Insurance liability dispute: necessity of reasoned judicial review and rejection of lower-court arguments under the Code of Civil Procedure

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 31.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. SA şi intervenientul forţat D. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la achitarea următoarelor sume cu titlu de despăgubiri:

- pentru reclamanta A. suma de 75.927 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daunele materiale şi 150.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daunele morale; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 12.06.2015, până la data plăţii efective din despăgubirile datorate, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; iar,

- pentru reclamanta B.: suma de 44.337 euro (echivalent în RON la data plaţii) cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale şi de 75.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daunele morale; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 12.06.2015, până la data plăţii efective din despăgubirile datorate pentru ambele reclamante, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pentru ambele părţi.

La data de 12.07.2016 pârâta C. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 692/28.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. SA. Pârâta a fost obligată să plătească următoarele sume: către reclamanta A. suma de 150.000 euro cu titlu de daune morale şi suma de 50.000 RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta B. suma de 30.000 euro cu titlu de daune morale şi suma de 30.700 RON cu titlu de daune materiale, fiind respinse celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele A. şi B., precum şi pârâtă SC C. SA.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel:

Prin Decizia nr. 1530 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta pârâtă SC C. SA împotriva Sentinţei civile nr. 692/28.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a admis apelul declarat de către apelantele reclamante A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că pârâta SC C. SA a fost obligată la plata către reclamantele A. şi B. a unei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculată de la data avizării de daună, respectiv 12.06.2015, până la data plăţii efective a sumelor acordate, cu titlu de daune materiale şi morale, prin sentinţa civilă apelată nr. 692/28.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate şi s-a luat act că apelantele reclamante au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată, în apel.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimitere cauzei spre rejudecare. Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

I. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Recurenta a arătat că instanţa de apel nu a arătat în cadrul considerentelor deciziei pronunţate motivele care au constituit temeiul pentru acordarea cuantumului daunelor morale, folosind doar argumente generale, care pot fi inserate în orice alta hotărâre judecătorească.

S-a susţinut că instanţa de apel a prezentat urmările accidentului, ceea ce practica şi jurisprudenţa au stabilit ca fiind criterii ce se impun a fi luate în considerare cu ocazia aprecierii daunelor morale, reţinând în esenţă că echitatea este cea care trebuie avută în vedere ca şi criteriul compensatoriu pe care daunele morale trebuie să-l îndeplinească. Sumele acordate, la fond, cu titlu de despăgubiri au fost validate, însă nu a argumentat de ce acestea sunt justificate, fiind astfel respinsă fără nicio motivare apărarea în sensul că instanţa de fond nu a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care stabileşte faptul că practica şi jurisprudenţa reprezintă criteriul în baza căruia se apreciază cuantumul daunelor morale.

Enumerarea unor afecţiuni şi a unor criterii fără a fi prezentat modul în care efectiv operează criteriile respective în raport de acele afecţiuni lipseşte motivarea deciziei de atributul esenţial al acesteia şi anume de acela care ar trebui să convingă, să permită verificarea soluţiei. Motivarea instanţei nu conţine nicio referire la cazul particular (în afară de enumerarea afecţiunilor) din care să rezulte de ce daunele morale acordate sunt echitabile. Or, o motivare corespunzătoare în cazul de faţă ar fi fost să se explice de către instanţa în ce fel echitatea determină acordarea daunelor morale la care au fost obligaţi. Echitatea ar fi avut sens doar dacă instanţa ar fi prezentat o bază de comparaţie. Nu este de ajuns să se stabilească faptul că nişte sume de bani sunt echitabile dacă nu se prezintă în raport de ce anume acestea trebuie analizate. O motivare corespunzătoare în cazul de faţă ar fi fost ca instanţa să explice de ce a ales să respingă criteriul instituit de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. 14/2011 din legea speciala a asigurărilor în favoarea unui principiu general de drept.

