RCA insurance liability: failure to cite specific jurisprudence for moral damages quantum and subordination of ASF norms to civil code reparation principles

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la 29 decembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.612 RON cu titlu de daune materiale, obligarea la plata unei prestaţii periodice lunare începând cu luna iulie 2016 în sumă de 700 RON lunar şi la plata sumei de 50.000 euro daune morale. A solicitat, de asemenea, obligarea la plata dobânzii legale penalizatorii şi la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a sumelor reprezentând daune materiale şi daune morale.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Decizia civilă nr. 820 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 7612 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de îngrijire medicală efectuate şi echivalentul câştigului din muncă de care a fost lipsita reclamanta în perioada octombrie 2015 - iulie 2016, suma urmând a fi actualizată cu indicele inflaţie la data plăţii efective;

- 700 RON cu titlu de prestaţie periodică lunară începând cu luna august 2016 până la intervenţia unei cauze modificatoare;

- 50.000 euro echivalent în RON la data plăţii cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a dobânzii legale la sumele anterior menţionate, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

S-a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamanta a sumei de 7.722 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin Decizia nr. 1627 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 820 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă A. a sumelor de 7029 RON - daune materiale, suma actualizata cu indicele de inflaţie la data plătii efective şi 10.000 euro, echivalent în RON la data plăţii cu titlu de daune morale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate privind prestaţia periodică, plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât şi pârâta SC B. SA au declarat recurs, cu a cărui soluţionare a fost învestită înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, reclamanta a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit art. 50, pct. l lit. a), lit. d) şi lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, precum şi art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 C. civ. Recurenta-reclamantă a susţinut că nu toate cheltuielile îndepărtate de instanţă reprezintă venituri diminuate şi nu toate sunt diferenţe de venituri nete.

Prima critică dezvoltată de reclamantă vizează daunele materiale, susţinându-se că reţinerea de către instanţă că anumite cheltuieli pentru recuperare sau tratament medical sunt în sarcina asigurătorului reprezintă o motivaţie străină de prevederile legale, întrucât toate aceste cheltuieli au fost suportate de către reclamantă urmare a evenimentului asigurat.

Al doilea motiv de recurs vizează soluţia instanţei de reducere a cuantumului daunelor morale de la 50.000 euro la 10.000 euro, recurenta-reclamantă arătând că, deşi instanţa a reţinut că urmare a evenimentului produs, a fost supusă la suferinţe fizice şi morale, a înţeles totuşi să diminueze daunele morale acordate de prima instanţă pe considerentul ca ar fi exagerat de mari, invocând jurisprudenţa în materie, fără însă a indica vreo decizie de speţă sau orice altă practică judiciară care să orienteze soluţia spre diminuarea efectuată.

Principiul reparării integrale (prevăzut de art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 C. civ.) şi principiul reparării în natură (art. 1387 alin. C. civ.) se aplică şi în cazul reparării prejudiciilor nepatrimoniale şi a daunelor morale.

Criteriul general de acordare a despăgubirilor trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În situaţia daunelor morale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat drept practică judiciară:

- Sentinţa nr. 219 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosar nr. x/2011, menţinută prin Decizia nr. 79 din 5 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova şi prin Decizia Înaltei Cruţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2720 din 19 septembrie 2013;

- Decizia 352 din 16 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014;

- Sentinţa penală nr. 2367 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosar nr. x/2010 şi menţinută prin Decizia din data de 22 martie 2011 de Curtea de Apel Piteşti

- Sentinţa penală nr. 124 din 20 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Horezu în Dosar nr. x/2014 şi modificata în sensul majorării daunelor morale prin Decizia nr. 542 din 13 noiembrie 2014 de Curtea de Apel Piteşti;

- Sentinţa nr. 830 din 12 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. x/2012 şi menţinută prin Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- practica Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013 şi Sentinţa civilă nr. 1901 din 18 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Arad.

În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată că, deşi instanţa de apel a invocat practica judiciară şi orientarea jurisprudenţei spre un cuantum diminuat al daunelor morale, totuşi decizia pronunţată nu conţine niciun fel de trimitere la vreo hotărâre concretă de speţă, prin care să se justifice diminuarea daunelor acordate.

Cererea de recurs formulată de pârâta SC B. SA este motivată, invocându-se motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată, în sensul acordării daunelor materiale până la limita celor dovedite cu înscrisuri, exonerării sale de la plata prestaţiei periodice în cuantum de 700 RON/lună, începând cu luna august 2016 şi până la intervenţia unei cauze modificatoare şi exonerării sale de la plata dobânzii legale pentru daunele materiale şi morale acordate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Prin criticile formulate, pârâta a arătat că despăgubirile RCA pentru accidentul de circulaţie ce face obiectul dosarului se acordă conform prevederilor Normei ASF nr. 23/2014, şi nu conform răspunderii civile delictuale, acest text de lege fiind nelegal aplicat.

