, 13 august 2019.

La data de 26 iulie 2019 (data poştei), în termen legal, recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la recursurile pârâţilor, solicitând admiterea acestora şi a reiterat aspecte din recursul propriu privind excepţia dreptului material la acţiune.

Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la datele de 12 august 2019, 13 august 2019.

La data de 26 iulie 2019 (data poştei), în termen legal, recurenţii-pârâţi E. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au arătat că sunt de acord cu recursurile formulate şi că în mod corect instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 13 august 2019.

La data de 9 august 2019 (data poştei), recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, arătând că:

- Dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. au fost greşit aplicate greşit în cauză, întrucât suspendarea curgerii termenului de prescripţie la care se referă norma de drept material are loc doar în ipoteza când mandatarului îi sunt date în administrare anumite bunuri, iar prejudiciul este cauzat în legătură cu acel bun, până la momentul restituirii către mandant şi a acceptării de către acesta a modului de administrare a bunului încredinţat. În cauză nu se pune această problemă, ci este vorba de luarea unor măsuri de recuperare a unor prejudicii;

- Prin hotărârea instanţei de apel au fost încălcate dispoziţiile art. 2 şi art. 17 din O.U.G. nr. 109/2011;

- Nu se explică, prin întâmpinare, care a fost motivul promovării acţiunii în răspundere contractuală, câtă vreme în perioada 2013 - 2016 conduita recurentei a fost apreciată ca fiind conformă dispoziţiilor legale şi contractuale, iar evaluarea criteriilor de performanţă ale acesteia nu a implicat luarea unor măsuri care să justifice imputarea producerii unor prejudicii în patrimoniul Regiei;

- Starea de pasivitate a autorităţii tutelare, neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor legale este ignorată cu desăvârşire, şi este evident că recurenta nu are nicio culpă în exercitarea mandatului de administrator, iar la încetarea acestuia nu s-a formulat vreo pretenţie legată de activitatea prestată de recurentă în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Transilvania;

- Termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 2517 C. civ. şi a început să curgă de la data când titularul său a cunoscut sau trebuia să cunoască pretinsa pagubă, respectiv la 16 mai 2013 (data emiterii Adresei nr. x din 16 mai 2013) Consiliul Judeţean Mureş cunoştea conţinutul deciziei nr. 725/2013, precum şi termenul stabilit pentru îndeplinirea măsurilor impuse;

- La data expirării termenului limită stabilit pentru îndeplinirea măsurilor (30 iunie 2013) Consiliul Judeţean Mureş cunoştea sau trebuia să cunoască îndeplinirea/neîndeplinirea/îndeplinirea parţială a măsurilor dispuse şi persoanele vinovate, având posibilitatea de a efectua verificări suplimentare din postura de autoritate publică tutelară;

- În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2537 pct. 1 C. civ. privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive;

- Întâmpinarea nu răspunde motivelor de recurs, ci reiterează argumente deduse judecăţii în etapele procesuale anterioare.

La data de 12 august 2019 (data poştei), recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, arătând că:

- Momentul de la care curge termenul de prescripţie este cel reprezentat de expirarea termenului limită stabilit pentru îndeplinirea măsurilor impuse prin Decizia nr. 725/2013 emisă de Curtea de Conturi Mureş, respectiv 30 iunie 2013;

- Împrejurarea că ulterior împlinirii termenului stabilit iniţial (30 iunie 2013), fără a fi duse la îndeplinire măsurile dispuse prin Decizia nr. 725/2013, s-au acordat, prin decizii ulterioare, noi termene de realizare a măsurilor dispuse prin decizia iniţială, nu reprezintă o prelungire a unui termen expirat, iar o asemenea situaţie nu se regăseşte în cauzele întreruptive de prescripţie

La data de 12 august 2019 (data poştei), recurenţii-pârâţi D., F., au formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, arătând că:

- Solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursurilor şi menţinerea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune dispusă de instanţa de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată;

- Acordarea de termen de către organul de control nu are relevanţă sub aspectul întreruperii sau suspendării prescripţiei;