De asemenea, se susţine că, în considerentele deciziei recurate, nu s-a arătat motivul pentru care a fost înlăturată declaraţia martorului E., precum şi argumentele pentru care instanţa a respins toate apărările formulate în cadrul apelului declarat.

S-a mai susţinut că decizia atacată este nemotivată şi din perspectiva stabilirii daunelor în cuantumul arătat, instanţa răspunzând motivelor de apel în cadrul unor considerente comune, deşi poziţia părţilor a fost una în opoziţie în cadrul litigiului. Or, deşi art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 prevede că daunele morale se acordă în conformitate cu practica judiciară în cazuri asemănătoare, pentru ca despăgubirile să fie într-o oarecare măsură unitare şi a se institui o anumită predictibilitate în stabilirea cuantumului acestor daune, instanţa de apel nu a fost luată în considerare jurisprudenţa relevantă ce a fost depusă de pârâtă la dosar.

Un alt aspect invocat a constat în încălcarea dreptului la apărare al asigurătorului, prin pronunţarea soluţiei atacate. Sub acest aspect, instanţa nu a motivat respingerea susţinerilor şi a cererilor pârâtei privind vinovăţia altui participant la trafic. Prin raportare la dispoziţiile art. 1349 C. civ., nu a arătat şi nu a motivat care este fapta ilicită săvârşită de asigurat şi în ce mod aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de norma menţionată. Afirmă recurenta că nu s-a stabilit nicio conduită culpabilă în sarcina asiguratului, acesta circulând regulamentar şi cu viteza stabilită de normele legale. Se pretinde, de asemenea, în apel, nu a fost analizată fapta terţului - art. 1352 C. civ. care întruneşte condiţiile cazului fortuit ce exonerează de răspundere, asiguratul neputând să prevadă că un alt participant la trafic va efectua o manevră de a intra pe sensul său de mers.

Referitor la situaţia intimatei A., s-a arătat că aceasta avea o situaţie medicală dificilă şi în afara consecinţelor produse de accident, astfel încât asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubirea raportat la situaţia generală a acesteia, afecţiunile medicale fără legătură cu accidentul impunându-se a fi separate de cele care au legătură cu evenimentul produs. Intimata s-a pensionat având în vedere existenţa a patru afecţiuni, dintre care cel puţin trei nu au legătură cu accidentul. Ceea ce s-a reproşat instanţei pe acest aspect a fost neraportarea la situaţia concretă a acesteia, argumentele ce au stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor fiind expuse de o manieră generală.

II. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, prin aceea că instanţa de apel nu s-a făcut referire la practica judiciară depusă de către asigurător, precum şi a art. 27 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (5), art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1370 C. civ., art. 250 C. proc. civ. Legislaţia incidenţă în cauză nu a fost respectată, menţiunile din cuprinsul Ordinului nr. 14/2011 la criteriul privind practica judiciară fiind ignorate de instanţă, sens în care s-a reţinut că "în sistemul românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept". Lipsa de temei legal a hotărârii se raportează şi la faptul că instanţa nu a ţinut cont de înscrisurile de la dosar, a folosit o probă administrată în cadrul altui dosar, în care societatea de asigurare nu a fost parte.

O ultimă critică este formulată în legătură cu penalităţile de întârziere la care pârâta a fost obligată, arătându-se că acestea nu pot fi acordate de la data avizării scrise, fiind incidente în acest sens prevederile art. 36 alin. (5) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Textul legal impune îndeplinirea a două condiţii cumulative pentru a putea fi efectuată o plată în procedura amiabilă: "(...) de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii (prima condiţie) şi cuantificării daunei (a 2-a condiţie)". În lipsa îndeplinirii celor două condiţii cumulative nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasa a obligaţiilor contractuale de către asigurătorul R.C.A., iar cu privire la cea de a 2-a condiţie arătă că aceasta poate fi îndeplinită doar prin faptul efectiv al pronunţării unei soluţii de către instanţa de judecata deoarece în materia despăgubirilor izvorâte din vătămările corporale prejudiciul efectiv devine cert, lichid şi exigibil prin cuantificarea acestuia de către instanţa.

