Contractual jurisdiction clause validity: voluntary prorogation in favor of a court that is already statutorily competent

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.03.2019, reclamanta A. SRL a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. SA la plata sumei de 2.234.019,43 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x IBC nr. x din 14.12.2015, emisă în temeiul Contractului nr. x/13.08.2013 încheiat cu pârâta, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii de 0,1% pe zi de întârziere raportate la suma de 2.234.019,43 RON, de la data scadenţei facturii seria x IBC nr. x din 14.12.2015 şi până la data plăţii efective a debitului restant, evaluate provizoriu la 100.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ. şi art. 8.1, 8.2 şi 8.3 din Contractul de asociere nr. x/13.08.2013, art. 1535 alin. (1) C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 2544 din 17 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

În motivare a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 116 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că părţile, în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nr. 947 din 13 august 2013, au prevăzut că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, nesoluţionat pe cale amiabilă de către părţi, va fi soluţionat de către instanţele competente din Iaşi".

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 1896 din 11 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei către Tribunalul Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu procedura şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului intervenit.

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine publică, şi că părţile nu mai pot conveni asupra competenţei teritoriale pentru o altă instanţă decât cea învestită prin acţiune de reclamant.

Suplimentar, tribunalul a avut în vedere că reclamantul nu era privat de dreptul de a alege între instanţe deopotrivă competente să soluţioneze cauza, faţă de convenţia părţilor înscrisă în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nr. 947 din 13.08.2013, care nu constituie o veritabilă alegere de competenţă în condiţiile art. 126 C. proc. civ., câtă vreme Tribunalul Iaşi constituia oricum una dintre instanţele competente teritorial să judece litigiile derivate din executarea contractului părţilor, în condiţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Distinct de acest aspect, alegerea de competenţă înscrisă în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nu a fost făcută în folosul vreuneia dintre părţi.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28.03.2019, reclamanta A. SRL a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. SA la plata sumei de 2.234.019,43 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x IBC nr. x din 14.12.2015, emisă în temeiul Contractului nr. x/13.08.2013 încheiat cu pârâta, precum şi obligarea acesteia la plata daunelor moratorii de 0,1% pe zi de întârziere raportate la suma de 2.234.019,43 RON, de la data scadenţei facturii seria x IBC nr. x din 14.12.2015 şi până la data plăţii efective a debitului restant, evaluate provizoriu la 100.000 RON.

Pretenţiile deduse judecăţii s-au născut ca urmare a încheierii între părţi a Contractului de asociere nr. x/13.08.2013, în cuprinsul căruia, la Capitolul XIV art. 14.2 se prevede că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, nesoluţionat pe cale amiabilă de către părţi, va fi soluţionat de către instanţele competente din Iaşi..."

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Cazurile de competenţă teritorială exclusivă sunt expres reglementate prin dispoziţiile art. 117 - 121 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind incident în speţă.

Astfel, întrucât competenţa de soluţionare a litigiului nu este una exclusivă, ci alternativă, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la Capitolul XIV art. 14.2 din Contractul de asociere nr. x/13.08.2013 produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei din Iaşi, instanţă care, oricum, este competentă teritorial să judece litigiile derivate din executarea contractului părţilor, în condiţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - GV