- Dacă se pretinde de către intimată că s-a luat la cunoştinţă de existenţa prejudiciului doar la încetarea mandatelor, respectiv 1 iunie 2016, pentru recurenta D. şi 16 aprilie 2018 pentru F., rezultă că s-a dat descărcarea de gestiune, întrucât în procesul-verbal al acţionarului intimat Consiliul Judeţean Mureş întocmit cu acea ocazie nu este inserată nicio obiecţie privind vinovăţia celor doi administratori;

- Recurenta D. nu avea încheiat vreun contract de mandat întemeiat pe legea specială de organizare şi funcţionare a regiei autonome, pentru a se putea discuta de un mandat expirat, aspect neluat în considerare de către instanţa de apel;

- În mod corect instanţa de fond a apreciat că termenul de reparare a prejudiciului curge de la data 30 iunie 2013.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al acestora, potrivit celor ce urmează.

Pe baza cererii de chemare în judecată, dar şi sub puterea dezlegărilor date prin Încheierea nr. 14 din 19 februarie 2018 a Curţii de apel Târgu Mureş asupra conflictului de competenţă între secţiile civilă şi de contencios administrativ şi fiscal ale Tribunalului Mureş, s-a reţinut de către prima instanţă că a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în angajarea răspunderii civile contractuale a foştilor administratori ai Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu Mureş" pentru neluarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 725 din 28 martie 2013, acţiune ce a fost fundamentată pe prevederile contractelor civile de mandat (guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice) încheiate între Consiliul Judeţean Mureş şi pârâţii persoane fizice.

Soluţionând acţiunea, prima instanţă a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune în temeiul dispoziţiilor art. 2523 din C. civ., în condiţiile în care a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă la 30 iunie 2013 - termen limită stabilit pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute prin Decizia nr. 725 din 28 martie 2013 a Camerei de Conturi Mureş - şi s-a împlinit la 30 iunie 2016, în timp ce acţiunea a fost formulată la 29 ianuarie 2018.

Prin apelul formulat împotriva acestei soluţii, reclamanţii au invocat, pe de o parte, incidenţa cazului de suspendare a termenului de prescripţie prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ. (pe baza căruia s-a susţinut că prescripţia a început să curgă doar din momentul încetării calităţii pârâţilor de mandatari/administratori ai regiei autonome), iar pe de altă parte, pentru ipoteza începerii curgerii termenului de prescripţie la 30 iunie 2013, intervenirea mai multor cauze de întrerupere a curgerii termenului, constând în prelungirile termenelor de implementare a măsurilor, ce au fost acordate de organele de control sau în actele de executare voluntară şi parţială cu valoarea recunoaşterii obligaţiilor, venite din partea membrilor consiliului de administraţie.

Decizia atacată cu prezentul recurs a reţinut, în absenţa oricărei justificări legale, incidenţa în raporturile dintre părţi a cazului de suspendare legală a termenului de prescripţie prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ., apreciind, prin simpla observare a datelor de încetare a contractelor de mandat încheiate între părţi şi a datei înregistrării cererii de chemare în judecată, că promovarea acesteia a avut loc înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, al cărui moment de începere a cursului nu a fost modificat (30 iunie 2013, conform hotărârii de primă instanţă).

Atare soluţie este, aşa cum susţin toţi recurenţii, criticabilă pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cu trimitere particulară la dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. pentru doua argumente: pe de o parte, întrucât face aplicare în speţă unui caz de suspendare legală a termenului de prescripţie instituit pentru raporturi juridice având un alt conţinut decât cel existent între părţile litigante, iar pe de altă parte întrucât, date fiind raporturile juridice dintre părţi şi regulile care le guvernează, raţiunea cazului de suspendare legală reţinut de instanţa de apel nici nu subzistă.

Astfel, potrivit art. 2532 pct. 3 C. civ., prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea se suspendă "între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate".

Or, pârâţii chemaţi în judecată sunt cei care au fost desemnaţi să exercite calitatea de administrator-executiv (Preşedinte al Consiliului de Administraţie) şi respectiv, pe cea de membri ai Consiliului de administraţie al R.A. "Aeroportul Transilvania" Târgu - Mureş prin actele administrative de numire ale Consiliului Judeţean Mureş şi pe baza contractelor de mandat încheiate cu aceştia în temeiul art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, acte juridice în baza cărora pârâţii au fost însărcinaţi/mandataţi să exercite conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii R.A., pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia (potrivit art. 1 din contractele de mandat).

