Peremption of appeal following suspension for party absence: failure to appeal interlocutory suspension order before deadline

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 ianuarie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 3101 din 10 februarie 2015, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin Sentinţa civilă nr. 1511 din 17 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

I.3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin Decizia civilă nr. 400A din 28 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a constatat perimarea apelului formulat de reclamantă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta A., formulând critici susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II.2. Motivele de recurs

Recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat perimarea cererii de apel în mod nelegal, întrucât a procedat la suspendarea nelegală a judecării apelului, având în vedere că a solicitat în mod temeinic amânarea cauzei, deoarece era în imposibilitate de a se prezenta la acel termen, sens în care a ataşat dovezi medicale: a mai susţinut că a fost şi în imposibilitate de a-şi angaja un apărător.

Prin suspendarea judecăţii i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, aşa cum este reglementat în Convenţia europeană a drepturilor omului.

II.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii declarării recursului şi a reiterat susţinerile din motivele de recurs.

II.4. Procedura de filtru

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor; recurenta-reclamantă a comunicat un punct de vedere asupra acestuia la 14 octombrie 2019 (data poştei) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Completul de filtru a fixat termen la 3 decembrie 2019 pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, s-a reţinut că recursul este declarat şi motivat în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., întrucât decizia recurată a fost pronunţată la 28 martie 2019, iar recursul a fost declarat şi motivat la 1 aprilie 2019 (data poştei, potrivit menţiunilor de pe plic, dosar recurs).

Prin încheierea de la data menţionată, recursul declarat de reclamantă a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen în şedinţa publică de azi. 28 ianuarie 2020 pentru analizarea pe fond a recursului.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată pe baza motivelor de recurs formulate şi a înscrisurilor şi lucrărilor cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor sale în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, apreciază că motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanţei de apel este pronunţată prin aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii de apel, iar recurenta, în principal, critică aplicarea acestei sancţiuni.

În cererea de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a suspendat în mod nelegal judecata în apel, în condiţiile în care a solicitat pentru acel termen, amânarea judecăţii pentru motive temeinice, dovedite prin înscrisurile ataşate cererii.

Înalta Curte constată că prin încheierea de şedinţă din 31 mai 2018 s-a dispus suspendarea soluţionării apelului, având în vedere că niciuna dintre părţile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recurenta, prin cererea formulată la 14 ianuarie 2019, a solicitat curţii de apel repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Instanţa de apel a repus cauza pe rol stabilind termen la 28 martie 2019, în vederea discutării perimării cererii de apel.

Prin decizia recurată, s-a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de 6 luni, astfel că la termenul fixat, a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea sancţiunii procedurale a perimării, în temeiul dispoziţiilor art. 416 şi urm. C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că de la data suspendării judecăţii în apel nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele de recurs, recurenta critică încheierea de suspendare a judecăţii în apel, măsură dispusă prin încheierea din 31 mai 2018, în timp ce decizia recurată valorifică sancţiunea procedurală a perimării cererii de apel, prin aplicarea dispoziţiilor art. 416 şi urm. din C. proc. civ.

Criticile sale sunt nefondate din perspectiva sancţiunii perimării, având în vedere că potrivit art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a provoca un control de legalitate a încheierii de suspendare din 31 mai 2018, recurenta era ţinută să formuleze recurs împotriva încheierii de suspendare pentru lipsa părţilor, recurs ce putea fi formulat pe toată durata suspendării, dar mai înainte de împlinirea termenului de perimare ori de repunerea cauzei pe rol pentru reluarea judecăţii.

Totodată, pentru a fi împiedicată împlinirea termenului de perimare şi pentru a fi evitată aplicarea sancţiunii reglementate de art. 416 din C. proc. civ., printr-o normă imperativă, recurenta avea posibilitatea să fi solicitat judecata cauzei în lipsă până la momentul suspendării dispuse prin încheierea din 31 mai 2018 sau, după suspendarea judecăţii, să fi formulat cerere de repunere pe rol până la împlinirea termenului de perimare de 6 luni (la 30 noiembrie 2018, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.).

Această soluţie decurge din împrejurarea că încheierea prin care instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., este o încheiere interlocutorie, conform celor prevăzute de art. 235 din C. proc. civ., având un regim juridic separat pentru promovarea căii de atac a recursului, stabilit printr-o normă expresă - art. 414.

Prin urmare, nefiind vorba despre o încheiere interlocutorie pronunţată de instanţa de apel pe parcursul judecăţii, nu este aplicabilă regula de la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., normă aplicabilă şi în recurs prin efectul art. 494 din acelaşi cod, astfel încât, încheierea nu poate fi criticată după desesizarea instanţei de apel prin pronunţarea soluţiei asupra apelului (constatarea perimării apelului).

Având în vedere cele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 400A din 28 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - LM