Bucharest Tribunal holds exclusive territorial jurisdiction in €1.5m compensation claim under Law No. 165/2013, overriding Neamț Tribunal.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea entităţilor învestite de lege şi a unităţilor deţinătoare la plata sumei de 1.500.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp şi casa existentă în suprafaţă de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamţ a dispus plata de despăgubiri prin Sentinţa nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005. Reclamanta a mai solicitat: compensarea sumei cuvenite moştenitorului B., în condiţiile Legii nr. 165/2013, proporţional cu partea corespunzătoare pentru acest imobil acordată plafonat pe calea Legii nr. 112/1995, precum şi plata diferenţei restituibile către acest moştenitor; obligarea la plata despăgubirilor pentru restul moştenitorilor (2/3 din masa succesorală).

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă că este persoană îndreptăţită pentru 1/3 din imobilul menţionat după antecesorul său C., ce a avut în proprietate imobilul menţionat, solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001. Nici până în acest moment pârâţii nu au plătit despăgubirile cuvenite potrivit Legii nr. 165/2013, făcând tot posibilul să blocheze dosarul, acesta nefiind înregistrat la ANRP/CNCI.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001, C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 165 din 26 martie 2019, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa a reţinut că obiectul cererii introductive de instanţă îl constituie acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în Piatra-Neamţ, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp şi casa existentă în suprafaţă de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamţ a dispus plata de despăgubiri prin Sentinţa nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005.

În prezent, actul normativ care reglementează materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv este Legea nr. 165/2013, ce a introdus un sistem unitar de evaluare, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi.

În scopul desfăşurării acestei proceduri, atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost preluate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, entitate subordonată Cancelariei Primului Ministru, cu sediul în Bucureşti, cu un regulament propriu de organizare şi funcţionare.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(1^1) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

S-a arătat că prin textul de lege menţionat este reglementată competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii de a soluţiona contestaţia împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege.

Aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 115/2016 (invocată de pârâtă), "toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, fiind, aşadar, reglementată competenţa exclusivă a unei singure instanţe cu privire la soluţionarea acestor cauze".

Instanţa a apreciat că relevant pentru stabilirea competenţei este obiectul cererii de chemare în judecată (în speţă acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 165/2013), împrejurările de fapt legate de traseul dosarului de despăgubiri sau refuzul înaintării către instituţia competentă urmând a fi analizate şi evaluate de instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze astfel de cauze.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 2028 din 27 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta şi-a întemeiat demersul său pe disp. art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, prin petitele cererii, aceasta a solicitat obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, Autoritatea Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1.500.000 euro şi compensarea sumelor între beneficiari, conform cotelor ce li se cuvin.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că dosarul de despăgubiri nu a fost încă transmis către C.N.C.I. (împrejurare recunoscută şi de această pârâtă prin întâmpinarea sa), aspect reiterat prin cererea depusă la data de 26 septembrie 2019, aşa încât, conform susţinerilor sale, s-a arătat că nu C.N.C.I. este entitatea învestită să soluţioneze cererea sa în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ci Tribunalul Neamţ, deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi P.Î.C.C.J. nu au emis încă dispoziţia în temeiul hotărârii judecătoreşti.

Tribunalul a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata unei sume de bani constituie o cerere în pretenţii şi nu o cerere de soluţionare a dosarului de despăgubiri. Deşi prin cererea sa reclamanta a indicat prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, totuşi, s-a arătat că aceasta solicită obligarea directă a pârâţilor la plata sumei de 1.500.000 euro şi nu stabilirea despăgubirilor conform disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013. De altfel, chiar reclamanta a arătat că dosarul nu a fost înregistrat pe rolul C.N.C.I., împrejurare care s-a apreciat că este de natură să întărească concluzia tribunalului, în sensul că reclamanta nu a urmărit parcurgerea procedurii reglementate de disp. Legii nr. 165/2013, adică de stabilire a punctelor în compensare şi apoi de emitere a titlului de plată, ci solicită direct plata unor sume de bani.

Întrucât cererea este o acţiune în pretenţii, s-a arătat că Tribunalul Bucureşti nu este competent teritorial exclusiv conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 rap. la art. 21 din Legea nr. 165/2013 ci, în acest caz, competenţa teritorială este dată de disp. art. 107 şi 111 C. proc. civ., fiind aşadar competent Tribunalul Neamţ, având în vedere alegerea realizată de reclamant cu privire la instanţa de judecată. Întrucât odată aleasă instanţa să judece litigiul, aceasta devine exclusiv competentă, în temeiul disp. art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi urm C. proc. civ., tribunalul a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Neamţ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile şi ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestui text legal "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, structură cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, competenţa de soluţionare a cererilor formulate în această materie.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g), în sensul că are această semnificaţie şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pârâta cu care a înţeles să se judece reclamanta.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanta învederând că dosarul nu a fost încă transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă cum această instituţie are atribuţii în aplicarea legii speciale, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, raportat la dispoziţiile art. 34 din aceeaşi lege, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi, învestită cu emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005, stabileşte modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat şi care nu pot fi restituite în natură.

Prin urmare, faţă de împrejurarea că cererea reclamantei vizează despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv de stat, situat în Piatra-Neamţ, str. x, compus din teren nerestituit de 1586 mp şi casa existentă în suprafaţă de 234 mp, pentru care Tribunalul Neamţ a dispus plata de despăgubiri prin Sentinţa nr. 189/C/2008, în dosarul nr. x/2005, iar acţiunea este întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cererea de chemare în judecată din prezentul dosar nu poate fi privită ca o acţiune în pretenţii de drept comun, în care competenţa teritorială, potrivit dreptului comun, se stabileşte potrivit prevederilor art. 107 C. proc. civ., norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios fiind cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor legale enunţate, având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.

GGC - CL