Fatal accident compensation: Insufficiency of appeals for failure to specify illegality grounds in challenging moral damage quantum

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la 5 septembrie 2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe C. şi Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamantelor suma de 15.000 RON cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul soţului, respectiv tatălui lor, D., precum şi suma de 10.000 euro pentru reclamanta A., reprezentând daune morale pentru leziunile fizice suferite şi 500.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta B., pentru prejudiciile suportate ca urmare a decesului tatălui său D..

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 107 din 18 iunie 2018, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantei A. sumele de 15.000 RON cu titlu de daune materiale şi 100.000 euro cu titlu de daune morale şi reclamantei B. suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamante şi de către pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ca organism de plată a asigurărilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 424/A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamanţi, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 euro pentru reclamanta A. şi 15 000 euro pentru reclamanta B. (ambele sume în echivalent RON la cursul BNR la data plăţii), fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamante.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, recurentele susţin următoarele:

Sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, a reţinerii culpei conducătorului auto C. în producerea accidentului, răspunderea acestuia provenind din faptul că a pus în circulaţie un autoturism pentru care nu a încheiat o asigurare de răspundere civilă obligatorie, soluţia instanţei de apel este nelegală sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale solicitate.

În acest sens, recurentele susţin că nicio sumă nu poate acoperi suferinţa provocată prin moartea subită a autorului lor, însă aceasta nu înseamnă că moartea unei persoane nevinovate poate rămâne nepedepsită sub aspectul despăgubirilor cuvenite celor mai importante persoane din viaţa acestuia.

Susţin recurentele că lipsa autorului lor înseamnă şi pierderea suportului pentru întreaga familie, singura persoană din familie care avea posibilitatea de a le susţine din punct de vedere financiar, pierderea lui însemnând, pe lângă golul emoţional şi lipsirea de mijloacele financiare necesare traiului pe care îl aveau când acesta era în viaţă, siguranţa zilei noastre de mâine fiind grav periclitată.

În acest context, recurentele susţin că soţul/tatăl lor era angajat CFR, avea un salariu sigur, de aproximativ 3.000 RON lunar, era principalul întreţinător al familiei, acesta având posibilitatea reală de a contracta un credit bancar pentru achiziţionarea unui imobil în care urmau să locuiască fiica acestuia, B., împreună cu soţul şi fiul lor, această posibilitate de achiziţionare a unei case fiind spulberată.

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentele susţin că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 3/2013 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, care prevăd cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate în caz de deces precum şi că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România, şi că, în acest domeniu, cuantumul daunelor morale suferit de persoanele păgubite se stabileşte în strictă conformitate cu prevederile în vigoare în acest domeniu la data producerii accidentului.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic, datorită imposibilităţii de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie sa fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei.

Susţin recurentele că intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului sunt elemente obiective ce trebuiau avute în vedere de către instanţă la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Instanţa de apel, deşi prezintă în motivarea hotărârii că despăgubirile au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial şi că acestea trebuie raportate la consecinţele negative suferite de reclamante sub aspectul vieţii familiale, a relaţiilor de rudenie, aceeaşi instanţă, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a avut în vedere toate criteriile arătate, şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, instanţa de apel, deşi a reţinut criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamantă, în concret, a utilizat numai următoarele criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate acestora pentru prejudiciile morale invocate, considerând că doar relaţia de rudenie dintre reclamanţi şi victimă, precum şi posibilitatea fiecăreia dintre reclamante de a obţine venituri proprii sunt suficiente pentru a justifica suferinţele produse reclamanţilor prin decesul victimei D..

Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamante pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, se susţine că instanţa de apel, ţinând seama de aceste consecinţe, era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate în apel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către reclamanţi, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Recurentele invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, care prevede principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, în opinia recurentelor fiind fără echivoc că traumele suferite, urmare a dispariţiei victimei D., au produs consecinţe negative majore asupra vieţii lor familiale, care au determinat schimbări profunde în calitatea vieţii acestora.

Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile reprezentând daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanţă de judecată, care trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile, în mod rezonabil, că ar fi fost cauzate prin fapta săvârşită, dar şi de jurisprudenţa naţională în materie.

Prin urmare, recurentele susţin că sumele care li se cuvin trebuie stabilite raportat la criteriile obiective determinate de instanţă, respectiv afectarea relaţiei de afecţiune dintre reclamanţi şi victimă şi lipsa suportului material ce le-a fost asigurat în timpul vieţii de victima accidentului.

Recurentele solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 11 iunie 2019.

Prin Rezoluţia din 12 iunie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimaţii au obligaţia de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ca organism de plată a asigurărilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 26 septembrie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

La 2 octombrie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen la 5 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, deşi recurentele au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, acestea nu au formulat critici susceptibile de încadrare în acest motiv de nelegalitate sau într-unul dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Susţinerile recurentelor se referă la situaţia de fapt, respectiv greaua încercare pricinuită de decesul soţului/tatălui lor, precum şi consecinţele negative asupra calităţii vieţii lor, lucruri de netăgăduit, de altfel, precum şi la cuantumul daunelor morale acordate care, în opinia lor, nu poate acoperi suferinţa pricinuită.

Relativ la cuantumul daunelor morale acordate prin decizia recurată, recurentele susţin că instanţa de apel nu a avut în vedere toate criteriile pentru stabilirea acestui cuantum, încălcând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanţele naţionale.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că recurentele nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor morale într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, întrucât analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi recurentele au invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) lit. b din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 3/2013 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, acestea nu au arătat, în concret, în ce constă această încălcare, cu atât mai mult cu cât instanţa nu a reţinut aceste dispoziţii în argumentarea soluţiei sale.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, a jurisprudenţei CEDO sau a principiilor de drept, aşa cum au procedat recurentele, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, raportat la argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, iar nu orice nemulţumire a părţii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele au nesocotit natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reţinute de curtea de apel în pronunţarea soluţiei sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, recurentele formulând susţineri exclusiv cu privire la situaţia de fapt şi la cuantumul despăgubirilor acordate.

Aşa fiind, constatând că susţinerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 424A din 1 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - CL