Tort jurisdiction conflict: cure of relative territorial incompetence by defendant's failure to timely plead exception

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 4240 RON, reprezentând contravaloare indemnizaţii plătite şi încasate nelegal conform Raportului Curţii de Conturi nr. x din 10 februarie 2016, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în urma controlului din perioada 6 ianuarie 2016 - 11 februarie 2016 au fost întocmite "Raportul de control" înregistrat cu nr. x din 10 februarie 2016 şi "Nota de constatare" din 10 februarie 2016; s-a mai arătat că prin Decizia nr. 7 din 21 februarie 2017, a Curţii de Conturi, reclamantului i-a fost pus în vedere să efectueze demersuri în vederea recuperării prejudiciului reprezentând indemnizaţii nelegale plătite administratorilor.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194 şi următoarele din C. proc. civ.

La data de 13 noiembrie 2017, reclamanta a depus precizări prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

La data de 19 ianuarie 2018, pentru cel de-al doilea termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, pârâtul a depus la dosar note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, arătând că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 11311 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat soluţionarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în speţă, domiciliul pârâtului este în municipiul Bucureşti, strada x nr. 7B, aflată în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 8301/2019 din 13 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Constanţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

În motivare, această instanţă a reţinut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112 C. proc. civ., este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Instanţa a reţinut că prezentul litigiu are drept temei instituţia răspunderii civile delictuale, motiv pentru care normele de competenţă aplicabile în cauză sunt norme de ordine privată de la care părţile pot deroga, iar pârâtul, deşi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, în situaţia în care mai multe instanţe sunt deopotrivă competente, cum este situaţia instituirii unei competenţe teritoriale alternative, reclamantul este cel care are alegerea de competenţă conform art. 116 C. proc. civ.

Instanţa a arătat că fiind vorba despre o excepţie de necompetenţă de ordine privată, aceasta putea fi invocată de către pârât numai prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., şi nu aşa cum s-a procedat în cauză, prin notele scrise depuse pentru cel de-al patrulea termen de judecată. Raportat la acest aspect, faţă de faptul că pârâtul era decăzut din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată, prin faptul că acesta nu a formulat în termenul legal de 25 de zile întâmpinare în cauză, acesta nu mai putea să invoce, iar instanţa să soluţioneze, excepţia necompetenţei teritoriale. Astfel, încă de la primul termen de judecată, chiar şi în situaţia în care Judecătoria Constanţa nu ar fi fost competentă din punct de vedere teritorial prin raportare la temeiul de drept mai sus menţionat (ceea ce nu este cazul de faţă), aceasta devenea competentă să soluţioneze cauza deoarece excepţia de ordine privată nu mai putea fi invocată nici de către pârât şi nici de către instanţă din oficiu.

Concluzionând, această instanţă a constatat că, potrivit art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., este competentă teritorial să judece prezenta cauză atât judecătoria în circumscripţia căreia are domiciliul pârâtul, cât şi judecătoria în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul; în speţa de faţă, Judecătoria Constanţa este atât instanţa de la locul unde şi-a desfăşurat activitatea pârâtul, activitate în legătură cu care se reclamă producerea unui prejudiciu, cât şi instanţa aleasă de către reclamant, cel îndreptăţit să facă o asemenea alegere între mai multe instanţe competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 4.240 RON, reprezentând contravaloare indemnizaţii plătite şi încasate nelegal conform raportului Curţii de Conturi nr. 1450 din 10 februarie 2016.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În speţă, Înalta Curte constată că pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, respectiv acţiune în răspundere delictuală, nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ci în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., o competenţă alternativă.

Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa a fost invocată de către pârât prin notele scrise depuse la data de 19 ianuarie 2018, pentru cel de-al patrulea termen de judecată, iar acesta nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, cum pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal, iar la prima zi de înfăţişare la care a fost legal citat, aceasta nu s-a prezentat, Înalta Curte reţine că pârâtul a fost decăzut din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale relative şi, în acest fel, o eventuală necompetenţă teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

GGC - CL