Inadmissibility of revision against non-appealable transfer judgment and jurisdictional declination for failure to rule on requested matter

Prin Sentinţa civilă nr. 2 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire a Încheierii din 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, formulată de revizuenta A..

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., în cadrul căreia s-a invocat faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra nulităţii procesului-verbal din 21 iunie 2017 şi că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. x din 11 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Mizil, definitivă şi irevocabilă.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1), pct. 1, pct. 2, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 5 decembrie 2019, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că litigiul în funcţie de care se stabileşte legea procesuală aplicabilă în cauză are ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Mizil.

În raport de data demarării executării silite, prin cererea depusă la BEJ B. de creditoarea C. la 24 septembrie 2012, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. adoptat în anul 1865, având în vedere prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Analizând excepţiile invocate din oficiu, a căror analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Din dezvoltarea motivelor de revizuire se reţine invocarea faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, precum şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 609 din 11 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Mizil, definitivă şi irevocabilă, motive de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 2 şi 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, iar alin. (2) al articolului menţionat arată că în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Din interpretarea textelor legale precitate rezultă că cererea de revizuire, cu excepţia celei întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea definitivă şi a cărei revizuire se solicită.

În speţă, hotărârea supusă revizuirii este Sentinţa civilă nr. 2 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, definitivă conform dispoziţiilor art. 377 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ., coroborate cu art. 328 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerente expuse, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ. aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, instanţă care a pronunţat hotărârea atacată şi în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cererii.

În analiza excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., se reţine că prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege, indiferent de motivul de revizuire pe care se fundamentează cererea, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

În speţă, revizuenta supune căii extraordinare de atac o sentinţă prin care a fost soluţionată o altă cerere de revizuire formulată de petenta A. împotriva Încheierii din 17 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2019 într-o cerere de strămutare.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar art. 40 alin. (4) din acelaşi act normativ arată că Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Sentinţa civilă nr. 2 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al căilor ordinare sau extraordinare de atac, inclusiv a revizuirii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică ce reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, Sentinţa civilă nr. 2 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ce a fost atacată cu revizuire, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 2 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Cu privire la cererea formulată, prin întâmpinare, de intimaţii D. şi E., de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte urmează să o admită, în parte, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speţă, intimaţii D. şi E. sunt îndreptăţiţi să obţină, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată întrucât cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, revizuenta fiind în culpă procesuală.

Însă, Înalta Curte constată că dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, depusă de intimaţi, respectiv chitanţa nr. x din 27 noiembrie 2019 eliberată de Cabinet de Avocat F., vizează cererea de revizuire întemeiată atât pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. cât şi pe cele prevăzute de pct. 7 ale aceluiaşi articol.

Întrucât, prin prezenta decizie, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, urmând a fi constituit un alt dosar, iar pentru ambele dosare au fost administrate aceleaşi dovezi sub aspectul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va admite, în parte, cererea formulată de intimaţii D. şi E. şi va obliga revizuentul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către aceştia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 2 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi sentinţe civile, întemeiată pe art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ.

Admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii D. şi E. şi obligă pe revizuentă la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către aceştia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - CL