Wage garnishment challenge assigned to Bucharest Sector 3 Court on debtor's domicile; execution peremption ruling delegated.

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 21 februarie 2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare împotriva înfiinţării popririi din data de 18 ianuarie 2019, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 64/2013, în contradictoriu cu intimaţii C. şi D., solicitând anularea acesteia; de asemenea, a solicitat să se constate că a intervenit perimarea executării, precum şi că dreptul creditoarelor de a mai cere executarea silită s-a prescris.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711, art. 783, art. 697, art. 698, art. 706 C. proc. civ. coroborate cu art. 2513 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 4851 din 10 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se soluţionează de instanţa de executare, iar, la data sesizării organului de executare -15 aprilie 2013, instanţa de executare era definită de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Concluzionând, instanţa a reţinut că la data de 15 aprilie 2013, sediul executorului judecătoresc era în municipiul Mangalia, str. x, astfel că instanţa competentă să judece contestaţia la executare este Judecătoria Mangalia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin Sentinţa civilă nr. 1173 din 16 septembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de contestatoare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, deşi este real că, la data sesizării executorului judecătoresc, dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. stabileau competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect contestaţia la executare în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul executorului judecătoresc, în privinţa acestor dispoziţii, a intervenit, atât declararea neconstituţionalităţii acestora, cât şi o modificare legislativă.

Din perspectiva aplicabilităţii în timp a legii procesuale civile, această instanţă a constatat că toate cauzele având ca obiect contestaţie la executare sunt supuse legii aflate în vigoare la data începerii executării silite, însă pentru stabilirea competenţei trebuie avută în vedere împrejurarea că art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care reglementa competenţa la acel moment, a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, publicată în M. Of. din data de 16 iulie 2014, iar prin Legea nr. 138/2014 (în vigoare începând cu data de 19 octombrie 2014), dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (urmare a renumerotării art. 650 C. proc. civ.) au fost modificate, în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În opinia instanţei, o normă declarată neconstituţională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenţei instanţei, faţă de efectul general obligatoriu produs de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014 în Monitorul Oficial.

În consecinţă, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei contestaţii la executare, instanţa a reţinut că nu mai poate fi reţinută forma reglementată de dispoziţiile legale ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (fost art. 650 alin. (1) C. proc. civ.) la momentul demarării executării silite, în raport de care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, ci forma actuală a acestui text legal, ce conferă competenţa de soluţionare instanţei de executare în a cărei circumscripţie de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul debitorului, instanţă care, în situaţia de faţă este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

De asemenea, instanţa a reţinut că nu există niciun raţionament logic pentru care creditoarea a apelat la serviciile unui executor judecătoresc din circumscripţia Judecătoriei Mangalia în condiţiile în care, atât contestatoarea cât şi intimata au domiciliul, respectiv sediul în municipiul Bucureşti, fără a interveni, de la momentul începerii executării silite şi până în prezent, o modificarea a domiciliului sau sediului părţilor.

Pentru considerentele expuse, această instanţă a apreciat că instanţa de executare este cea în circumscripţia căreia are domiciliul debitoarea A., iar Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este competentă să judece prezenta cerere, fiind instanţă de executare în sensul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din acelaşi act normativ, "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanşată de intimata C. din Bucureşti, Str. x, prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ B. la 15 aprilie 2013, sub nr. x/2013.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competenţa instanţei de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. (2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speţă, faţă de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare nu pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referinţă, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestaţia se introduce la instanţa de executare".

În cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Din actele dosarului rezultă că domiciliul debitoarei A. este în municipiul Bucureşti, str. x.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu C. din Bucureşti, Str. x, sector 3 şi D., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii C. din Bucureşti, Str. x, sector 3 şi D., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

GGC - CL