Territorial competence in divorce actions: competence fixed at filing, unaffected by subsequent change of domicile

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 18 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu B., susţinând că părţile nu mai locuiesc împreună şi nu au copii minori.

Prin Sentinţa civilă nr. 2718 din 7 martie 2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

S-a reţinut în motivare că, în materie de divorţ, competenţa teritorială este exclusivă, fiind reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., coroborate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

S-a mai reţinut că reclamantul a indicat ultimul domiciliul comun al soţilor ca fiind în municipiul Timişoara, însă în prezent acesta locuieşte în comuna Ghizela, iar pârâta în comuna Bicazul Ardelean.

Având în vedere dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi observând că ultimul domiciliul al soţilor a fost în municipiul Timişoara, însă în prezent niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, respectiv reclamantul locuieşte în circumscripţia Judecătoriei Lugoj, iar pârâta locuieşte în circumscripţia Judecătoriei Bicaz, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 915 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bicaz a pronunţat Sentinţa civilă nr. 865 din 7 octombrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

S-a reţinut în motivare că, la data introducerii acţiunii, reclamantul domicilia în Recaş, aşa cum precizează în acţiune, ataşând în aceste sens copie de pe cartea de identitate. Ulterior, fiindu-i comunicată adresă din partea instanţei la domiciliul din Recaş, acesta a formulat o precizare la acţiune, la 1 octombrie 2018 unde şi-a indicat domiciliul ca fiind tot Recaş, str. x, jud. Timiş. Faţă de faptul că oraşul Recaş se află în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, unde a fost şi ultimul domiciliu comun al părţilor, instanţa a constatat că Judecătoria Timişoara este judecătoria competentă a soluţiona prezenta cauză.

Instanţa a avut în vedere că, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (SC I) nr. 1279/2016, s-a statuat că "Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută prin raportare la data formulării acţiunii, respectiv 29 mai 2015, iar nu ulterior, chiar dacă intervin modificări în ceea ce priveşte domiciliul părţilor în cauză, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul", coroborate cu prevederile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. alin. (2) al art. 107 C. proc. civ. reglementează expres momentul determinării instanţei competente, respectiv acela al sesizării instanţei, astfel că, în situaţia de faţă, sunt nerelevante orice schimbări ulterioare referitoare la domiciliul reclamantei. Aşadar, împrejurarea că, ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a plecat în Spania nu are niciun efect cât priveşte determinarea instanţei competente."

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 18 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu B..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, în cazul în care cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la această locuinţă, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu comun al părţilor.

Conflictul negativ de competenţă a fost determinat de stabilirea diferită, de către instanţele aflate în conflict, a momentului în funcţie de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 18 septembrie 2018, reclamantul arată că domiciliul stabil al acestuia este în Recaş, str. x, aspect confirmat de menţiunile din cartea de identitate anexată cererii. Aceeaşi susţinere a fost reluată prin cererea precizatoare depusă la 1 octombrie 2018.

La 8 ianuarie 2019, reclamantul depune cerere prin care arată că şi-a schimbat domiciliul din Recaş în comuna Ghizela nr. x, iar în cuprinsul Încheierii din 5 martie 2019, se regăseşte consemnată precizarea reclamantului potrivit căreia ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Timişoara, str. x, jud. Timiş, actualul domiciliu al acestuia este în comuna Ghizela nr. x, jud. Timiş, iar pârâta locuieşte în localitatea Bicazu Ardelean, jud. Neamţ.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, se constată că, la data introducerii acţiunii, reclamantul locuia în localitatea Recaş, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Timişoara, iar învestirea acestei instanţe s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului.

Înalta Curte reţine că, prin aplicarea în mod corespunzător, în condiţiile legii, a regulii cu valoare de principiu cuprinse în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă se determină în funcţie de locuinţa părţilor la data sesizării instanţei, independent de modificările intervenite ulterior.

Astfel, împrejurarea că, ulterior învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată, reclamantul şi-a schimbat domiciliul, nu este de natură a atrage competenţa altei instanţe în soluţionarea cauzei decât cea care era competentă exclusiv la momentul învestirii.

Faţă de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanţei, reclamantul A. avea domiciliul în judeţul Recaş, judeţul Timiş, Înalta Curte reţine că în prezentul litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - CL