Expert fee enforcement appeal rejected as inadmissible for lack of statutory remedy.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2018 sub nr. x/2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, petenţii A. şi B. au solicitat plata onorariilor cuvenite pentru expertizele efectuate, dar neachitate până la această dată şi eliberarea certificatului prevăzut de Regulamentul UE nr. 1215/2012, în materie civilă sau comercială, pentru a fi posibilă executarea silită a debitorului din acest dosar, C., precum şi actualizarea sumelor restante de 1.700 RON pentru A. şi 2.120 RON pentru B., cu dobânda legală penalizatoare standard, având în vedere faptul că, până la această dată, Tribunalele Covasna şi Braşov, nu au confirmat vreo plată a debitului precizat de Decizia civilă nr. 293/R din 14 februarie 2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 2 iulie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenţii B. şi A..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2005, petenţii, în calitate de experţi desemnaţi în cauză, au solicitat, în vederea obţinerii plăţii onorariilor cuvenite pentru expertizele efectuate în dosar, eliberarea certificatului prevăzut în Regulamentul nr. 1215/2012 pentru a fi posibilă executarea silită a debitorului C. domiciliat în Marea Britanie, tribunalul urmând să precizeze autoritatea competentă în Marea Britanie; au solicitat, de asemenea, actualizarea sumelor dispuse a fi plătite cu titlu de onorariu experţi prin Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 43 din Regulamentul nr. 1215/2012, în cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul emis conform art. 53 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea. Potrivit art. 53, la cererea oricărei părţi interesate, instanţa de origine emite certificatul, utilizând formularul din anexa I. Totodată, tribunalul a constatat că nu judecătorul are atribuţia de a emite certificatul, ci Departamentul Registratură din cadrul instanţei, cu semnătura Preşedintelui de instanţă şi parafa acestuia.

În cadrul cererii de faţă, experţii au solicitat emiterea de către Tribunalul Bucureşti, care a pronunţat prima sentinţă în dosarul nr. x/2005, a unui certificat reglementat de Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

S-a constatat că Regulamentul invocat nu este aplicabil în speţă, deoarece Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012 care a stabilit obligarea reclamantului la plata onorariilor experţilor este pronunţată anterior momentului reglementat pentru începerea aplicării. În acest sens tribunalul a reţinut că regulamentul se aplică din 10 ianuarie 2015 doar acţiunilor înregistrate ulterior acestei date, procedura de exequatur fiind eliminată numai pentru aceste hotărâri. Regulamentul 44/2001 se aplică în continuare pentru dosarele înregistrate anterior datei de 10 ianuarie 2015 cu hotărâri pronunţate după această dată şi tuturor hotărârilor pronunţate anterior datei de 10 ianuarie 2015.

Tribunalul a apreciat că petenţii trebuie să urmeze procedura de exequatur reglementată de Regulamentul 44/2001 pe care să o iniţieze pe teritoriul ţării din cadrul UE în care doresc să efectueze executarea. Conform art. 38 din Regulamentul 44/2001, o hotărâre pronunţată într-un stat membru şi care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv. În Regatul Unit o astfel de hotărâre este pusă în executare în Anglia şi Ţara Galilor, în Scoţia sau Irlanda de Nord atunci când, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, a fost înregistrată în vederea executării într-una dintre aceste părţi ale Regatului Unit, după caz. Potrivit art. 39, cererea se depune la instanţa sau la autoritatea competentă indicată în lista din anexa II. Competenţa teritorială este determinată de domiciliul părţii împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare. Potrivit art. 40, modalităţile de depunere a cererii se determină conform legislaţiei statului membru solicitat.

În ce priveşte actualizarea sumelor stabilite cu titlu de onorarii, tribunalul a apreciat că nu instanţa care a pronunţat hotărârea e competentă să dispună actualizarea sumelor, ci autoritatea judiciară sesizată cu executarea silită.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 19 septembrie 2018 au declarat apel petenţii A. şi B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 11 decembrie 2018.

În motivarea apelului lor, apelanţii - petenţi au arătat că prin Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, le-a fost recunoscut dreptul la un onorariu (specificat), dar această decizie nu este titlu executor, având omisiuni.

