Cassation review of pre-contract resolution: admissibility of procedural defense claims and limits of legal oversight over contractual fault

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2017 la data de 08.08.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 şi a promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la Societatea Profesională Notarială C.; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 75.000 euro, achitată cu titlu de preţ, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la SNP C., actualizată cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.200 euro, stabilită prin clauza penală, la pct. 5 lit. a) din promisiunea aut. sub nr. x/22.12.2015, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 31.03.2016, actualizată cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro, achitată cu titlu de avans în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la SNP C., actualizată cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro, stabilită prin clauza penală de la pct. 5 lit. a) din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 31.03.2016, actualizată cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

La 29.09.2017, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei D.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin Sentinţa civilă nr. 158/26.01.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.03.2018, s-a admis acţiunea şi s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015, şi a promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la Societatea Profesională Notarială C.; s-a dispus obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 75.000 euro reprezentând echivalentul sumei de 342.255 RON, calculată la cursul euro de 4,5634 RON; la plata sumei de 5.200 euro reprezentând echivalentul sumei de 23.729,68 RON calculată la 4,5634 RON; la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 22.817,00 RON, calculată la cursul euro/BNR de 4,5634 RON, achitată cu titlu de avans, în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.11.2015; la plata sumei de 5.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 22.817,00 RON calculată la cursul euro/BNR de 4,5634 RON, stabilită prin clauză penală din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22 decembrie 2015; s-a dispus obligarea aceloraşi pârâţi la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 8.615 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curte de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin Decizia civilă nr. 191/C din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins ca tardiv apelul declarat de pârâta D. şi, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B.; s-a respins ca nefondată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâţii B. şi D. au promovat recurs, prevalându-se de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1. Motivele de nelegalitate invocate

Astfel, pe temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenţii au susţinut că, prin hotărârea dată, curtea de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În dezvoltarea acestui motiv, s-a arătat că, la termenul de judecată din 28.09.2018, au fost respinse în mod nejustificat cererile de amânare formulate de apelanţi în vederea angajării unui apărător, deşi cauza era la primul termen de judecată, iar cererea era motivată prin aceea că, delegaţia avocatului, depusă la dosar se referea exclusiv la redactarea şi expedierea motivelor de apel.

La acel termen de judecată, s-au discutat chestiuni esenţiale, cu înrâurire directă asupra judecaţii, respectiv s-a decis asupra excepţiei tardivităţii apelului declarat de D. şi au fost încuviinţate probele solicitate de părţi.

Din cauza respingerii nelegale a cererii de amânare, formulate în vederea asigurării apărării, apelaţii au fost puşi în imposibilitate să beneficieze de asistenta juridică şi să pună concluzii asupra acestor chestiuni.

Recurenţii susţin că prin această conduită nelegală a instanţei de apel a fost nesocotit grav dreptul lor la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţia României şi art. 13 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.

De asemenea, a fost încălcat principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 din C. proc. civ., cu referire concretă la dreptul părţii de a fi prezentă la discutarea oricăror cereri, de cunoaşte susţinerile celeilalte părţi, de a-şi spune pct. de vedere, de a formula apărări şi de a propune probe şi de a le discuta în contradictoriu.

Recurenţii învederează că aceste încălcări grave ale drepturilor lor procedurale nu pot fi remediate decât prin casarea deciziei atacate, casarea Sentinţei civile nr. 158 din la data de 26.01.2018 în Dosar nr. x/2017 de către Tribunalul Constanta, secţia I civilă, şi trimiterea cauzei la o altă instanţă de fond, egală în grad, pentru reluarea cercetării judecătoreşti, în condiţii de respectare a procedurii.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 497 C. proc. civ. cu referire la soluţia care urmează a fi pronunţată în recurs, recurenţii solicită a se avea în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât, solicită şi casarea sentinţei date de prima instanţă şi trimiterea cauzei la o altă instanţă egală în grad.

În continuarea memoriului de recurs, recurenţii reiau argumentele pe care le-au invocat în scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi în vederea unei corecte aplicări a normelor de drept material incidente, în sensul solicitării lor de respingere ca neîntemeiată a acţiunii.

