Divorce jurisdiction conflict resolved by assigning competence to the plaintiff’s domicile court.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Negreşti-Oaş, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 18.08.2014 din vina exclusivă a pârâtului şi revenirea reclamantei la numele anterior încheierii căsătoriei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 453 şi art. 914 şi urm. C. proc. civ., art. 373 lit. a) şi art. 383 C. civ.

Judecătoria Negreşti-Oaş, prin Sentinţa nr. 650 din 7 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în loc. D., Calea x, jud. Iaşi, conform înscrisurilor depuse în probaţiune de către pârât.

Deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanta a precizat că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Negreşti-Oaş (fără a indica vreo adresă), nu a depus nicio probă în sprijinul acestei susţineri.

Conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, loc. D., jud. Iaşi se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, instanţă competentă teritorial să judece prezenta cerere.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 13089 din 20 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Negreşti-Oaş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei, şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Iaşi a reţinut că din susţinerile scrise ale ambelor părţi, din cuprinsul procurii speciale coroborate cu contractul de muncă al pârâtului din Italia, reiese că de mai mulţi ani locuinţa efectivă a pârâtului nu este în România, ci în Italia.

În speţa de faţă, indiferent care ar fi fost ultima locuinţă a soţilor, Judecătoria Iaşi nu poate fi competentă: astfel, dacă se reţine conform susţinerilor reclamantei, că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în Negreşti-Oaş, unde continuă să locuiască reclamanta, devine incidentă prima teză menţionată de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. dacă se reţine, conform susţinerilor pârâtului, că ultima locuinţă a soţilor a fost în D., este incidentă ultima teză prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că toate probele indică faptul că pârâtul nu avea locuinţa în ţară la data sesizării instanţei.

Prin urmare, competentă să soluţioneze cererea de divorţ este judecătoria din circumscripţia căreia locuieşte reclamanta, şi anume Judecătoria Negreşti-Oaş.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, ambele instanţe s-au raport la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Aşa cum rezultă din norma de drept antemenţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, însă, ambele părţi au arătat că au fost plecate pentru mai mulţi ani la muncă în străinătate, din probatoriul administrat nerezultând că aceştia ar avut domiciliul comun în România.

Mai mult, astfel cum a arătat reclamanta în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspect confirmat şi de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, aceasta locuieşte din luna ianuarie 2019 în loc. Negreşti-Oaş. Cât îl priveşte pe pârât, acesta locuieşte în Italia, aşa cum rezultă din conţinutul procurii speciale autentificate sub nr. x din 19 august 2019 de Societatea Profesională Notarială C.

Astfel, văzând că locuinţa pârâtului nu se află în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional să soluţioneze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE 2201/2003, în speţă devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Pe cale de consecinţă, constatând că la data sesizării instanţei reclamanta avea locuinţa în loc. Negreşti-Oaş, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei din circumscripţia acesteia, şi anume Judecătoria Negreşti-Oaş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negreşti-Oaş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - GV