Decizia respectivă le-a fost comunicată abia la data de 15 aprilie 2015, ca urmare a solicitării apelanţilor. În dispozitivul acestei hotărâri este precizat debitul, reprezentat de onorariul cuvenit (de 1.700 RON şi 2.120 RON), însă nu şi datele de identificare ale debitorului. La data de 8 august 2017, le-au fost comunicate date de identificare parţiale, fără precizarea CNP ori a numărului şi seriei actului de identitate. Aceste informaţii nu s-au regăsit în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, care nu a inclus şi datele de identitate ale debitorului - cetăţean străin, aşa cum s-ar fi cuvenit.

Prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 2 iulie 2018 s-a stabilit că trebuie să urmeze procedura de exequatur reglementată de Regulamentul 44/2001 (pe care să o iniţieze pe teritoriul tarii din cadrul UE).

Solicită a se aplica principiul rolului activ al judecătorului, conform art. 22 alin. (4) şi (7) C. proc. civ., spre a se califica corespunzător cererea (pe care o apreciază ca necontencioasă), iar instanţa, prin al cărui demers au fost numiţi, să pronunţe o hotărâre în care să procedeze la îndreptarea, lămurirea (sau eventual, completarea) Deciziei civile nr. 293R din 14 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, astfel încât să poată avea la dispoziţie o hotărâre judecătoreasă aptă să devină titlu executor, pentru a încasa, prin executare silită în spaţiul UE, onorariul cuvenit.

Susţin că instanţa prin care au fost numiţi, în baza unei comisii rogatorii, poate să procedeze la pronunţarea/îndreptarea hotărârii (pe cale necontencioasă), fiind necesară completarea omisiunilor, pe lângă nume creditori, debit şi nume debitor, să fie inclus domiciliul acestuia (fiind cazul unui cetăţean străin) cu datele de identitate şi precizarea procedurii de executare în cazul legislaţiei acelei ţări (în cazul în care dispozitivul nu include acest aspect) .

Privind actualizarea onorariilor de 1.700 RON pentru A. şi 2.120 RON pentru B., restante din anul 2012, faţă de conţinutul cererilor promovate în acest sens, au lăsat la aprecierea instanţei soluţia pe care să o pronunţe.

Prin Decizia nr. 1105A din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă excepţia tardivităţii şi a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii petenţi în contradictoriu cu intimaţii D. şi Ministerul Apărării Naţionale.

Cu titlu prealabil, Curtea de apel a respins excepţia tardivităţii declarării apelului, în considerarea faptului că, deşi termenul legal de apel este de 15 zile, potrivit prevederilor vechii legi de procedură, instanţa de fond a menţionat în dispozitiv termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac. Curtea a apreciat că părţile apelante nu pot fi considerate culpabile în condiţiile în care au declarat apelul cu respectarea termenului trecut în sentinţă, subliniind necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea cererii de apel promovate de reclamanţi, s-a reţinut, în esenţă, că a fost formulată o singură critică privind necesitatea aplicării principiului rolului activ al judecătorului, în sensul de a califica cererea iniţială drept o cererea de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii, sub aspectul inserării în conţinutul hotărârii a datelor de identificare ale debitorului obligaţiei de plată a onorariului de expert fixat de organul judiciar, date în posesia cărora au intrat în mod complet abia la data de 8 august 2017.

Curtea a reţinut că obiectul cererii introduse de petenţi constă în eliberarea certificatului prevăzut de Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European, în vederea declanşării executării silite a debitorului, ce domiciliază pe teritoriul Marii Britanii, precum şi în actualizarea sumelor restante cu dobânda legală. Prin sentinţa apelată, tribunalul a respins ca nefondată cererea petenţilor, justificat de incidenţa în cauză a Regulamentului nr. 44/2001.

