Territorial jurisdiction for property compensation claims: non-retroactive application of new venue rule to pending cases

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 13 noiembrie 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se stabilească întinderea şi existenţa dreptului lor de proprietate şi obligarea comisiei să le emită decizia de compensare.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în anul 2014, prin Dispoziţia nr. 1005 din 30 decembrie 2014, emisă de Primarul oraşului Hârşova, li s-a respins notificarea nr. x/2001 prin care au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru mai multe imobile.

În urma contestării acesteia, Tribunalul Constanţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 184/2018, în dosarul nr. x/2015, sentinţă rămasă definitivă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 din Legea 165/2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 1364 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor,în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Legea nr. 111/2019 s-a stabilit competenţa teritorială absolută de soluţionare a contestaţiilor şi a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află situat imobilul, obiect al procedurii speciale reglementată de lege.

A apreciat instanţa că, în cauză, este vorba despre norme legale speciale procesuale şi, totodată, imperative, interesând ordinea publică, mai favorabile, care sunt de aplicare imediată, fără a se putea reţine o retroactivitate a legii noi, pentru motive de unitate a situaţiei juridice generale, aşa cum s-a observat că se desprinde din însăşi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia aplicării principiului neretroactivităţii legii civile.

În doctrină, s-a apreciat că dacă dispoziţiile legii sunt nu numai imperative, ci dictate de un interes general, de ordine publică, aşa cum este şi cazul dispoziţiilor Legii nr. 111/2019 privitoare la competenţa soluţionării cererilor şi contestaţiilor în materia Legii nr. 165/2013, se impune aplicarea lor imediată, interesul judecării cauzei de către instanţa astfel determinată prin legea care a clarificat chestiunea privind instanţa competentă din punct de vedere teritorial, fiind pe deplin justificat şi în speţa de faţă.

Conchizând, această instanţă a avut în vedere că norma procesuală prevăzută de Legea nr. 111/2019 are un caracter de normă specială, de aplicare imediată şi cu prioritate faţă de norma generală (C. proc. civ.), fiind de natură a satisface totodată interesul care a generat edictarea sa.

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2367 din 9 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că cererea de chemare în judecată este formulată în temeiul art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 şi are ca obiect obligarea pârâtei Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor la emiterea deciziei prin care să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, precum şi asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 165/2013.

Dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 au stabilit o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea secţiei civile a tribunalului de la sediul entităţii obligate la emiterea deciziilor în temeiul art. 33 şi art. 34 din lege.

Această instanţă a mai reţinut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13 noiembrie 2018.

Conform dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul Comisiei Naţionale de Compensare a Imobilelor; prin urmare, cererea a fost adresată instanţei competente teritorial la data sesizării sale, în temeiul unei dispoziţii legale imperative în vigoare la 13 noiembrie 2018.

Împrejurarea că până la primul termen de judecată a intervenit un act normativ care a stabilit o nouă regulă de competenţă, nu poate atrage necompetenţa instanţei iniţial învestite, care nu se poate desesiza de judecata cererii. Aplicabilitatea imediată a Legii nr. 111/2019, care conferă competenţă teritorială secţiilor civile ale tribunalelor de la locul situării imobilelor nu poate fi contestată, însă vizează doar cererile înregistrate pe rolul instanţei ulterior datei de 31 mai 2019, când a intrat în vigoare acest act normativ.

Concluzionând, această instanţă a apreciat că în lipsa unor dispoziţii tranzitorii din cuprinsul Legii nr. 111/2019, care să vizeze cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării sale în vigoare, devin aplicabile regulile de drept comun referitoare la aplicarea în timp a legii de procedură civilă, înscrise la art. 25 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă făcând aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la acelaşi text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 13 noiembrie 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se stabilească întinderea şi existenţa dreptului lor de proprietate şi obligarea comisiei la emiterea deciziei de compensare.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsesc şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate şi având în vedere că pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în Bucureşti, învestirea de către reclamanţi a Tribunalului Bucureşti s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului, respectiv 13 noiembrie 2018, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în M.Of. nr. 418 din 28 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile, formulate de persoanele îndreptăţite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început".

Cum în speţă, normele care reglementează competenţa de soluţionare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului Bucureşti, noile dispoziţii nu produc efecte în prezenta cauză, instanţa iniţial învestită rămânând competentă a soluţiona pricina.

Pentru aceste considerente, având în vedere de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii obligate să emită decizia de compensare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect "Legea nr. 10/2001", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

GGC - CL