Fără a nega împrejurarea că atribuţiile pârâţilor puteau să includă şi administrarea de bunuri (în cazul de faţă, ale regiei), se înţelege din capitolul V şi VI ale contractelor de mandat, că sfera atribuţiilor membrilor consiliului de administraţie era una mult mai largă şi complexă decât cea la care se referă dispoziţiile art. 2532 pct. 3 cu trimitere la art. 793 C. civ. (ce descrie conţinutul instituţiei juridice a administrării bunurilor altuia), incluzând drepturi de reprezentare în relaţia cu terţii, de încheiere de acte juridice, de angajare de personal, etc. De altfel, cu referire la atribuţiile administratorilor, însuşi reclamantul se referă în cererea sa la obligaţia acestora de administrare, de gestionare a patrimoniului şi a activităţii regiei.

Prin urmare, nu există niciun argument de a sublima raporturile juridice (de mandat) dintre părţi la raporturile specifice celui ce administrează bunurile altuia ori de a le caracteriza după conţinutul limitat al acestora din urmă, pentru a justifica reţinerea ca fiind incidentă acestora a cauzei legale de suspendare prevăzută de norma art. 2532 pct. 3 din C. civ.

Fiind vorba despre modificări ce sunt aduse cursului prescripţiei, cauzele de suspendare a termenului de prescripţie sunt cele limitativ prevăzute de lege iar normele ce le instituie sunt de strictă interpretare şi aplicare, aplicarea lor prin analogie ori unor situaţii asemănătoare nefiind totuşi permisă.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că aplicarea dispoziţiei legale analizate este străină raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce denotă o greşită aplicare a legii la cazul dedus judecăţii.

Cât priveşte raţiunea instituirii cauzelor de suspendare a cursului prescripţiei, aceasta se regăseşte, în general,în existenţa unor împrejurări, a unor situaţii care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitatea de a acţiona, imposibilitate care poate fi de ordin material, moral sau juridic. Cazul de suspendare legală instituit prin dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. are ca raţiune o imposibilitate juridică de a acţiona a titularului dreptului la acţiune, care porneşte de la situaţia necunoaşterii stării ori situaţiei bunurilor date în administrarea altuia, de vreme ce conţine inclusă premisa necesară de aplicare "cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate".

Or, dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părţi impun autorităţii publice tutelare (conform art. 17) obligaţii de evaluare şi verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat şi obligaţiilor indicatorilor de performanţă financiare şi nefinanciare, aprobaţi de autoritate, obligaţii de verificare şi control incompatibile ori care exclud raţiunea avută în vedere în reglementarea cauzei de suspendare regăsită în art. 2532 pct. 3 C. civ., respectiv imposibilitatea de a acţiona a titularului dreptului la acţiune din pricina necunoaşterii situaţiei, stării bunurilor ori a actelor efectuate asupra bunurilor de către cel ce a avut încredinţată administrarea lor, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. În raporturile sale cu membri consiliului de administraţie, autoritatea tutelară este, dimpotrivă, obligată să realizeze permanent un control şi o evaluare a îndeplinirii de către aceştia a însărcinărilor date, ceea ce îi asigura sau ar trebui să-i asigure permanent o bună cunoaştere a stării sau situaţiei activităţii regiei autonome, neputând fi justificată ori prezentă o stare de imposibilitate materială, juridică sau morală în a acţiona în sensul protejării drepturilor acesteia, scopul şi rolul acestui permanent control fiind, de altfel, tocmai acesta.

Astfel fiind, se poate concluziona că nici în conţinut, dar nici în raţiunea normei, dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reţinute ca incidente raporturilor juridice dintre părţi, motiv pentru care, admiţând recursurile declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va avea de evaluat criticile reclamanţilor subsumate celui de-al doilea motiv de apel referitoare la cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii A., C., E., B., D., F. împotriva Deciziei nr. 149/A din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - LM