Se arată de către recurenţi că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut culpa lor contractuală, stabilind că nu şi-au îndeplinit fără nicio justificare obligaţia de a încheia contractele de vânzare-cumpărare în forma autentică, până la data de 31.03.2016.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului audiat în cauză, motivul neîncheierii actelor de vânzare-cumpărare în forma autentică l-a constituit faptul că, deşi părţile au convenit ca vânzarea să se producă în momentul achitării preţului integral pentru întregul terenul, intimatul-reclamant cumpărător nu a plătit acest preţ şi nici nu i-a informat pe recurenţi despre faptul că ar dispune de banii necesari pentru efectuarea plăţii.

De altfel, este evident că fragmentarea artificială a tranzacţiei în două promisiuni, fiecare pentru cota de 1/2 din teren, nu are altă justificare decât faptul că reclamantul nu a deţinut suma de bani pentru achitarea întregului teren, deoarece, în caz contrar, s-ar fi întocmit o singură promisiune pentru tot imobilul.

Recurenţii susţin că declaraţia martorului audiat în cauză care a relatat în sensul că vânzarea ar fi trebuit să se perfecteze numai la momentul achitării întregii sume de bani pentru tot terenul, nu a fost valorificată şi nici criticată de către instanţa de fond, iar această probă, administrată în mod legal, a fost ignorată în procesul deliberării.

Acesta chestiune esenţială reiese însă chiar din clauzele promisiunii nr. 2344 din 22 decembrie 2015 la SNP C., în care se menţionează că diferenţa de preţ de 70.000 euro se va achita în contul vânzătorului, fără a se stabili un termen, care ar fi trebuit în mod logic să fie termenul limită menţionat în promisiune. Aşadar, părţile şi-au luat libertatea de a deroga de la termenul orientativ menţionat în convenţie, tocmai pentru a da posibilitatea cumpărătorului să îşi procure suma de bani necesară încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.

În acelaşi sens, reclamantul nu a probat faptul că şi-a îndeplinit sau ar fi fost în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile corelative care îi reveneau, în concret, că ar fi dispus de suma de bani necesară pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare pentru întreaga suprafaţă de teren.

Nu există nicio dovadă a convocării recurentului de către reclamant, până la data limita stabilită în cuprinsul convenţiilor, nicio dovada a disponibilităţii sumei de bani necesare pentru achitarea preţului şi nicio încheiere de certificare de fapte emisă de notarul desemnat de părţi, care să ateste că reclamantul s-a prezentat în vederea încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare şi că, astfel, era în măsură să perfecteze vânzarea-cumpărarea.

Nedispunând de banii necesari, reclamantul a încercat să îşi preconstituie pro causa dovezi care să transfere atenţia de la culpa sa către o presupusă neexecutare culpabilă din partea recurenţilor; mai mult, recurenta însăşi, coproprietară a bunurilor înstrăinate, nu a fost convocată niciodată de către intimat.

În acest sens, intimatul-reclamant a întocmit şi a expediat prin avocat notificarea nr. x/18.07.2017 prin care l-a convocat numai pe recurent la BNP E. pentru data de 27.07.2017, profitând de faptul că acesta nu se afla în ţară, aspect pe care acesta îl cunoştea.

Mai mult decât atât, recurentul susţine că şi dacă ar fi fost în ţară, ar fi fost în imposibilitate să se prezinte, deoarece a primit notificarea în data de 25.07.2017 (data poştei), astfel încât ar fi fost în imposibilitate obiectivă să facă demersurile necesare perfectării contractelor, într-o singură zi lucrătoare, neavând timp nici să solicite şi să obţină extrasul de carte funciară.

Pe de altă parte, cumpărătorul cunoştea că, potrivit legii, erau necesare atât parcurgerea procedurii speciale privind înstrăinarea terenurilor extravilane (minim o lună), cât şi obţinerea avizelor de la MAPN şi de la Direcţia de Monumente Istorice şi Arheologie.

În opinia recurenţilor, notificarea a fost expediată abuziv şi speculativ, cu unicul scop de a fi procurată o dovadă a pretinsei disponibilităţi a intimatului pentru încheierea actului autentic.

Totodată, recurenţii învederează că notificarea cuprinde o convocare la un alt notar decât cel stabilit de părţi (convocare inopozabilă recurentului, întrucât modificările ar fi trebuit convenite prin act adiţional semnat de toate părţile), tocmai pentru motivul că notarul iniţial desemnat cunoştea toate aspectele negociate în faţa sa, inclusiv cele referitoare la încheierea ambelor contracte de vânzare-cumpărare numai după achitarea integrală a preţului pentru întregul teren, fiind vorba despre o tranzacţie unitară.

