Defamation appeal annulled as grounds challenged factual merits, not legal illegality

Analizând recursul, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri motivat pe faptul că pârâtul a făcut mai multe afirmaţii denigratoare pe postul de televiziune C., în cadrul emisiunii "D." din 8 martie 2017.

Prin Încheierea din 15 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B..

Prin Încheierea din 1 februarie 2018 a Tribunalului Maramureş, în temeiul art. 47 alin. (4) C. proc. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă cea de-a doua cerere de recuzare formulată de pârât, instanţa reţinând că are acelaşi conţinut ca şi prima cerere de acest fel, motivele fiind aceleaşi.

Prin Sentinţa civilă nr. 1200 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligat pârâtul la plata să achite reclamantului A. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, şi suma de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea recurată

Prin Decizia civilă nr. 23/A din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva Încheierii civile din 15 februarie 2017, a Încheierii din 1 februarie 2018 şi a Sentinţei civile nr. 1200 din 18 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a formulat cerere de recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat să se aplice, în speţă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care face distincţie, atunci când analizează aplicabilitatea art. 10 din Convenţie, între persoane private şi persoane care acţionează într-un context public sau care au calitatea de oameni politici. Cu privire la persoanele publice, limitele criticilor şi ale comentariilor sunt mai mari, fiind expuse în mod inevitabil şi conştient analizei publicului, trebuind să manifeste un grad mai mare de toleranţă criticilor care privesc activitatea lor publică, dar şi privată.

Recurentul-pârât menţionează că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în ceea ce priveşte un funcţionar public sau un politician care acţionează în calitatea sa publică, decât în raport cu o persoană particulară.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul face referire şi la probele administrate în cauză, declaraţiile de martori şi cele cu privire la acuzaţiile de fals, şi, de asemenea, solicită cenzurarea daunelor acordate pe care le apreciază ca fiind enorme şi nejustificate, arătând că nu s-au administrat probe care să justifice cuantumul acestora.

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi respingerii ca nefondate a acţiunii reclamantului.

4. Procedura de filtru

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, punct de vedere. La 15 iulie 2019, recurentul B. a depus punct de vedere la raport prin care reia motivele de recurs, cu referire la probele administrate în cauză.

Prin Rezoluţia din 24 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată la 5 decembrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 1 - 8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În speţă, se constată că aspectele inserate în cuprinsul memoriului de recurs referitoare la declaraţiile martorilor, la probele administrate cu privire la acuzaţiile de fals, nu pot reprezenta motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Chiar şi atunci când solicită cenzurarea daunelor acordate, recurentul-pârât arată că acestea sunt nejustificate în raport de probele administrate care, în aprecierea părţii, nu justifică acel cuantum.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţie, astfel cum a procedat recurentul-pârât în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit natura căii de atac a recursului.

Reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să anuleze recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 23/A din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - CL