Constitutional unconstitutionality exception regarding criminal bail return provisions in civil mortgage extinction proceedings: lack of relevance to case resolution

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. pen., reţinându-se că textul menţionat din C. proc. pen. reglementează situaţia în care se poate dispune restituirea cauţiunii, condiţionând-o de lipsa oricărei dispoziţii a instanţei penale privind recuperarea despăgubirilor băneşti pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

Astfel, instanţa a reţinut că potrivit textului legal criticat, instanţa penală este singura îndreptăţită să aprecieze în ce măsură se poate dispune sau nu restituirea cauţiunii consemnate în cadrul procesului penal, asociată unei măsuri preventive, instanţa civilă neavând competenţă legală în acest sens.

Curtea de Apel Braşov a constatat că obiectul cauzei trasat prin cererea introductivă de instanţă, este reprezentat de o acţiune în constatarea stingerii ipotecii mobiliare asupra tuturor acţiunilor deţinute de apelant la S.C. C. S.A., iar pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la radierea avizului de garanţie iniţial înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare sau autorizarea sa în acest sens, ca urmare a încetării de drept a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, luate faţă de numitul B., măsură în considerarea căreia a fost încheiat contractul specificat.

S-a reţinut că din perspectiva apelantului, textul de lege a cărui constituţionalitate se critică are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, însă această susţinere nu este întemeiată, dat fiind faptul că instanţa civilă nu este şi nu poate fi chemată să aprecieze restituirea cauţiunii în condiţiile descrise de textul de lege criticat, pentru simplul motiv că numai instanţa penală are o astfel de atribuţie legală, în cadrul procesului penal. Aşadar, ceea ce se impune a fi reţinut în primul rând este faptul că textul de lege menţionat nu este aplicabil în cauza de faţă.

Cum în cauză, instanţa este legal învestită cu analiza incidenţei sau nu a motivului de stingerii a ipotecii, invocat de apelantul A., încadrat în dispoziţiile art. 2428 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. şi nu a celor speciale din materia procesual penală, instanţa a reţinut că incidenţa dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. pen..penală nu poate fi apreciată sau aplicată de instanţă, lipsind competenţa legală determinată de învestirea specifică în acest sens, prin actele prevăzute de lege, obiectul învestirii sale fiind trasat prin cererea de chemare în judecată, în raport cu care sunt incidente dispoziţiile legii civile atât de drept substanţial, cât şi procesual.

Astfel, instanţa a constatat că numai două dintre cele trei condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite în speţă, respectiv textul criticat face parte dintr-o lege şi nu a fost declarat neconstituţional anterior, lipsind legătura cu soluţionarea cauzei la care face referire art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992.

2. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., solicitând casarea ei şi pe cale de consecinţă a se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

În susţinerea cererii de recurs, petentul a învederat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fiind invocate neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege în vigoare, că prevederile legale criticate sunt în strânsă legătură cu soluţionarea cauzei, aspect ce reiese din sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Braşov, instanţa de fond motivând în drept soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 217 C. proc. pen.. Se mai arată că în principiu condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textelor de lege criticate în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Or, examinarea legăturii cu litigiul nu poate fi convertită într-un examen al competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra unei excepţii de neconstituţionalitate.

Se mai arată că, dacă legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza ar putea fi examinată şi hotărâtă deopotrivă de instanţa de judecată şi de Curtea Constituţională, decizia asupra competenţei Curţii Constituţionale revine acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 47/1992, precum şi cu normele constituţionale care îi conferă rolul de garant al Constituţiei. Condiţia relevanţei, în ce priveşte legătura dintre procesul pendinte în cadrul căruia se invocă respectiva chestiune prejudicială şi textul de lege criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, implică aptitudinea actului de jurisdicţie al Curţii Constituţionale de a produce efecte asupra cauzei în care excepţia a fost invocată.

Sub aspectul aplicabilităţii textului de lege, petentul arată că deşi acesta rezultă din motivarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond care reţine că:

"în aceste condiţii, regimul cauţiunii este reglementată de prevederile an. 217 C. proc. pen.. Procesul penal pentru care s-a garantat cauţiunea nu este finalizat, iar asupra cauţiunii se pronunţă instanţa penală, în condiţiile art. 217 C. proc. pen.. În consecinţă, faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa va respinge acţiunea reclamantului." În ceea ce priveşte aspectul necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, petentul susţine că are interes a invoca aceste dispoziţii întrucât declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate are o importantă înrâurire asupra cauzei în raport de soluţia ce poate fi pronunţată în prezenta cauză. Astfel, se susţine că în măsura în care se va constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, instanţa de judecată va trebui să constate că bunurile constituite ca garanţie reală mobiliară sau imobiliară, de către un terţ, nu pot fi destinate pentru plata despăgubirilor băneşti abordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii şi, deci se impune a fortiori soluţia admiterii acţiunii.

Se mai arată că neconstituţionalitatea textelor de lege vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, aflându-se chiar în contradicţie cu alte norme de drept substanţial şi procedural penal, dar şi civil, fiind de asemenea încălcate dispoziţiile art. 20, art. 44 şi art. 153 din Constituţia României.

În analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 147/1992, se arătă că, în raport de momentul procesual cauza penală se găseşte în faza de judecată a apelului, sens în care excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, în condiţiile în care art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că:

"Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă".

Cum calitatea procesuală pentru a invoca o excepţie de neconstituţionalitate o au părţile, petentul arată că are calitatea de parte, respectiv de apelant-reclamant în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, calitate ce îi conferă legitimitate pentru a ridica excepţia de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Petentul susţine că, raportându-se la aspectele expuse, şi având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate are competenţa limitată de a verifica doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, fără a verifica temeinicia excepţiei şi fără a adăuga alte condiţii de admisibilitate, se impunea sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale invocării acesteia.

Din această perspectivă se susţine că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care se solicită admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 217 alin. (7) C. proc. pen.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. pen.., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. pen.. nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât obiectul cauzei astfel cum a fost arătat prin cererea introductivă de instanţă, este reprezentat de o acţiune în constatarea stingerii ipotecii mobiliare asupra tuturor acţiunilor deţinute la S.C. C. S.A., şi pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la radierea avizului de garanţie iniţial înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare sau autorizarea sa în acest sens, ca urmare a încetării de drept a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, luate faţă de numitul B., măsură în considerarea căreia a fost încheiat contractul specificat.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în mod legal şi corect a reţinut Curtea de Apel Braşov că dispoziţiile art. 217 alin. (7) C. proc. pen. nu au legătură cu cauza pendinte în condiţiile în care instanţa civilă nu a fost investită să aprecieze restituirea cauţiunii în condiţiile descrise de textul de lege enunţat, cu atât mai mult cu cât o astfel de atribuţie legală o are numai instanţa penală în cadrul procesului penal.

Cum în cauză doar două dintre cele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză, respectiv textul criticat face parte dintr-o lege şi nu a fost declarat neconstituţional anterior, lipsind legătura cu soluţionarea cauzei la care face referire art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Înalta Curte reţine că nici una din criticile recurentului nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se respinge recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - CL