Dimpotrivă, mai arată recurenţii, ei şi-au exprimat şi îşi menţin şi în prezent disponibilitatea de a stinge în mod amiabil acest litigiu, prin încheierea actelor autentice de vânzare-cumpărare, concomitent cu achitarea diferenţei de preţ de către intimat.

În acest sens, au depus la dosar în apel dovezile din care rezultă că pe parcursul judecării apelului, l-au convocat pe promitentul-cumpărător la notar, în vederea perfectării actelor autentice de vânzare-cumpărare, dar acesta nu s-a prezentat; de asemenea, se arată că s-a încercat şi medierea pentru soluţionarea amiabilă a litigiului, dar, din nou, intimatul nu a răspuns convocării.

Aceştia mai menţionează că demersurile pentru obţinerea tuturor actelor necesare la notar au durat în jur de 4 luni, inclusiv pentru avizul de la MAPN şi de la Direcţia de Monumente Istorice şi Arheologie.

Distinct, în ceea ce o priveşte pe recurenta D., instanţa de fond i-a încălcat grav dreptul la apărare, dispunându-se introducerea în cauză a acesteia în mod abuziv, fără să fi existat o cerere precizatoare sau o completare de acţiune în acest sens, fără să i se comunice cererea de chemare în judecată şi fără a i se acorda termen în vederea formulării întâmpinării, cu consecinţa directă a imposibilităţii de a invoca excepţii, de a propune probe şi de a discuta în contradictoriu toate cererile şi apărările.

În mod concret, instanţa de fond a ignorat total existenţa celuilalt coproprietar al terenului promis spre vânzare, deşi acesta era titular de drepturi şi obligaţii distincte în legătură cu aceasta tranzacţie; aceeaşi conduită a avut-o şi reclamantul, deşi apărătorul celuilalt pârât invocase prin întâmpinare chestiunea respectivă cu valoarea unei veritabile excepţii de inadmisibilitate.

Reclamantul nu a precizat şi nici nu a completat cererea, iar instanţa a rămas în pronunţare în data de 15.12.2017; ulterior rămânerii în pronunţare, s-a dispus amânarea pronunţării la 21.12.2017 şi, ulterior, la 28.12.2017, dată la care, instanţa a sesizat acest aspect şi s-a erijat în avocatul părţii adverse, dispunând repunerea pe rol a acuzei, în vederea introducerii unei alte persoane în cauză, în calitate de pârât.

Introducerea în cauză a pârâtei D., tardivă, de altfel, a fost dispusă la termenul din data de 19.01.2018, când instanţa a rămas din nou în pronunţare, fără a i se comunica soţiei pârâtului cererea de chemare în judecată, fără a i se acorda dreptul de a formula întâmpinare, prin care să invoce excepţii, apărări şi să propună probe.

2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de recurs, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, comunicată recurenţilor-pârâţi, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât, în opinia sa, criticile formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. În subsidiar, pentru ipoteza în care se va aprecia că recursul poate fi încadrat în dispoziţiile legale menţionate, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi judecarea cauzei în lipsă.

3. Procedura de filtru

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 11.06.2019, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimat prin întâmpinare, şi a admis în principiu recursul declarat de pârâţii B. şi D., fixându-se termen în şedinţa publică de azi, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Astfel cum reiese din cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii-pârâţi se prevalează de motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, sub un prim aspect, recurenţii au susţinut că instanţa de apel în mod nelegal, la termenul din 28.09.2018 le-a respins cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, deşi era primul termen de judecată în apel, iar cererea era motivată pe împrejurarea că delegaţia apărătorului lor, depusă la dosar, dovedea acordarea mandatului exclusiv pentru redactarea şi expedierea motivelor de apel.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că la data de 27.09.2018 apelanţii-pârâţi au depus în dosarul de apel o cerere de amânare a cauzei care a fost supusă dezbaterii la termenul din 28.09.2018.

Instanţa de apel a respins această solicitare, considerându-se, pe de o parte, că delegaţia apărătorului ce se regăseşte la dosar apel acoperă şi susţinerea apelului, împuternicirea nefiind dată numai pentru formularea şi expedierea motivelor de apel, contrar susţinerilor apelanţilor; pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că împuternicirea apărătorului este datată din 02.05.2018, astfel încât a existat timp suficient pentru pregătirea apărării.

