Land restitution claimants’ recourse rejected as inadmissible after final appellate ruling under Law No. 10/2001.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 19 iulie 2017, dosar x/2017, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând:

- să se dispună repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, cu prelungirile din actele normative, prevăzute în legile ulterioare;

- să se dispună restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a suprafeţei de teren de 154 mp situat în Municipiul Bucureşti, str. x, sector 1 (în incinta Spitalului ...);

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin notificarea transmisă Primăriei Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 154 mp, liber de construcţii, situat în curtea Spitalului ..., actualul Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, suprafaţă care a fost preluată în mod abuziv în anul 1977, în baza Ofertei de Donaţie autentificată sub nr. x/6 ianuarie 1977 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 Bucureşti, aşa cum s-a stabilit de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 144A/2016 din data de 1 martie 2016, în dosarul civil nr. x/2011, decizie ce a fost menţinută şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, prin Decizia nr. 1771 din 5 octombrie 2016, pronunţată în acelaşi dosar.

Prin răspunsul primit de la Primăria Municipiului Bucureşti reclamantelor li s-a comunicat faptul că notificarea lor a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de lege, pentru ca aceasta să poate forma obiectul analizei Comisiei constituite în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Prin Sentinţa nr. 486 din 5 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamantele A., B. şi C., solicitând desfiinţarea acesteia, obligarea pârâţilor la plata contravalorii sumei de 139.000 euro stabilită în baza raportului de expertiză evaluatorie încuviinţată de către instanţă, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1336A din 1 noiembrie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamante împotriva Sentinţei nr. 486 din 5 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs de reclamantele A., B. şi C., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs reclamantele au expus istoricul cauzei, argumente legate de fondul dreptului, învederând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a legii, reţinând că în cauză nu s-ar mai putea dispune repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, interpretând în mod greşit dispoziţiile aplicabile speţei.

Se arată că au prezentat ofertele de donaţie făcute de defuncta D. pentru imobil. Astfel, la data de 20 februarie 2017 le-au fost înmânate de un nepot înscrisuri reprezentând ofertă de donaţie autentificată sub nr. x/1 martie 1983, ofertă de donaţie autentificată sub nr. x/6 ianuarie 1977 şi răspunsul ICRAL Pajura din anul 1987, înscrisuri ce s-au aflat în locuinţa care i-a rămas acestui nepot urmare a decesului numitei D. şi despre care nu au avut cunoştinţă până la acel moment.

Recurentele susţin că aceste înscrisuri au un rol determinant în ceea ce priveşte revendicarea suprafeţei de teren de 154 mp, precum şi stabilirea liniei de hotar ce delimitează proprietatea recurentelor de proprietatea Spitalului Gheorghe ..., pe latura vestică a acestei proprietăţi.

Intimatul Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului a formulat şi depus întâmpinare înregistrată la data de 9 aprilie 2019, iar la data de 10 aprilie 2019 a fost înregistrată întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Sănătăţii.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Sănătăţii au fost invocate excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la faptul de decizia atacată cu recurs este o hotărâre definitivă, precum şi excepţia nulităţii recursului, arătându-se că reclamantele nu au menţionat vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu au adus critici concrete hotărârii recurate.

Recurentele-reclamante A., B. şi C. au depus răspuns la întâmpinarea formulată de Intimatul Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, susţinând admiterea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatul Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, arătând că susţine argumentele expuse în raport, iar recurentele-reclamante A., B. şi C. au depus punct de vedere la raport, susţinând admisibilitatea recursului.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamantele au solicitat să se dispună repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, cu prelungirile din actele normative, prevăzute în legile ulterioare, precum şi să se dispună restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a suprafeţei de teren de 154 mp situat în Municipiul Bucureşti, str. x, sector 1 (în incinta Spitalului ...).

Termenul pentru depunerea notificărilor este prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit dispoziţiilor art. 25 din acelaşi act normativ unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.

Prin urmare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată ce vizează repunerea în termenul stabilit de lege pentru formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din lege potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

În ceea ce priveşte art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se va reţine modificarea adusă dispoziţiilor acestuia prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor prin care a fost suprimată calea de atac a apelului, urmând ca, în cazul litigiilor iniţiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal să fie supusă doar recursului.

De asemenea, în cauză se constată incidenţa dispoziţiilor tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevăd că atunci când prin lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că poate fi "atacată cu recurs", aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Faţă de cele arătate, în cauză, având în vedere deopotrivă obiectul litigiului şi momentul declanşării acestuia, se reţine că reclamantele aveau deschisă numai calea de atac ordinară a apelului, aceasta fiind exercitată împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti şi soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1336A din 1 noiembrie 2018.

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, astfel că, în coroborarea textelor de lege menţionate anterior, Decizia nr. 1336A din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele C., B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1336A din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele C., B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1336A din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.

GGC - CL