Jurisdiction for dissolution of private school fixed at defendant association's seat, setting aside referral to Iași.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling that the Court of Roman (Judecătoria Roman) has competence to hear the case, thereby designating it as the proper forum and setting aside the referral to the Court of Iași. The dispute involves a claim by the County Public Finance Administration against a private post-secondary school and an associated non-profit organization, seeking dissolution of the school and appointment of a liquidator. The court applied Articles 55(2) and 56(2) of Government Ordinance No. 26/2000, which vest jurisdiction in the court of the location where the defendant association has its registered seat; since the defendant association with legal personality is seated in Roman, Neamț County, the Court of Roman is competent, regardless of the seat of the entity that initially established the school or the registry where it was filed.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdiction for dissolution of private school fixed at defendant association's seat, setting aside referral to Iași: Având în vedere cererea precizatoare/completatoare a cererii de chemare în judecată, depusă la dosar chiar de către reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Ordonanţa nr. 26/2000, competenţa de soluţionare a cererii de dizolvare revine judecătoriei în circumscripţia căreia pârâta Asociaţia ... Roman îşi are sediul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Postliceală Sanitară ... Roman, a formulat cerere de dizolvare a pârâtei şi de numire a unui lichidator.
Prin Sentinţa civilă nr. 1194 din 14 mai 2019, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că prin Ordinul nr. 4384/17 iunie 2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ universitar particular, a fost acreditată unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară ..., cu sediul în Roman, judeţul Neamţ.
Unitatea iniţiatoare a activităţii de învăţământ a unităţii acreditate este Universitatea ... Iaşi - Filiala Roman, astfel cum reiese din Ordinul anterior menţionat, cât din precizările făcute de A.R.A.C.I.P. prin adresa nr. x/24.03.2016.
Prin adresa nr. x/19 noiembrie 2015, Judecătoria Iaşi a precizat că în anul 2006 persoana juridică Universitatea ... Iaşi şi-a schimbat denumirea şi sediul în Asociaţia Universitatea ... Iaşi, în baza încheierii pronunţată în data de 20.10.2006 în dosarul nr. x/2006.
În prezent, Universitatea ... Iaşi şi Universitatea ... Iaşi - Filiala Roman nu mai există, însă nu s-au făcut demersurile legale în vederea radierii acestora din registrele existente la grefa Judecătoriei Iaşi.
Totodată, în evidenţa organului fiscal există înregistrată şi Asociaţia ... Roman.
Prin Încheierea Judecătoriei Roman nr. 4AJ din 6 martie 2008, Asociaţiei ... Roman i s-a acordat personalitate juridică şi a fost înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor din cadrul Judecătoriei Roman, conform prevederilor art. 8, alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Prin procesul-verbal încheiat în 17 septembrie 2010, cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei, s-a hotărât înfiinţarea Şcolii Postliceale ... Roman - acreditată prin Ordinul nr. 384/17 iunie 2009.
Judecătoria a reţinut, în raport de art. 56 din O.G. nr. 26/2000, că pârâta nu figurează înscrisă în registrul de asociaţii şi fundaţii al Judecătoriei Roman şi că această scoală este înfiinţată de persoana juridică iniţiatoare Universitatea ... Iaşi care şi-a schimbat denumirea Asociaţia Universitatea ... Iaşi.
Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat Sentinţa nr. 79/PJ din 12 septembrie 2019, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare, a reţinut incidenţa art. 54 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, care prevede modalitatea de dizolvare a asociaţiilor şi federaţiilor - "instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul."
Instanţa a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept invocat de petentă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Roman, în circumscripţia căreia intimata îşi are sediul. A reţinut, de asemenea, că pentru determinarea instanţei competente nu prezintă relevanţă sediul entităţii care a înfiinţat asociaţia a cărei dizolvare se solicită sau registrul în care aceasta a fost înscrisă.
Cum reclamantul stabileşte obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept al acesteia, având în vedere că reclamantul a solicitat dizolvarea şi numirea unui lichidator pentru Şcoala Postliceală Sanitară ... Roman, cu sediul în Roman, instanţa a concluzionat că revine Judecătoriei Roman competenţa de soluţionare a cauzei.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin acţiunea dedusă judecăţii în prezentul litigiu, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Postliceală Sanitară ... Roman, solicitând dizolvarea pârâtei şi numirea unui lichidator.
Potrivit art. 55 alin. (2) din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, "constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul asociaţiei, la cererea oricărei persoane interesate."
Art. 56 alin. (2) din acelaşi act normativ dispune că:
"instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul."
Deşi instanţele au reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor legale anterior redate, conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Roman şi Judecătoria Iaşi a fost generat de modul diferit în care a fost stabilită calitatea de pârâtă în speţa dedusă judecăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că pârâta Şcoala Postliceală Sanitară ... Roman are sediul fiscal în Roman, Str. x, jud. Neamţ. Această şcoală a fost înfiinţată în cadrul Asociaţiei ... Roman (cu sediul în Roman, str. x, jud. Neamţ) - o asociaţie nonprofit care şi-a dobândit personalitatea juridică şi a fost dispusă înscrierea acesteia în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor din cadrul Judecătoriei Roman prin Încheierea nr. 4 AJ din 6 martie 2008 - dosar nr. x/2008 al Judecătoriei Roman.
Prin Încheierea nr. 21 Aj din 21 octombrie 2010 a Judecătoriei Roman, pronunţată în dosarul nr. x/2010 s-au modificat actul constitutiv şi statutul Asociaţiei, în sensul completării obiectului de activitate cu înfiinţarea Şcolii Postliceale Sanitare ... Roman.
Se constată, totodată că, prin cererea înregistrată la 15 mai 2019 la Judecătoria Roman, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a înţeles să completeze cererea de chemare în judecată, în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Asociaţia ... Roman - cu sediul în Roman, Str. x, jud. Neamţ, motivat de faptul că această asociaţie are personalitate juridică, figurează înregistrată în registrele existente la grefa Judecătoriei Roman, iar obiectul său de activitate - Şcoala Postliceală Sanitară ... Roman (înfiinţată chiar de Asociaţia ... Roman) - figurează cu debite mari restante către bugetul consolidat al statului.
Având în vedere cererea precizatoare/completatoare a cererii de chemare în judecată, depusă la dosar chiar de către reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Ordonanţa nr. 26/2000, competenţa de soluţionare a cererii de dizolvare revine judecătoriei în circumscripţia căreia pârâta Asociaţia ... Roman îşi are sediul.
Cum sediul pârâtei ce deţine personalitate juridică se află în oraşul Roman, judeţul Neamţ, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Roman - instanţă care prin Încheierea din 6 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008, a admis cererea petentei Asociaţia ... Roman şi a dispus înscrierea acestei asociaţii în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor din cadrul instanţei. De asemenea, Judecătoria Roman este instanţa care a luat act de modificarea actului constitutiv şi statutului petentei (Încheierea nr. 21 AJ din 21 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2010 şi Încheierea nr. 14 AJ din 16 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015).
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Repune cauza pe rol.
Fixează termen la 5 decembrie 2019, CC5 - noul C. proc. civ.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.
GGC - CL