Înalta Curte reţine că cererea de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare este reglementată de art. 222 C. proc. civ. astfel: "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Prin urmare, norma anterior citată nu este imperativă în sensul amânării judecăţii pentru lipsă de apărare, nefiind suficientă simpla cerere a părţii interesate în acest sens, ci, amânarea judecăţii pentru acest motiv reprezintă o măsură de excepţie, astfel încât, cererea trebuie să fie temeinic justificată de către partea solicitantă, pe baza unor împrejurări străine de propria culpă ori a reprezentantului său.

Pe de altă parte, art. 222 alin. (2) C. proc. civ. nu era incident în speţă, întrucât apelanţii nu au formulat o astfel de cerere subsidiară de amânare a pronunţării asupra eventualelor chestiuni ce ar fi putut fi dezbătute la termenul respectiv, dacă cererea de amânare nu era primită de instanţă.

În consecinţă, în acest context, se constată că în mod legal a fost dezbătută la acel termen excepţia tardivităţii declarării apelului pârâtei D., circumstanţele analizate nefiind de natură a contura încălcarea dreptului la apărare de către instanţă ori a principiului contradictorialităţii sau a unei alte reguli de procedură a cărei nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii.

Faţă de motivele invocate pentru cererea de amânare pentru lipsă de apărare, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal a constatat că cererea nu poate fi primită, întrucât apelaţii s-au aflat în situaţia de a-şi invoca propria culpă (împuternicirea acordată de apelanta D. fiind dată şi pentru susţinerea apelului, nu numai pentru formularea şi depunerea motivelor de apel), în timp ce, pentru ambii apelanţi (deci, şi pentru apelantul B.) s-a constatat că a trecut un interval mare de timp, considerat ca suficient în vederea pregătirii apărării.

Totodată, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ.: "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pot fi analizate criticile referitoare la pretinsa încălcare a drepturilor procesuale ale recurentei-pârâte D.

Sub acest aspect, se constată că recurenţii susţin că prima instanţă a încălcat grav dreptul la apărare al recurentei D., pentru motivul că s-a dispus introducerea sa în cauză în mod abuziv, fără să fi existat o cerere precizatoare sau o completare de acţiune în acest sens, fără să i se comunice cererea de chemare în judecată şi fără a i se acorda termen în vederea formulării unei apărări efective.

Înalta Curte constată că aceste critici, deşi sunt invocate de către ambii recurenţi, care au declarat recursul printr-un act procedural unic, pot fi analizate numai în legătură cu recurenta D., întrucât sunt susţineri prin care se tinde a se demonstra producerea unei vătămări a drepturilor procesuale ale acesteia, nu şi ale recurentului B.; atare concluzie decurge din aplicarea prevederilor art. 174 alin. (3), art. 175 alin. (1) şi art. 178 alin. (2) C. proc. civ., norme care stabilesc regimul juridic al nulităţilor relative şi al nulităţilor virtuale.

Pornind de la această premisă, se observă că motivele indicate privesc procedura derulată în faţa primei instanţe, aspect care, singular, ar susţine teza invocării lor omisso medio, astfel încât, din acest considerent, nu ar putea fi analizate direct în recurs, date fiind cele prevăzute de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia: "(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis a se pronunţa asupra lor."

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte constată că recurenta D. a invocat aceste motive şi în faţa instanţei de apel, dar acestea nu au fost analizate de curtea de apel, întrucât, cu privire la apelul declarat de către pârâta D., s-a admis excepţia tardivităţii declarării căii de atac. Admiterea excepţiei tardivităţii nu a permis analizarea criticilor formulate de apelantă, aceasta fiind decăzută din dreptul de a-i fi analizate motivele de apel, prin aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, rezultă că art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite analizarea lor direct în recurs, întrucât instanţa de apel nu a omis a se pronunţa asupra lor, ci numai după aplicarea sancţiunii decăderii a lăsat neanalizate criticile susţinute de apelantă prin motivele de apel; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate proceda la cercetarea acestor critici, deoarece apelanta nu le-a invocat în termen în faţa instanţei de apel.

Celelalte critici invocate de către recurentul B. cu privire la aprecierea materialului probator al cauzei de instanţa de apel în stabilirea culpei contractuale pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin cele două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, în aplicarea sancţiunii rezoluţiunii acestor acte juridice, nu vor putea fi analizate de instanţa de recurs, întrucât acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci reprezintă exclusiv aspecte de temeinicie a hotărârii recurate.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac prin care se poate realiza doar controlul de legalitate a hotărârii atacate, pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., normă imperativă, de ordine publică.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B. şi D. împotriva Deciziei nr. 191 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - GV