Liability for playground injury: Duty of specialized supervision and training for inflatable equipment as illegal act in tort

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2015, A. în calitate de reprezentant legal al reclamantul B. a chemat în judecată pe pârâta C. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale în suma de 55.000 Euro, echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României fiind în cuantum de 243.139 RON, suferite de minorul B. în urma accidentării sale în data de 14.08.2012 în incinta locului de joacă al SC C. SRL din Centrul Comercial D. situat în Bulevardul x, Bucureşti, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 7056 pronunţată la 07.11.2016 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor de bani: 1971,19 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale; 45.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; la plata dobânzii legale aferente sumei de 1971,19 RON de la data de 30.09.2012 până la data plăţii despăgubirilor; la plata dobânzii legale aferente sumei de 45.000 de RON de la data de 14.08.2012 până la data plăţii despăgubirilor; şi la plata sumei de 1000 de RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, s-a constatat că pârâta a solicitat cheltuieli pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1831A de la 25 octombrie 2017 a respins apelul formulat de apelanta C. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 7056/07.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B. prin reprezentant legal A., ca nefondat şi a obligat pe apelantă să plătească intimaţilor suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

4. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta pârâtă susţine că deşi prin cererea de apel a susţinut că tribunalul în mod greşit şi-a întemeiat soluţia de admitere a acţiunii pe motivul neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere în mod corespunzător şi a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan, acest aspect nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor de către instanţa de apel. Susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare şi nici principiul disponibilităţii, deşi din conţinutul cererii de apel reieşea cu claritate aspectul contestat. Mai susţine că motivarea instanţei de apel este superficială şi străină de adevărata chestiune juridică supusă dezbaterii, anume cea a respectării art. 14 C. proc. civ.. În concluzie, susţine că soluţia instanţei de apel este greşită, fiind încălcat unul dintre principiile procesului civil, respectiv cel al contradictorialităţii, aspect care atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de apel este greşită şi din perspectiva reţinerii întrunirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, arătând că analiza acestora este superficială şi partizană, cu toate că probele administrate relevă o cu totul altă stare de fapt şi de drept. Legat de acest aspect, arată că argumentul instanţei de apel, în sensul că existenţa unei fapte ilicite care ar consta în neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere prin nerespectarea prescripţiilor tehnice de utilizare a echipamentelor şi nerealizarea unui instructaj al personalului cu privire la elementul gonflabil este unul eronat, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că toate aparatele instalate la locul dejoacă la momentul producerii accidentului erau conforme, că existau certificate de conformitate emise ISCIR - CERT, declaraţii de conformitate şi garanţie emise de producător, respectiv declaraţie de conformitate vizând respectarea standardelor şi normelor europene. În ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de supraveghere, recurenta-pârâtă arată că a probat faptul că a depus toate diligentele necesare pentru ca toţi copiii care se aflau în spaţiul de joacă să fie în siguranţă, iar reţinerile instanţei de apel referitoare la neîndeplinirea acestei obligaţii sunt infirmate de numeroasele regulamente obligatorii pentru angajaţii care deservesc spaţiul de joacă. Mai susţine că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat criticile referitoare la realizarea instructajelor, reţinând că pârâta este în culpă deoarece nu a făcut un training special în legătură cu elementul gonflabil pe care s-a accidentat minorul. Arată că deşi s-a reţinut în sarcina sa această faptă negativă de natură ilicită, nici tribunalul şi nici instanţa de apel nu au argumentat de unde ar izvorî în sarcina sa această obligaţie legală de a realiza instructaje specializate pentru fiecare dintre elementele spaţiului dejoacă în parte, această obligaţie nefiind prevăzută de niciun act normativ. Sub acest aspect, arată că previzibilitatea respectării unei obligaţii inexistente în drept este nulă.