În raport de art. 50 din aceeaşi normă invocată, pârâta nu putea fi obligată decât la plata sumei de 3.799,55 RON, doar acestea fiind cheltuieli materiale efectuate de reclamantă în legătură cu accidentul - suma reprezentând daune materiale fiind justificată prin înscrisurile depuse la dosar.

Recurenta-pârâtă arată că despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1349 C. civ.

A susţinut, totodată, referitor la diferenţa de câştig nerealizat, că reclamanta nu a făcut dovada diferenţei dintre veniturile nete şi indemnizaţia primită.

Acordarea prestaţiei lunare în cuantum de 700 RON este nelegală, întrucât reclamanta nu a probat diminuarea capacităţii de muncă pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1386 alin. (3) C. civ., iar solicitarea pârâtei de efectuare a unei expertize a fost respinsă de instanţa de apel.

Pârâta a mai arătat că actualizarea sumelor datorate reclamantei cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale contravine art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 3 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică 30 ianuarie 2020 pentru soluţionare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

1. Criticile din recursul declarat de reclamanta A. au vizat două aspecte - cuantumul daunelor materiale şi cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de apel.

a) Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, se constată că recurenta-reclamantă nu dezvoltă practic o critică, limitându-se a preciza doar faptul că instanţa a stabilit greşit cuantumul acestor despăgubiri prin "neprimirea tuturor cheltuielilor", fără a arăta în ce a constat, în mod concret, nelegalitatea soluţiei pronunţate şi care au fost cu exactitate dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar privitor la repararea daunelor de natură materială, nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

b) În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, reclamanta a arătat că, deşi a reţinut că, urmare a evenimentului produs, a fost supusă la suferinţe fizice şi morale, instanţa de apel a înţeles totuşi să diminueze daunele morale pe considerentul ca ar fi exagerat de mari, invocând jurisprudenţa în materie, fără însă a indica vreo decizie de speţă sau orice altă practică judiciară care să orienteze spre diminuarea daunelor acordate de prima instanţă.

Acest motiv de recurs este fondat, Înalta Curte urmând a admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi a trimite cauza curţii de apel spre rejudecarea apelului în privinţa daunelor morale, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă". Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul îmbrăcă şi forma prejudiciului moral (daunelor morale) - atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.

Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, art. 49 alin. (1) lit. f) Ordinul CSA nr. 14/2011, invocat prin motivele de recurs, stipulând că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Instanţa de judecată este suverană în a-şi forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecăţii, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile de drept şi de practica judiciară în materie.

Astfel cum a reţinut şi curtea de apel, la nivel legislativ nu există criterii obiective, clare, de cuantificare a despăgubirilor băneşti ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, tocmai de aceea jurisprudenţa în materie - în ceea ce priveşte prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite (accidente cauzate de autovehicul) - are un rol determinat în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În cauză, nu este contestat faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu care o îndreptăţeşte la acordarea daunelor morale. Ceea ce se contestă este întinderea acestui prejudiciu, evaluarea lui prin raportare la criterii valorificate în jurisprudenţă.

Curtea de Apel a reţinut că "deşi este incontestabil că deturnarea neaşteptată a cursului normal al vieţii reclamantei către o perioadă marcată de traume fizice şi psihice, care a culminat cu declanşarea unei depresii severe, a produs acesteia emoţii violente şi suferinţe care se circumscriu unui prejudiciu moral, raportat concret la numărul de zile de îngrijiri medicale şi la procedurile medicale care au fost necesare pentru însănătoşire, fără a minimaliza în vreun fel suferinţele reale ale reclamantei, suma acordată de prima instanţă este disproporţionată, apropriindu-se de nivelul daunelor morale acordate, în jurisprudenţa naţională, rudelor celor decedaţi în accidente sau victimelor infracţiunilor de omor."

În exercitarea controlului de legalitate cu care a fost învestită cu privire la această chestiune - a evaluării daunelor morale, Înalta Curte are în vedere faptul că în determinarea cuantumului despăgubirilor morale, interpretarea normelor aplicabile răspunderii civile delictuale, principiile aplicabile în această materie şi soluţiile pronunţate în jurisprudenţă, conturează aplicarea unor criterii ce vizează gravitatea suferinţei, echitatea şi al proporţionalitatea.

Instanţa de apel s-a limitat în a menţiona, cu titlu generic jurisprudenţa naţională, diminuând daunele morale acordate de prima instanţă cu argumentul că suma acordată se apropie de nivelul daunelor morale acordate rudelor celor decedaţi în accidente sau victimelor infracţiunilor de omor, fără a arăta, în concret, care este jurisprudenţa în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicul ce au avut ca urmare vătămarea corporală şi diminuarea capacităţii de muncă a victimei.

Pentru că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, instanţa de apel urmează a evidenţia care este jurisprudenţa în materie, în raport de dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudenţă în funcţie de care se poate stabili un cuantum rezonabil al daunelor morale ce se impun a fi acordate reclamantei A..

