Tort liability for undervalued land sales and moral damages: failure to prove cumulative elements of civil delict

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 8 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 551.417,00 euro, echivalentul a 2.448.291,48 RON (1 euro = 4,44 RON) cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000,00 euro, echivalentul a 222.000 RON (1 euro = 4,44 RON) cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1021 din 10 aprilie 2017, Tribunalul Ilfov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Decizia nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 1021 din 10 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D., E., F., G., H., şi I. - decedată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei decizii, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A..

Printr-o primă critică adusă hotărârii recurate, recurentul-reclamant a susţinut că, instanţa de apel a stabilit limitele judecării apelului, conform art. 476 - 478 C. proc. civ., însă a limitat criticile aduse sentinţei civile nr. 1021, pronunţate de Tribunalul Ilfov la data de 10 aprilie 2017, doar la aspectele referitoare la cele dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2017 (încheierea de şedinţa respectivă făcând obiectul căii de atac a apelului) şi la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale (prevăzute de art. 998 - 999 din vechiul C. civ., chiar dacă în acest sens a invocat şi dispoziţiile art. 1349 din Noul civil) cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la restituirea contravalorii terenurilor şi obligarea pârâţilor la restituirea prejudiciului constând în diminuarea terenului rămas în proprietatea reclamantului din întreaga suprafaţă de 219,272,47 m.p., ca urmare a vânzării aceloraşi terenuri.

Recurentul-reclamant a susţinut că, prin sentinţa apelată, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la un capăt de cerere pe care nu l-a solicitat şi nici nu l-a susţinut, respectiv, obligarea pârâţilor la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea celor două suprafeţe de teren ce au făcut obiectul unor vânzări ulterioare şi nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat solicitările referitoare la: obligarea pârâţilor la plata prejudiciului material reprezentat de diferenţa dintre valoarea terenurilor în anul 2008 şi preţul actual al suprafeţelor în litigiu (atât pentru întreaga suprafaţă de 219.272,44 mp, cât şi defalcat pentru cele două suprafeţe de teren în suprafaţă de 26.800 mp şi 15.000 mp) şi menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă în procesul penal, până ia soluţionarea prezentei cauze şi recuperarea prejudiciului.

Totodată, a arătat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., hotărârea trebuia să cuprindă:

"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; dispozitivul, în care se vor arăta ..., soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii ...".

A mai susţinut recurentul-reclamant şi că instanţa de apel a confundat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata prejudiciului reprezentat de diferenţa dintre valoarea terenurilor în anul 2008 şi preţul actual (aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză), cu capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata prejudiciului reprezentat de diminuarea valorii terenului rămas din întreaga suprafaţă de 219.272,44 mp, ca urmare a extragerii (din întreaga suprafaţă) suprafeţelor de 26.800 mp şi 15.000 mp.

Totodată, a învederat că, aşa cum a susţinut şi prin motivele de apel, contrar celor reţinute în hotărârea recurată, de către instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost admis apelul pe care l-a declarat împotriva Sentinţelor civile nr. 3202 din data de 16 decembrie 2015 şi nr. 1482 din data de 30 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus anularea în tot a sentinţelor respective, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare sub toate aspectele, la aceeaşi instanţă de fond.

A subliniat că, prin aceeaşi decizie, a fost stabilit şi cadrul procesual pe care trebuia să-l aibă în vedere instanţa în rejudecare, sub toate aspectele, având în vedere că sentinţele ce au făcut obiectul apelului au fost anulate în totalitate.

Recurentul-reclamant a precizat că limitele apelului nu sunt cele pe care le-a reţinut curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate.

Mai mult decât atât, în opinia recurentului-reclamant, rezultă fără dubiu că instanţa de fond, în rejudecare, trebuia să analizeze cauza sub toate aspectele şi să aibă în vedere cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit chiar de către reclamant şi reţinut prin Decizia civilă nr. 593A din data de 4 octombrie 2016.

Prin urmare, raportat la cele susţinute prin motivele de apel şi la cele statuate prin Decizia nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la rejudecare, recurentul-reclamant a apreciat că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispoziţiile procedurale referitoare la a principiul disponibilităţii, efectul devolutiv al apelului, limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, precum şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

De asemenea, a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile procedurale referitoare la principiul legalităţii procesului civil, respectarea principiilor fundamentale, cât şi cu privire la principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Totodată, a susţinut şi încălcarea dreptului său la un proces echitabil, garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a apreciat că, din decizia recurată, nu se poate deduce raţionamentul juridic în baza căruia s-a ajuns soluţia de respingere a apelului formulat în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., motivarea instanţei de apel fiind, în opinia sa, generică şi preluată aproape în totalitate din sentinţa de fond apelată.