În ceea ce priveşte vinovăţia, recurenta pârâtă arată că instanţa de apel a achiesat la reţinerile primei instanţe, în sensul atragerii răspunderii civile chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, respingând criticile din apel referitoare la imposibilitatea prevederii unei posibile urmări dăunătoare a utilizării elementului gonflabil. Soluţia instanţei de apel vine în contradicţie şi cu cele reţinute de organele de urmărire penală în dosarul x/2014, dar mai ales a comisarilor ANPC care au conchis în sensul că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina pârâtei, toate echipamentele utilizate fiind conforme dispoziţiilor legale, iar locul de joacă fiind supravegheat de un număr suficient de salariaţi. De asemenea, arată că din materialul probator nu rezultă că s-ar face vinovată de evenimentul imprevizibil în care a fost implicat minorul, toate elementele convergând spre ideea unui accident, a unui caz fortuit.

Recurenta-pârâtă susţine că despăgubirile acordate (45.000 RON, alături de dobânda legală aferentă acestei sume) sunt într-un cuantum foarte ridicat în raport de modalitatea concretă în care a avut loc accidentul, precum şi faţă de urmările acestuia. Chiar dacă evaluarea daunelor morale nu este susceptibilă de a fi determinată pe baza unor criterii obiective, în practica judiciară se realizează o analiză prin criterii de ordin subiectiv precum: gravitatea şi intensitatea suferinţei fizice şi condiţiile reale în care a fost afectată persoana şi de posibilităţile ei de recuperare, respectiv dacă viaţa victimei a fost pusă în pericol ori dacă există urmări care să determine o infirmitate fizică sau un prejudiciu estetic grav; gravitatea faptei ilicite săvârşite; gradul de culpă al părţii vătămate; condiţiile în care s-a petrecut accidentul, în parcuri dejoacă (precum cel din speţă) accidentele putând interveni din motive imprevizibile datorate impredictibilităţii comportamentului minorilor.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. (decizia recurată a fost comunicată pârâtei la data de 10 aprilie 2018, conform dovezii aflate la dosar apel, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 9 mai 2018 potrivit ştampilei poştei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs).

Recursul a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă indicând, ca temei de drept, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 11.06.2019 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi s-a acordat termen la data de 1 octombrie 2019.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

Recurenta pârâta SC C. SRL a invocat în susţinerea recursului motive de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel în mod greşit a considerat că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare şi nici principiul disponibilităţii, deşi din conţinutul cererii de apel reieşea cu claritate aspectul contestat. Mai susţine că motivarea instanţei de apel este superficială şi străină de adevărata chestiune juridică supusă dezbaterii, anume aceea a respectării art. 14 C. proc. civ.. Mai arată că soluţia instanţei de apel este greşită, fiind încălcat unul dintre principiile procesului civil, respectiv cel al contradictorialităţii, aspect care atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi primite. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca instanţa, prin hotărârea dată, să fi încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs vizează, aşadar, neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ.

În motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

În temeiul prevederilor art. 14 din C. proc. civ., principiul contradictorialităţii implică şi dreptul părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu, în vederea valorificării acestui drept, codul impunând în sarcina instanţei obligaţia de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Ca atare, probele, excepţiile procesuale, diversele incidente procedurale, precum şi orice alte chestiuni de drept procesual sau substanţial ori chestiuni de fapt vor fi puse în mod obligatoriu de către instanţă în discuţia contradictorie a părţilor, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunţată putând fi schimbată sau casată în căile de atac, potrivit legii.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţa. Astfel, în timp ce părţile au obligaţia de a prezenta situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute, precum şi de a îşi expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză, instanţei îi revine obligaţia de a dispune citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură între acestea, potrivit legii, de a pune în discuţia lor orice chestiune de drept procesual sau substanţial ori chestiune de fapt, precum şi de a-şi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Susţinerea recurentei în sensul că nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor de către instanţa de apel motivul neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere în mod corespunzător şi a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate deoarece curtea de apel a respectat principiul contradictorialităţii în ceea ce priveşte această chestiune.

Astfel, instanţa de apel a constatat că în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond existenţa faptei ilicite a pârâtei, faptă ce ar consta în nerespectarea prescripţiilor tehnice de utilizare a echipamentului referitoare la organizarea supravegherii permanente a modului de folosire a acestuia. În acest sens a concluzionat, în urma administrării probatoriului, că vătămarea reclamantului minor ar fi putut avea loc numai "în condiţiile în care nu s-a realizat în mod corespunzător supravegherea, reţinând în concret că pârâta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia de a supraveghea activitatea minorului la locul de joacă din incinta D. în data de 14.08.2012."

