Territorial Jurisdiction Conflict: Relatively Competent Courts Cannot Invoke Lack of Competence Ex Officio When Defendant Fails to Raise the Exception

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bălceşti la data de 7 iunie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de 2.000 de euro pe care i-a împrumutat-o, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 458/10.10.2019, Judecătoria Bălceşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că în raport de obiectul cauzei, sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., în sensul că cererea se va introduce numai la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

S-a mai reţinut că, în cauză, fiind în prezenţa unei necompetenţe teritoriale de ordine publică, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aceasta trebuie invocată de părţi sau de instanţă din oficiu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În consecinţă, s-a reţinut că, întrucât domiciliul pârâtei este în Rovinari, judeţul Gorj, localitate care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, această instanţă este competenţă să soluţioneze cauza.

Judecătoria Târgu Jiu, prin Sentinţa nr. 7322 din 18.11.2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, necompetenţa teritorială este de ordine privată, cauza nefiind de competenţa exclusivă a vreunei alte instanţe prin raportare la prevederile legale existente în C. proc. civ. în materie de competenţa teritorială.

S-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., respectiv normele care reglementează competenţa teritorială de drept comun, aceasta fiind de ordine privată.

În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de necompetenţă, s-a reţinut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt citate şi pot pune concluzii.

De asemenea, s-a reţinut că fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea acesteia poate fi invocată doar de către pârât, iar în caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze cauza şi nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Cum pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială de ordine privată, Judecătoria Bălceşti devenise competentă să soluţioneze pricina, neavând posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. neconstituind norme de ordine publică.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: " În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii stabilite de lege.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bălceşti la data de 7 iunie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de 2.000 de euro pe care i-a împrumutat-o.

Această acţiune are natura unei cereri personale cu caracter patrimonial, iar competenţa teritorială de soluţionare se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a înţeles să invoce prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Bălceşti.

Totodată, la primul termen de judecată din 10 septembrie 2019, pârâta nu s-a prezentat iar instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - GV