Astfel, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, care vor stabili criteriile de acordare, precum şi cuantumul acestora în funcţie de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, de condiţiile mediului economic şi social, de legislaţia şi de jurisprudenţa în domeniu. Într-adevăr, poate exista o înţelegere între părţi, în procedura amiabilă, cu privire la un anumit cuantum al daunelor morale, însă această înţelegere semnifică doar că părţile au ajuns la un rezultat de ambele însuşit.

Instanţa de apel afirmă că legea nu face nicio distincţie între daune morale şi daune materiale, motiv pentru care, în opinia instanţei, nu exista un temei legal pentru stabilirea a doua momente diferite de curgere a penalităţilor după natura daunelor. Diferenţa între cele două tipuri de despăgubiri este data de probaţiunea acestor tipuri de daune: dacă daunele materiale se raportează la criterii concrete de evaluare, daunele morale se raportează la practica şi jurisprudenţa instanţei, practica la care doar instanţa are acces.

Nu în ultimul rând a evidenţiat faptul că societatea de asigurări nu a rămas în pasivitate, trimiţând un număr mare de adrese în scopul adunării informaţiilor necesare instrumentării dosarului de daună şi a informat reclamanta că, şi din acest punct de vedere, a respectat prevederile Ordinului C.S.A. 14/2011; astfel, inclusiv în aprilie 2016 s-a transmis o adresă (revenire) către IPJ Buzău pentru a se afla stadiul dosarului penal, circumstanţele evenimentului, dacă părţile vătămate purtau centura de siguranţa, dacă părţile s-au împăcat, etc. şi o adresa către avocatul reclamantelor, prin care se cereau lămuriri privind daunele materiale solicitate.

Aşadar, consideră că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care sa stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, despăgubirile nu au caracter cert, lichid şi exigibil pentru a fi purtătoare de penalităţi.

În cauza, intimatele-reclamante A. şi B. au depus întâmpinare, solicitând, în principal, să se constate: inadmisibilitatea recursului; nulitatea recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 22 mai 2019 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se, prin rezoluţia din 28 mai 2019, că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 13.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar criticile formulate vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate astfel încât, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de pârâta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1530 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a fixat termen de judecată la aceeaşi dată, în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de recurs, evaluând prioritar critica privind nemotivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de apel, o găseşte întemeiată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu articolul 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, (...)."

Această dispoziţie convenţională consacră nu numai dreptul efectiv de acces la o instanţă de judecată, ci şi ansamblul garanţiilor procesuale privind desfăşurarea procesului civil şi obţinerea unei soluţii asupra pretenţiei deduse judecăţii, inclusiv motivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate, aspecte care semnifică conţinutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Garanţia procesuală a motivării hotărârii judecătoreşti este consacrată expres şi în dispoziţiile de drept intern, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care statuează cu valoare de principiu că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sancţionează ca fiind nelegală o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Într-adevăr, astfel cum reţine şi instanţa de apel, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar.

Însă, în cazul în care motivarea lipseşte, este superficială sau incompleta, adică atunci când nu se arată, printr-o examinare efectivă, care sunt considerentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecăţii au fost înlăturate, hotărârea este nulă şi se impune casarea sa, cu consecinţa reluării judecăţii.

Este de menţionat că, în principiu, în sistemul procedural naţional, este permis ca a doua instanţă, cercetând cauza şi constatând că toate chestiunile de fapt şi toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleaşi ca şi cele discutate în primă instanţă, să se refere la argumentele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit. Însă, pentru a satisface cerinţa referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., adoptarea motivelor hotărârii primei instanţe presupune arătarea, într-o manieră clară şi explicită, a acestui fapt, instanţa de prim control judiciar având menirea de a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate, arătând detaliat că examinarea apărărilor propuse în raport de considerentele instanţei a cărei hotărâre a fost atacată au fost dezbătute şi soluţionate efectiv de prima instanţă.

