Contestația în anulare anulată ca netimbrată și inadmisibilă împotriva unei decizii de declinare a competenței nesupuse căilor de atac

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3482 din 5 octombrie 2018 pronunţată în dosar nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul A. privind strămutarea procesului obiect al dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin contestaţia înregistrată la data de 26 septembrie 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2019, contestatorii A. şi B. au solicitat anularea Deciziei nr. 3482 din 5 octombrie 2018 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2018.

În motivare, contestatorii au arătat că, în cadrul mai multor dosare, printre care şi dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată, a fost solicitată strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 şi a dosarelor asociate a2 şi a3 ale Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Deşi în dosarul de fond (a cărui strămutare se solicită), au fost indicate adresele părţilor, toate procedurile efectuate pe numele contestatorilor (părţi în acel dosar) au fost realizate cu încălcarea dispoziţiilor legale, prejudiciind astfel dreptul la apărare, prin faptul că aceştia nu au avut cunoştinţă de termenele procedurale pentru a formula apărări corespunzătoare.

Întrucât până la data formulării prezentei cereri niciunuia dintre contestatori nu i s-au comunicat hotărârile definitive, se impune admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1), art. 504 alin. (1) şi (2), art. 505 - 506 C. proc. civ., raportat la art. 148, art. 155, art. 194 - 197 din acelaşi cod, precum şi la art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 129 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26 noiembrie 2019, intimata C. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului A. faţă de celălalt contestator, excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitului A., excepţia lipsei de interes în promovarea prezentei cereri a numitului A., excepţia de inadmisibilitate a cererii. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea, ca nefondată a contestaţiei în anulare şi sancţionarea petentului cu o amendă judiciară în cuantumul maxim prevăzut de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a drepturilor procesuale.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestaţiei în anulare titularul cererii datorează o taxă de 100 RON.

Prevederile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează acesteia, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată cu anularea, în condiţiile legii.

În cauză, se constată că prin Rezoluţia din 9 octombrie 2019, s-a pus în vedere contestatorilor, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aceştia fiind citaţi pentru prezentul termen de judecată cu această menţiune.

Cu toate acestea, contestatorii nu s-au conformat obligaţiei stabilite de către instanţă, situaţie faţă de care devin incidente dispoziţiile legale referitoare la sancţiunea nulităţii pentru netimbrare.

Având în vedere că excepţia de netimbrare a cererii este prioritară oricăror alte aspecte procedurale, nu se mai impune analiza excepţiilor invocate de către intimată prin întâmpinare.

În subsidiar, Înalta Curte reţine că, chiar dacă cererea de contestaţie în anulare ar fi fost legal timbrată, aceasta ar fi fost inadmisibilă, întrucât era îndreptată împotriva unei decizii de declinare a competenţei care, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "... nu este supusă niciunei căi de atac".

În ce priveşte solicitarea de amendare a contestatorului A. cu o sumă în cuantumul maxim prevăzut de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, astfel cum a fost formulată de către intimată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază, în concret, că această sancţiune nu se impune.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3482 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, contestaţia formulată de contestatorii A. şi B., împotriva Deciziei nr. 3482 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata C..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.

GGC - CL