De asemenea, curtea de apel a considerat că nu s-a realizat un instructaj special pentru elementul gonflabil a cărui utilizare a determinat vătămarea minorului reclamant, ceea ce atestă analizarea de către aceasta a motivului neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere în mod corespunzător şi a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan şi, drept urmare, înlăturarea criticilor formulate de recurentă.

Nici celelalte susţineri ale recurentei pârâte din cuprinsul memoriului de recurs în sensul că motivarea deciziei recurate ar fi superficială şi străină de natura pricinii nu sunt fondate, criticile ar putea fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., (şi nu celui reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.); acest motiv nu este însă incident în cauză întrucât hotărârea îndeplineşte cerinţele legale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Se mai susţine că soluţia instanţei de apel este greşită şi din perspectiva reţinerii întrunirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, arătând că analiza acestora este superficială şi partizană, cu toate că probele administrate relevă o cu totul altă stare de fapt şi de drept, însă nici această critică nu este fondată.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea instanţei să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, în mod just instanţa a aplicat prevederile art. 1349 şi 1357 C. proc. civ., în ceea ce priveşte aprecierea întrunirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, atât în privinţa existenţei faptei ilicite, cât şi a vinovăţiei reţinute în sarcina pârâtei.

Fapta ilicită constă în acţiunea sau inacţiunea unei persoane juridice, prin care se încălca o normă de conduită obligatorie. Aceasta se poate prezenta sub formă comisivă, atunci când autorul faptei încalcă o normă expresă care interzice acţiunea săvârşită, sau omisivă, atunci când persoana fizică sau juridică nu îndeplineşte o acţiune pe care o impune norma legală. Ca atare, ea constituie o condiţie necesară a răspunderii juridice în diferitele ei forme.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a considerat, în contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, că fapta ilicită a pârâtei constă în neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere prin nerespectarea prescripţiilor tehnice de utilizare a echipamentelor şi nerealizarea unui instructaj al personalului cu privire la elementul gonflabil, neputând fi primite susţinerile pârâtei privind înlăturarea caracterului ilicit al faptei prin existenţa certificatelor de conformitate emise ISCIR-CERT, a declaraţiilor de conformitate şi garanţie emise de producător, respectiv a declaraţiilor de conformitate vizând respectarea standardelor şi normelor europene. Şi aceasta deoarece existenţa certificatelor şi declaraţiilor de conformitate obţinute de recurentă în vederea funcţionării spaţiului de joacă respectiv nu o poate exonera de obligaţia legală ce-i incumbă de a garanta aplicarea măsurilor pentru exploatarea în siguranţă a locului de joacă.

În ceea ce priveşte vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, având rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, corect au fost interpretate de instanţa de apel prevederile legale incidente în sensul angajării răspunderii delictuale şi pentru cea mai uşoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ.

Astfel, nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că nu ar avea vreo culpă deoarece nu putea să prevadă o posibilă urmare vătămătoare a utilizării elementului gonflabil tobogan, evenimentul în care a fost implicat minorul fiind unul imprevizibil întrucât toate elementele converg spre ideea unui accident, a unui caz fortuit. În temeiul dispoziţiilor art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs, nefiind incident în cauză.

De asemenea, va fi înlăturată critica recurentei pârâte privind neargumentarea de către instanţe a izvorului obligaţiei de a realiza instructaje specializate pentru fiecare dintre elementele spaţiului de joacă în parte; această obligaţie nu este prevăzută însă de niciun act normativ, dar pârâtei îi incumbă îndatorirea a asigura respectarea prescripţiilor tehnice de utilizare a echipamentului referitoare la organizarea supravegherii permanente a modului de folosire a locului de joacă, instructajul specializat fiind mijlocul prin care se realizează această diligenţă.

Critica recurentei din finalul motivelor de recurs privind cuantumul daunelor morale acordate de instanţă nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate, neinvocându-se aspecte ce ţin de aplicarea sau interpretarea greşită a legii, ci de acordarea eronată de către instanţă a acestora, într-un cuantum foarte ridicat raportat de modalitatea concretă în care a avut loc accidentul, precum şi la urmările acestuia, aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate şi care nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - GV