Moral damages claim for labor disputes dismissed; appeal annulled as null for improperly motivated procedural law ground

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 13 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., Sucursala Ploieşti, obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată, pentru prejudicii create ca urmare a numeroaselor litigii de muncă pe care le-a avut cu aceasta.

Prin Sentinţa nr. 5651 din 7 iunie 2016, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin Sentinţa nr. 1248 din 29 martie 2017,Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă; a admis excepţia prescripţiei invocată de către pârâtă; a respins pretenţiile privind perioada anterioară datei de 10 ianuarie 2013, ca fiind prescrise; a respins, în rest, ca neîntemeiată, acţiunea.

Prin Decizia nr. 2722 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei şi a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată la data de 16 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin Sentinţa nr. 1538 din 3 mai 2018, Tribunalul Prahova a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin Decizia nr. 280 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

S-a reţinut că, împrejurarea că pârâta a declanşat împotriva reclamantei o cercetare disciplinară prealabilă, care nu s-a finalizat, întrucât contractul individual de muncă a încetat prin Decizia nr. 130 din 6 decembrie 2005, conform art. 56 lit. d) din Codul muncii, acesteia fiindu-i emisă Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 904 din 9 noiembrie 2005, prin care a fost încadrată în gradul II de invaliditate, iar separat, pârâta s-a adresat cu plângere penală privind mai mulţi salariaţi ai acesteia, promovând în instanţă şi o acţiune în răspundere patrimonială împotriva reclamantei, nu pot conduce la concluzia temeiniciei acţiunii reclamantei, câtă vreme nu se poate reţine că prin demersurile sale, permise de dispoziţiile legale oricărui angajator, pârâta ar fi acţionat, practic, cu rea-credinţă, săvârşind o faptă ilicită.

Cercetarea disciplinară prealabilă a fost declanşată ca urmare a unui control desfăşurat de organele de control ale S.C. C. S.A..

De asemenea, atât plângerea penală, cât şi acţiunea în răspundere patrimonială promovată de societate împotriva reclamantei, au avut la bază cele constatate în urma controlului efectuat de către organele de control ale societăţii pârâte.

Durata litigiului având ca obiect acţiunea în răspundere patrimonială formulată în anul 2005 de societate împotriva reclamantei din prezenta cauză, nu poate constitui un argument suficient pentru a conchide că pârâta a săvârşit o faptă ilicită câtă vreme, după cum rezultă din probele administrate, drepturile procesuale ale pârâtei au fost exercitate de aceasta cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, fără a încălca drepturile reclamantei, neputându-se reţine că pârâta şi-a exercitat în mod abuziv dreptul subiectiv civil sau drepturile procedurale, săvârşind o faptă ilicită şi prejudiciind-o pe reclamantă.

Nu se poate reţine că invaliditatea reclamantei, pensionarea pe caz de invaliditate şi imposibilitatea absolvirii, de către aceasta, a unor studii superioare, pierderea calităţii de acţionar ca urmare a pierderii calităţii de salariat, plecarea fiicei sale în Germania, decesul părinţilor, s-au datorat unor fapte ilicite ale pârâtei.

De asemenea, nu a fost primită nici susţinerea apelantei-reclamante potrivit căreia acesteia i-ar fi fost afectat prestigiul în oraşul Băicoi din cauza demersurilor abuzive ale intimatei-pârâte, cătă vreme, în raport de cele mai sus reţinute, nu a fost vorba de fapte ilicite ale intimatei-pârâte.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta D., formulând următoarele critici:

- Instanţa de apel nu a înţeles motivul principal al apelului, respectiv faptul că neglijenţa şi incompetenţa pârâtei, care a suspendat contractul de muncă al reclamantei, apoi i-a blocat drepturile materiale şi, în final, i-a desfăcut contractul de muncă, după pensionarea acesteia cu gradul II de invaliditate, reprezintă fapta păgubitoare a acesteia;

- Demersurile în justiţie ale pârâtei, generate de incompetenţa funcţionarilor acesteia, au creat reclamantei grave prejudicii materiale şi de imagine, determinând încadrarea acesteia în grad de invaliditate II, expunerea la oprobriul public în oraşul Băicoi unde avea şi domiciliul, aceasta apreciind că în baza acestor fapte se impune angajarea răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 1357 C. civ.

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept materiale, art. 1357 şi urm. C. civ. şi nu a examinat corelaţia dintre cele două cerinţe esenţiale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită şi prejudiciu.

5. Procedura de filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 18 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

6. Apărări formulate în cauză

La data de 19 iunie 2019, în termen legal, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, iar în subsidiar, respingerea, ca nefondat, arătând că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac reprezintă critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, fiind solicitată, în realitate, în prezenta etapă procesuală, o reanalizare a probelor de către instanţa de control judiciar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nul, pentru următoarele argumente:

Referitor la excepţia de tardivitate invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât decizia atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 2 aprilie 2019 (potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar apel), iar recursul a fost declarat la data de 25 aprilie 2019 (data poştei), în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 3 mai 2019, astfel încât, contrar susţinerilor intimatei-pârâte, calea de atac a fost exercitată în termenul legal.

Referitor la încadrarea recursului în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au fost indicate în memoriul de recurs, cu precizarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 C. civ., se constată că prin argumentele deduse judecăţii au fost invocate chestiuni de fapt ce nu pot fi subsumate motivului de recurs invocat, fiind incidente dispoziţiile art. 489 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul legal menţionat.

Susţinerile recurentei nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.

Recurenta nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel este contrară legii, ci arată că desfiinţarea contractului de muncă al acesteia s-a datorat incompetenţei angajaţilor pârâtei, concluzionând că în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Or, prin decizia atacată, instanţa de apel a statuat cu privire la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru prejudicii create recurentei-reclamante prin derularea a numeroase litigii de muncă, iar nu cu privire la modalitatea în care a încetat contractul de muncă al acesteia, aspect ce a intrat în puterea lucrului judecat urmare a litigiilor anterioare în care reclamanta a figurat ca parte şi în care s-a dezbătut această chestiune.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta D. împotriva Deciziei nr. 280/11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta D., cu domiciliul în Băicoi, judeţul Prahova şi cu domiciliul procesual ales la Casa de Avocatură E., cu sediul în judeţul Prahova, împotriva Deciziei nr. 280 din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A., cu sediul în Bucureşti, B-dul x, nr. 4 - 6, sector 4 şi în Ploieşti, judeţul Prahova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 decembrie 2019.

GGC - CL