2. Recursul declarat de pârâta SC B. SA vizează trei aspecte.

a) Cuantumul despăgubirilor materiale - în dezvoltarea acestei critici recurenta-pârâtă contestă cuantumul sumei acordate de instanţa de apel (7029 RON), cu referire la documentele justificative existente la dosar, apreciind că în raport de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, nu putea fi obligată decât la plata sumei de 3.799,55 RON - doar acestea fiind cheltuieli materiale efectuate de reclamantă în legătură cu accidentul, justificate prin înscrisurile depuse la dosar. A arătat, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada diferenţei dintre veniturile nete şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice la care îşi desfăşura activitatea sau din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical.

Pentru considerentele expuse cu prilejul examinării criticii formulate de recurenta-reclamantă referitoare al cuantumul daunelor materiale, considerente care nu se mai impun a fi reluate, se reţine că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar.

Tot cu referire la daunele materiale, nu poate fi primită susţinerea pârâtei conform căreia despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1349 C. civ.

În recunoaşterea dreptului la despăgubiri al reclamantei trebuie avute în vedere condiţiile restrictive instituite de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 (adică, repararea prejudiciului la nivelul venitului mediul lunar net realizat de persoana vătămată, probat cu documente justificative), însă Norma ASF menţionată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalenţă în aplicarea ei faţă de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ., ca act normativ superior.

În ce priveşte "dezdăunarea", adică stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere principiile şi reglementarea specifică răspunderii civile delictuale.

b) A doua critică se referă la prestaţia periodică lunară în cuantum de 700 RON începând cu luna august 2016 şi până la intervenţia unei cauze modificatoare, pe care recurenta-pârâtă o apreciază ca fiind nelegală întrucât reclamanta nu a făcut dovada certă a faptului că s-a produs o diminuare a capacităţii de muncă. Se arată, totodată, că s-a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale care să confirme sau nu diminuarea capacităţii de muncă, solicitare respinsă cu totul nejustificat de instanţa de apel.

Dincolo de faptul că aspectele evidenţiate de recurenta-pârâtă ating chestiuni legate de administrarea probatoriului - ce nu pot face obiectul cenzurii în această etapă procesuală, se constată că, în mod judicios curtea de apel a respins proba solicitată, apreciind că nu prezintă utilitate întrucât în speţă s-a făcut dovada incapacităţii de muncă a reclamantei - prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 3300 din 1 iulie 2016, emisă în urma examinării medicale a reclamantei şi cercetării actelor medicale eliberate acesteia de către medicul expert al asigurărilor sociale, s-a stabilit că în cazul reclamantei, capacitatea de muncă este redusă, cu posibilitatea revizuirii periodice a stării medicale şi a capacităţii de muncă.

c) O ultimă critică inserată în cuprinsul cererii de recurs vizează acordarea actualizării şi dobânzii legale, prin raportare la prevederile art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Dobânda legală şi actualizarea sunt menite a asigura repararea integrală a prejudiciului încercat de creditor - art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. civ. dispune că dobânda legală reprezintă o daună moratorie pentru neexecutarea obligaţiei de plată, în timp ce prin actualizarea cu indicele de inflaţie se urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti la data efectivă a plăţii, având un caracter compensatoriu.

Faţă de natura dobânzii legale şi a actualizării, Curtea a apreciat în mod corect că reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 37 şi 38 din Norma ASF nr. 23/2014 nu exclude acordarea acestora.

În speţă, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, astfel că acesta se impune a fi obligat la plata despăgubirii conform art. 37 alin. (2) din Norma.

Dispoziţiile art. 37 din Norme, invocate de pârâtă, se referă la plata despăgubirilor deja stabilite fie de instanţă, fie chiar de asigurător - executarea creanţei în despăgubire, după stabilirea răspunderii şi cuantificarea certă a prejudiciului.

Aceste prevederi nu au în vedere evaluarea cuantumului despăgubirilor în baza principiului răspunderii civile delictuale, inclusiv celui al reparării integrale a prejudiciului, prin acordarea dobânzii legale şi actualizării, în raport de data la care obligaţia de despăgubire a devenit scadentă (3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat).

În ceea ce priveşte incidenţa art. 38 din Norma, Curtea a arătat că apelanta pârâtă nu are interesul în a critica nestabilirea daunelor moratorii şi compensatorii conform acestui text de lege, întrucât o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere care curge de la data la care asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 37, în speţă obligaţia de a notifica părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire (în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat) este în cuantum mai mare decât dobânda legală la suma stabilită ca despăgubire, acordată de prima instanţă de la data introducerii acţiunii.

Având în vedere cele constatate, instanţa urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A., va dispune casarea în parte a Deciziei civile nr. 1627 din 5 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi va trimite cauza instanţei de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă, în privinţa daunelor morale, urmând a se analiza şi evidenţia care este jurisprudenţa în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicule care au avut ca urmare vătămarea corporală şi diminuarea capacităţii de muncă a victimei.

Vor fi păstrate celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, referitoare la daunele materiale, la prestaţia periodică, la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1627 din 5 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată.

Trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecarea apelului în privinţa daunelor morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

GGC - LM