În cauza dedusă judecăţii, prin apelul declarat, pârâta SC C. SA a criticat hotărârea pentru lipsa de motivare a primei instanţe de a fi analizat apărările invocate prin care a fost contestată situaţia de fapt relativ la mecanismul dinamic al producerii accidentului rutier, întrunirea în persoana asiguratului său (a intervenientului forţat) a condiţiilor răspunderii civile delictuale în contextul cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului cauzator de prejudicii, invocate în apărare, dar şi pentru omisiunea sau greşita apreciere a probelor administrate în stabilirea completă a situaţiei de fapt şi cuantificarea despăgubirilor materiale şi morale.

În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a analiza şi a răspunde motivat la fiecare dintre criticile care i-au fost ridicate în motivele de apel şi de a lămuri toate aspectele cauzei care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe, şi, totodată, de a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă,

Cât timp instanţa de apel s-a rezumat să enunţe şi să reitereze practic, în considerentele hotărârii recurate, doar ceea ce a reţinut prima instanţă cu privire la circumstanţele şi situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, fără a realiza o examinare efectivă şi a răspunde, prin considerente proprii, motivelor de apel invocate de către pârâta SC C. SA, motivarea hotărârii judecătoreşti, ce formează obiect de critică în recurs, nu este de natură să furnizeze acesteia dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.

De altfel, se poate observa că pârâta-apelantă deşi a pretins nemotivarea hotărârii atacate în privinţa apărărilor formulate la instanţa de fond, prin raportare la art. 1349 C. civ., în decizia instanţei de apel nu s-a făcut nicio referire la elementele de fapt şi cererile invocate de apelantă privind circumstanţele în care fapta ilicită a fost săvârşită de asiguratul său şi în ce măsură aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul legal sus menţionat, în contextul în care, relativ la vinovăţie, apelanta-pârâta a arătat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a clasat dosarul print-o ordonanţă de clasare din 23.09.2016, din care rezultă că părţile vătămate şi-au retras plângerea penală, ordonanţă care nu are autoritate de lucru judecat în cauza de faţă cu privire la vinovăţia asiguratului său în producerea accidentului rutier. De asemenea, deşi invocate în cuprinsul cererii de apel, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la susţinerile apelantei relativ la culpa concurentă a victimelor care ar fi contribuit la mărirea prejudiciului prin nepurtarea centurii de siguranţă, precum şi a apărărilor apelantei-pârâte relativ la cuantificarea despăgubirilor în raport de criteriul obiectiv înscris în art. 49 pct. 2 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 şi de circumstanţele concrete privind starea de sănătate a intimatei A., anterior producerii accidentului. Or, în acest context nu rezultă că instanţa de apel ar fi procedat efectiv la o examinarea critică a tuturor acestor aspecte evocate în apărare de către apelantă şi dacă probatoriul solicitat de către aceasta era sau nu necesar a fi valorificat în stabilirea situaţiei de fapt, lipsind, în consecinţă, orice evaluare proprie a instanţei de apel asupra apărărilor formulate în cauză.

Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, nu se va determina, prin prezenta decizie, dacă probatoriul administrat este sau nu suficient şi apt pentru conturarea unei situaţii de fapt certe, care să permită aplicarea corespunzătoare a legii incidente. Această apreciere revine instanţei de rejudecare, care este chemată să analizeze motivele de apel ale pârâtei, urmând a avea în vedere şi susţinerile din motivarea recursului, în măsura în care concordă cu cele din apel, care fixează limitele devoluţiunii în cauză, conform art. 478 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea, ca fondat, a motivului de recurs relativ la nemotivarea hotărârii recurate şi care determină în mod necesar casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanţiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părţilor.

Pentru considerentele expuse, apreciind că este operant motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C. SA, va casa decizia civilă Deciziei nr. 1530 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1530 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

GGC - GV