A considerat şi că instanţa de apel se contrazice atunci când reţine, prin decizia recurată, că apelantul a investit Curtea cu o nouă judecată a fondului în apel, pentru ca apoi, să motiveze în sensul că apelantul nu a adus critici cadrului procesual astfel cum a fost reţinut prin sentinţa de fond apelată.

A susţinut că instanţa de apel a analizat doar aspectele referitoare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 28 decembrie 2005, încheiat între pârâtul B. şi J., fără ca, în decizia recurată, să existe vreo constatare cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2006, încheiat între C. şi J., pentru suprafaţa de teren de 26.800 mp, contract în urma căruia a invocat producerea prejudiciului, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel, sau cu privire la prejudiciul moral, deşi în acest sens trebuia să se pronunţe, în raport de motivele de apel formulate şi de Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016.

De asemenea, a apreciat că decizia recurată conţine motive străine de cauză, instanţa reţinând un cadru procesual care nu corespunde cu cel care se regăseşte în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a procedat la stabilirea limitelor judecării apelului, invocând Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prezentând însă argumente care nu se regăsesc în respectiva decizie şi care sunt chiar străine de cauză, de obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi de probele aflate la dosarele de fond şi de apel.

Apreciind că instanţa de apel a reţinut motive străine de cauză, recurentul-reclamant a arătat că instanţa a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-ar fi solicitat obligarea pârâţilor la plata prejudiciului reprezentat de contravaloarea terenului.

Totodată, în opinia recurentului-reclamant, motivele instanţei de apel, în baza cărora a fost respins apelul, sunt străine de probatoriul administrat în cauză, instanţa făcând referire la faptul că reclamantul nu a suferit prejudiciul solicitat (contravaloarea suprafeţelor de teren), în condiţiile în care, prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal, s-a reţinut un prejudiciu, suferit de reclamant care, ulterior, urma să fie stabilit în concret de către instanţa de judecată.

Chiar dacă dosarul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în opinia recurentului-reclamant, este evident că faptele de natură penală săvârşite de pârâţii B. şi C. constituie o veritabilă faptă delictuală, în înţelesul dispoziţiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ. sau ale art. 1349 din noul C. civ.

A susţinut recurentul-reclamant că a suferit mai multe prejudicii - astfel cum le-a indicat şi solicitat în prezenta cauza - ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârâţii B. şi C., iar prejudiciile invocate sunt dovedite de probele administrate în cauză (înscrisurile depuse la dosar şi, mai ales, raportul de expertiză efectuat în cauză).

Tot în ceea ce priveşte prejudiciul, a apreciat că sunt aplicabile şi dispoziţiile prevăzute de art. 1532 din noul C. civ., dispoziţii legale de care instanţa nu a ţinut cont.

De asemenea, susţine că între faptele ilicite săvârşite de pârâţii B. şi C. şi prejudiciul pe care l-a suferit, există o strânsă legătură de cauzalitate, aspect ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, dar mai ales din conţinutul dosarului penal care, de asemenea, a fost depus la dosar.

Prin urmare, contrar constatării instanţei de apel, a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, cu privire la toate prejudiciile solicitate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 5 noiembrie 2019 completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţi, excepţie invocată de reclamantul A.. Prin aceeaşi încheiere s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2014.

6. Considerentele Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

Prima critică de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită. Recurentul-reclamant a susţinut că, prin sentinţa apelată, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la un capăt de cerere pe care nu l-a solicitat şi nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat solicitările referitoare la obligarea pârâţilor la plata prejudiciului material reprezentat de diferenţa dintre valoarea terenurilor în anul 2008 şi preţul actual al suprafeţelor în litigiu (atât pentru întreaga suprafaţă de 219.272,44 mp, cât şi defalcat pentru cele două suprafeţe de teren în suprafaţă de 26.800 mp şi 15.000 mp) şi la menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă în procesul penal, până la soluţionarea prezentei cauze şi recuperarea prejudiciului.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanţa de judecată să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare vizează, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

În cauză, prin decizia pronunţată, Curtea de Apel nu a încălcat nicio regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea acesteia, susţinerile recurentului privind nepronunţarea pe capătul de cerere privind plata prejudiciului material reprezentat de diferenţa dintre valoarea terenurilor în anul 2008 şi preţul actual al suprafeţelor în litigiu şi menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, precum şi pronunţarea pe alt capăt de cerere, nesolicitat, neavând suport real.

