Unauthorized radio broadcasts of phonograms upheld as infringing; collective management award for remuneration and penalties affirmed.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat instanţei:

- să oblige pârâta SC A. SRL la plata sumei estimate de 16.518,04 RON (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea de către postul "B." a fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aferentă perioadei 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015, urmând ca suma reală să fie stabilită prin expertiză contabilă:

- să oblige pârâta la plata sumei estimate de 9.003,24 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul 1 de cerere, penalităţi calculate până la data de 7 septembrie 2015, urmând ca suma reală să fie stabilită prin expertiză contabilă;

- să oblige pârâta să pună la dispoziţia CREDIDAM, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe pentru perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015;

- să oblige pârâta să încheie autorizaţie/licenţă neexclusivă cu CREDIDAM pentru radiodifuzarea fonogramelor ori a reproducerilor acestora de către postul de radio deţinut, "B."

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin Sentinţa nr. 1590 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 16.508,71 RON, cu TVA, reprezentând remuneraţie datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor de către pârâtă pe postul B., în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 19.270,11 RON, calculate prin răspunsul la obiecţiuni pentru fonograme, la suma fără TVA.

A obligat pârâta să pună la dispoziţia CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015.

A respins ultimul capăt al cererii reclamantei.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.600 RON (onorariu de expert, onorariu de avocat, taxa judiciară de timbru).

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin Decizia nr. 750A din 15 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1590 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

A schimbat sentinţa parţial, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 13.313,48 RON către reclamant (fără TVA) reprezentând remuneraţii pentru radiodifuzare fonograme pe postul de radio B. în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015 şi la 19.270 RON reprezentând penalităţi.

A păstrat celelalte dispoziţii.

A respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta SC A. SRL, prin reprezentant legal administrator C., prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin motivele de recurs pârâta arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că motivarea deciziei atacate este total eronată, precum şi că sarcina probei nu îi revine. Astfel, susţine că nu există nicio probă la dosar care să ateste că postul de radio a funcţionat în perioada dedusă judecăţii. Faptul că deţine o licenţă audiovizuală nu presupune automat că aceasta şi funcţionează.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 11 octombrie 2019 intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că pârâta reiterează aceleaşi critici ca cele expuse în faţa instanţei de apel, şi care sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte privind inexistenţa de probe care să ateste că postul de radio "B." ar fi funcţionat în perioada dedusă judecăţii, precizează că acestea nu pot fi primite. Pârâta SC A. SRL deţine pentru postul de radio B. licenţa nr. x din 9 decembrie 2008 eliberată de CNA la data de 17 august 2010 şi Decizia de autorizare nr. x eliberată de CNA la data de 13 septembrie 2011.

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, pârâta avea obligaţia legală de a solicita, înainte de utilizarea repertoriului protejat, toate autorizaţiile/licenţele neexclusive necesare, în schimbul achitării unor remuneraţii.

Afirmaţia recurentei-pârâte conform căreia postul B. nu ar fi funcţionat în perioada dedusă judecăţii întrucât nu avea emiţător nu a putut fi valorificată în faţa instanţelor de fond întrucât societatea nu a fost în măsură să facă dovada întreruperii activităţii de radiodifuzare. Astfel, dacă un post de radio nu începe să transmită conform structurii serviciului de programe pentru care a primit licenţă audiovizuală şi decizie de autorizare, sau dacă îşi întrerupe activitatea de emisie din motive tehnice, radiodifuzorul este obligat să comunice către CNA aceste aspecte care, în baza art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, retrage licenţa audiovizuală. Or, recurenta-pârâtă nu a primit vreo de sancţionare sau retragere de licenţă, astfel că instanţa de apel a reţinut în mod corect prezumţia simplă a calităţii de utilizator în baza calităţii de organ de radiodifuziune.

Pe cale de consecinţă, în cauză au fost reţinute condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, cu consecinţa plăţii unui prejudiciu echivalent remuneraţiilor şi penalităţilor de întârziere stabilite prin metodologia aplicabilă pentru perioada dedusă judecăţii.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A din 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 februarie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC A. SRL este nefondat pentru considerentele care urmează:

Se invocă de către recurentă nerespectarea de către instanţa de apel a dreptului său la apărare, fără a se menţiona în mod expres modalitatea în care acest drept i-a fost încălcat.

Înalta Curte constată că singurul aspect care ar putea analizat în prezenta speţă din această perspectivă este cel reprezentat de dispoziţia de respingere a cererii de amânare în vederea angajării unui apărător formulată de pârâta SC A. SRL la data de 14 mai 2019.

Astfel, instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de apelanta-pârâtă în vederea angajării unui apărător, motivat de faptul că aceasta a avut la dispoziţie mai mult de şase luni pentru a-şi rezolva problema asistării în cauză.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei".

Rezultă, astfel, că legiuitorul a prevăzut posibilitatea amânării cauzei pentru acest motiv doar în mod excepţional, în situaţia existenţei de motive temeinice, care urmează a fi apreciate în concret de către instanţă, pentru fiecare caz în parte.

În speţă, însă, pârâta nu a arătat care sunt motivele temeinice ce justificau admiterea unei astfel de cereri, şi anume motivele pentru care nu s-a încheiat până la termenul de judecată stabilit în cauză contractul de asistenţă juridică, în raport şi de data declarării apelului.