Reţinând aplicabilitatea vechiul C. proc. civ., raportat la data promovării acţiunii introductive, 25 aprilie 2005, la caracterul accesoriu al cererii pendinte faţă de procedura de judecată a dosarului finalizat prin hotărârea a cărei punere în executare transfrontalieră se urmăreşte şi având în vedere stadiul procesual în care se află dosarul, apel, Curtea a constatat incidenţa prevederilor art. 294 C. proc. civ., care stabilesc limitele judecăţii în apel, instituind interdicţia modificării în această etapă procesuală a obiectului, a cauzei juridice şi a părţilor litigiului, precum şi interdicţia formulării de cereri noi în apel. Raportându-se la obiectul cererii astfel cum a fost formulată în faţa tribunalului, Curtea a apreciat că nu se pune problema exercitării rolului activ al judecătorului, ai cărui parametrii sunt trasaţi de prevederile art. 129 C. proc. civ., ci a respectării principiului disponibilităţii şi al limitelor judecăţii în apel, cu observarea şi respectarea riguroasă a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.. Instanţa de apel a constatat că, prin susţinerile din cererea de apel, petenţii urmăresc să obţină o schimbare a obiectului cererii iniţiale în faza procesuală a apelului, ceea ce nu este permis din punct de vedere procedural, în considerarea argumentelor deja expuse, cu precizarea suplimentară că îndreptarea erorilor materiale, lămurirea întinderii şi aplicării dispozitivului, precum şi completarea hotărârii sunt reglementate distinct, constituind proceduri diferite ce pot fi urmate de petenţi, cu respectarea condiţiilor impuse de normele procesuale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenţii, solicitând schimbarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâre apte să fie pusă în executare în spaţiul U.E., debitorul fiind cetăţean britanic.

Invocă dispoziţiile art. 444 alin. (3) din noul C. proc. civ., art. 42 din Constituţia României care prevede faptul că munca forţată este interzisă, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un remediu efectiv, susţinând că instanţele de fond au omis să constate că, potrivit art. 214 C. proc. civ. de la 1864, dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plaţii ce li se cuvine se va putea lasă în sarcina acestei instanţe.

Reiau susţinerile din apel referitoare la situaţia de fapt, solicitând instanţei să constate că nu deţin o hotărâre aptă sa devină titlu executor pentru a obţine plata onorariului, şi, pentru a nu se ajunge la situaţia de a formula cerere separată, constituind mai multe dosare, să procedeze la pronunţarea/îndreptarea hotărârii (pe cale necontencioasă), fiind necesară completarea omisiunilor: pe lângă nume creditori, debit şi nume debitor, să fie inclus domiciliul acestuia (fiind cazul unui cetăţean străin) cu datele de identitate, precizarea procedurii de executare în cazul legislaţiei acelei ţări (în cazul în care dispozitivul nu include acest aspect).

Privind actualizarea onorariilor lăsă la aprecierea instanţei, soluţia pe care să o pronunţe.

Afirmă că nu urmăresc sa obţină o schimbare a obiectului cererii iniţiale, ci doresc să fie plătiţi pentru munca depusă. Rolul activ al judecătorului, ai cărui parametrii sunt trasaţi de prevederile art. 129 C. proc. civ., reglementează că preşedintele completului este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare, iar el va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Solicită admiterea recursului, în sensul pronunţării unei hotărâri de îndreptare dispozitiv privind plata onorariului, care trebuie să fie titlu executor în Marea Britanie.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac, invocată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2020, Înalta Curte reţine următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Litigiul în care recurenţii au avut calitate de experţi a avut ca obiect contestaţia formulată de numitul D. împotriva Deciziei de respingere nr. 2561 din 22 martie 2005 emisă Ministerul Apărării Naţionale în baza Legii nr. 10/2001, soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti şi în recurs de către Curtea de apel Bucureşti care a pronunţat Decizia nr. 293 din 14 februarie 2012, irevocabilă de la momentul pronunţării.

Cererea de emitere a titlului executoriu reprezentat de dispozitivul în care se stabilesc onorariile recurenţilor pentru expertizele efectuate, este o cerere incidentală formulată în dosarul iniţial care, potrivit art. 17 C. proc. civ., este de competenţa instanţei care judecă cererea principală. Cum acel dosar a cunoscut două grade de jurisdicţie, fond şi recurs, în judecata cererii principale, rezultă că şi cererea incidentă este supusă aceluiaşi regim juridic.

Faptul că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului C. proc. civ. stabilesc că în cazul în care printr-o lege specială, cum este cazul Legii nr. 10/2001, se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" recursul se transformă în apel, nu înseamnă că această dispoziţie deschide calea unui grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte soluţionarea cererii incidente, în plus faţă de procedura de judecată a cererii principale.

În consecinţă, indiferent de obiectul acestei cereri incidente, cel iniţial sau cel precizat de petenţi în apel, precum şi de menţiunea din dispozitivul deciziei pronunţate în apel, petenţii nu au deschisă calea de atac a recursului pentru soluţionarea acestei cereri, hotărârea judecătorească fiind pronunţată în ultimă instanţă de către Curtea de Apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1105A din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - CL