Astfel, s-a menţionat în cuprinsul hotărârii recurate că, în mod corect tribunalul a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă formulată la 8 mai 2014 reclamantul a invocat patru prejudicii diferite, şi anume, prejudiciul material constând în contravaloarea celor două terenuri în valoare de 34.000 euro, prejudiciul material constând în diminuarea terenului rămas în proprietatea reclamantului din întreaga suprafaţă de 219.272,47 mp ca urmare a vânzării aceloraşi terenuri de 177,417 euro, prejudiciul material constând în suma nerealizată datorită imposibilităţii de dezvoltare a unui proiect de achiziţii de 40.000 euro şi prejudiciul moral în cuantum de 50.000 euro. Această calificare juridică a obiectului cererii nu a fost contestată de reclamant prin motivele de apel, iar instanţa s-a pronunţat întocmai pe capetele de cerere deduse judecăţii.

Aşadar, nu a avut loc o nerespectare a dispoziţiilor procedurale referitoare la principiul disponibilităţii, efectului devolutiv al apelului, limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, precum şi limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, aşa cum susţine recurentul. În decizia supusă prezentei căi de atac s-a motivat că hotărârea instanţei de fond respectă dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, şi anume că instanţa, soluţionând cererea introductivă, în condiţiile textului legal suscitat, a răspuns cerinţelor stabilite prin decizia prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare (Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016).

De asemenea, nu subzistă nici aprecierile privind încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la principiul legalităţii procesului civil, respectării principiilor fundamentale, a principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului sau încălcarea dreptului recurentului la un proces echitabil, garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Nici a doua critică de nelegalitate ce vizează incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată. Acest motiv are incidenţă în situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, decizia Curţii de Apel Bucureşti respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că decizia ar conţine motive străine de cauză sau că instanţa de apel a procedat la stabilirea limitelor judecării apelului, invocând Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prezentând însă argumente care nu se regăsesc în respectiva decizie şi care sunt chiar străine de cauză, de obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi de probele aflate la dosarele de fond şi de apel.

Argumentele reţinute în decizia atacată sunt în sensul că, prin Decizia civilă nr. 593/2016 instanţa a admis apelurile ca urmare a necercetării parţiale a fondului litigiului, prima instanţă referindu-se exclusiv la aspectul beneficiului nerealizat, criticile reclamantului privind exclusiv neacordarea daunelor materiale, neanalizarea daunelor morale şi nemotivarea hotărârii primei instanţe. Curtea a mai motivat că nu a reţinut criticile reclamantului privind prejudiciul moral deoarece limitele rejudecării au fost stabilite prin decizia pronunţată în soluţionarea apelurilor.

Motivele care au stat la baza respingerii apelului de către instanţă nu sunt străine de probatoriul administrat în cauză, relevante fiind considerentele prin care se reţine că reclamantul nu a administrat nicio probă care să ateste că a fost împiedicat să utilizeze pe deplin terenul obiect al prezentei pricini, şi că astfel a fost produs un prejudiciu material constând în suma nerealizată datorită imposibilităţii de dezvoltare a unui proiect de achiziţii de 40.000 euro De asemenea, s-a mai reţinut că suprapunerea cadastrală care a generat imposibilitatea dezmembrării şi intabulării întregii suprafeţe de teren achiziţionate nu a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu moral reclamantului, în mod corect tribunalul concluzionând că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată, aşadar, că şi acest motiv de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Instanţa de apel a arătat, cu privire la fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, normele juridice aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Motivarea deciziei recurate este clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Această hotărâre atacată respectă exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză, analiză pe care instanţa a realizat-o.

Relativ la ultimul motiv de recurs invocat, privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nici acesta nu conduce la nelegalitatea deciziei recurate, deoarece instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just prevederile art. 1348, 1349 C. civ. privind neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Nu subzistă critica din cuprinsul memoriului de recurs în sensul că, chiar dacă dosarul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în opinia recurentului-reclamant, este evident că faptele de natură penală săvârşite de pârâţii B. şi C. constituie o veritabilă faptă delictuală, în înţelesul dispoziţiilor art. 1349 din noul C. civ.

Susţinerile aceluiaşi recurent-reclamant în sensul că ar fi suferit mai multe prejudicii, ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârâţii B. şi C., că prejudiciile invocate sunt dovedite de probele administrate în cauză (înscrisurile depuse la dosar şi, mai ales, raportul de expertiză efectuat în cauză) nu pot fi primite. În mod just instanţa de apel a reţinut că, în cererea introductivă de instanţă reclamantul a arătat că începând cu martie 2002 a început exploatarea terenului cumpărat de la cei doi vânzători, rezultând că are posesia acestor terenuri, drept urmare, că pretenţiile reclamantului constând în contravaloarea terenului achiziţionat şi diferenţa de valoare a terenului rămas în proprietatea lui sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - LM