Mai mult, Înalta Curte notează că sancţiunea care operează în situaţia respingerii greşite a cererii de amânare pentru lipsă de apărare este nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pârâta fiind cea căreia îi revenea sarcina de a justifica o asemenea vătămare. Cum o astfel de vătămare nu a fost invocată şi, pe cale de consecinţă, nici dovedită, urmează ca acest motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

Recurenta pârâtă a mai criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti pentru greşita aplicare a normelor referitoare la sarcina probei, cu privire la reţinerea calităţii sale de radiodifuzor în perioada în litigiu.

A arătat că nu există nicio probă la dosar care să ateste că postul de radio a funcţionat în perioada dedusă judecăţii întrucât nu avea emiţător, acesta fiind ars în urma unui trăznet. Faptul că deţine o licenţă audiovizuală nu presupune automat că aceasta şi funcţionează.

Referitor la calitatea de utilizator a pârâtei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că "pârâta SC A. SRL are calitate de utilizator, de organism de radiodifuziune, calitate ce a fost dovedită cu licenţa audiovizuală neexclusivă nr. x din 9 decembrie 2008 eliberată de CNA la data de 17 august 2010 şi structura serviciilor de programe aprobate de CNA. Apelanta, în calitate de utilizator, avea obligaţia legală de a obţine autorizaţiile/licenţele neexclusive necesare radiodifuzării, începând cu data eliberării de către CNA a Deciziei de autorizare nr. x din 13 septembrie 2011. Comunicarea operelor muzicale fără autorizarea organismului de gestiune colectivă constituie încălcarea drepturilor titularilor şi antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâtei, în condiţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996, evaluate conform art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Apărarea apelantei prin care se arată că postul B. nu a funcţionat în perioada dedusă judecăţii 1 iulie 2012 - 29 februarie 2015 nu poate fi valorificată atâta vreme cât societatea nu a comunicat către CNA că îşi întrerupe emisia din motive tehnice, obligaţie rezultată din conţinutul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002".

Astfel, instanţa de apel a reţinut, pe de-o parte, că prin eliberarea licenţei audiovizuale neexclusive nr. x din 9 decembrie 2008 de către CNA la data de 17 august 2010, precum şi prin eliberarea de către CNA a Deciziei de autorizare nr. x din 13 septembrie 2011 se prezumă existenţa calităţii de utilizator a pârâtei şi realizarea de către aceasta a unor acte de comunicare publică a fonogramelor iar, pe de altă parte, că pârâta nu a făcut dovada notificării CNA cu privire la întreruperea emisiei din motive tehnice.

Critica din recurs vizează argumentul instanţei de apel în sensul că în speţă operează prezumţia simplă a calităţii de utilizator a pârâtei, aspect ce impune dovada contrară din partea pârâtei. Se susţine că reclamantul este cel care avea obligaţia de a proba faptul că postul B. a funcţionat în perioada în litigiu.

Cu privire la această critică, se constată că, într-adevăr, regula generală prevăzută de art. 249 C. proc. civ. impune, din punct de vedere cronologic, în sarcina reclamantului obligaţia de a face dovada pretenţiilor sale, acesta fiind cel care susţine, primul, temeinicia cererii de chemare în judecată, însă pârâtul este cel care trebuie să iasă din pasivitate şi să se apere, criticând probele aduse de reclamant şi făcând dovada susţinerilor sale.

Atâta timp cât reclamantul a administrat probele menţionate mai sus, din cuprinsul cărora a rezultat existenţa calităţii de utilizator, revenea pârâtei sarcina de a face dovada contrară, şi anume a faptului că postul nu a funcţionat în perioada în litigiu.

Recurenta nu contestă calitatea sa de radiodifuzor, în general, admiţând chiar că are această calitate în baza autorizaţiei de licenţă neexclusivă nr. x din 9 decembrie 2008, însă apreciază că în speţă a intervenit un caz de întrerupere/încetare a acestei calităţi în perioada dedusă judecăţii, din motive tehnice, aspect care, însă, nu a fost probat de către aceasta.

În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, licenţa audiovizuală analogică sau digitală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât şi în cel al televiziunii şi, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, aceasta se retrage în condiţiile art. 57 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi anume:

a) când titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condiţiile stabilite prin licenţă, în termen de 12 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale;

b) când titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului;

c) ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietăţii în audiovizual, prevăzute la art. 46, şi a nerespectării dispoziţiilor art. 56;

d) ca urmare a încălcării prevederilor alin. (8) şi (9) ale art. 44 şi ale art. 56;

e) când titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;

f) la cererea titularului.

Astfel, în condiţiile în care pârâta nu a făcut dovada existenţei problemelor tehnice invocate, precum şi a notificării CNA cu privire la intervenirea unui caz de întrerupere a difuzării, şi astfel a neutilizării repertoriului protejat, în mod corect s-a stabilit în sarcina acesteia obligaţia de plată a remuneraţiilor datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.

Cererea formulată de intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta SC A. SRL la plata sumei de 1.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, conform OP nr. x din 11 octombrie 2019, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A din data de 15 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta SC A. SRL la plata sumei de 1.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - LM