Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 112/2020 AI generated

Reparation for damages from illegal detention: State's appeal declared inadmissible due to non-appealable nature of judicial error claims

Case Number Decizia nr. 112/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the Romanian State through the Ministry of Public Finance, thereby allowing the Court of Appeal’s decision in favor of the claimant to stand. The underlying dispute concerned a claim for material and moral damages against the State for an unlawful deprivation of liberty (preventive detention) lasting one year and a subsequent restrictive measure prohibiting the individual from leaving the country for approximately 19 months, following criminal proceedings. The High Court ruled that the appeal was inadmissible because the subject matter fell under the regime of reparation for damages caused by judicial errors, which, under Article XVIII of Law No. 2/2013, is expressly excluded from cassation jurisdiction; consequently, the Court of Appeal’s judgment rendered on appeal against a decision that allowed only appeal was final and not subject to further review.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 457 alin. (2) C. proc. civ; Reparation for damages from illegal detention: State's appeal declared inadmissible due to non-appealable nature of judicial error claims: Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Keywords

AI generated
review of detention unlawful deprivation of liberty judicial law standing to appeal moral damages excluded cases

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 27 octombrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 34.100 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 365.000 RON reprezentând daune morale pentru repararea pagubei produse prin privarea nelegală de libertate în perioada 9 octombrie 2012 - 8 octombrie 2013 (365 zile).

- obligarea pârâtului la plata sumei de 47.700 RON reprezentând daune morale pentru repararea pagubei produse prin măsura restrictivă de libertate, constând în interdicţia de a părăsi ţara, măsură luată prin Decizia penală nr. 1855 din 8 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe perioada 9 octombrie 2013 - 28 ianuarie 2015 (477 zile).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Teleorman:

Prin Sentinţa civilă nr. 513 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Teleorman a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 608 din 9 decembrie 2016, Tribunalul Teleorman a admis cererea de completare hotărâre formulată de reclamant, a dispus completarea Sentinţei civile nr. 513 din 17 octombrie 2016, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea privind cheltuielile de judecată formulată de către reclamant.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin Decizia nr. 514A din 7 iunie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 513 din 17 octombrie 2016 şi Sentinţei civile nr. 608 din 9 decembrie 2016, ambele pronunţate de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a anulat sentinţele apelate şi a reţinut cauza spre rejudecare, acordând un termen de judecată în acest sens.

În rejudecare, prin Decizia nr. 606A din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant; a obligat pârâtul să achite reclamantului daune materiale de 741 RON lunar în perioada 9 octombrie 2012 - 8 octombrie 2013; a obligat pârâtul să achite reclamantului daune morale de 60.000 euro în echivalent RON la data plăţii, precum şi suma de 9.000 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Decizia nr. 606A din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost rectificată prin Încheierea din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea sesizării din oficiu asupra îndreptării erorii materiale, a fost atacată cu recurs de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Reclamantul A. a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că este de acord cu cele arătate în cuprinsul raportului, în sensul că decizia atacată cu recurs nu are deschisă această cale de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Litigiul iniţiat de reclamant are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 34.100 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 365.000 RON reprezentând daune morale pentru repararea pagubei produse prin privarea nelegală de libertate în perioada 9 octombrie 2012 - 8 octombrie 2013 (365 zile), precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 47.700 RON reprezentând daune morale pentru repararea pagubei produse prin măsura restrictivă de libertate, constând în interdicţia de a părăsi ţara, măsură luată prin Decizia penală nr. 1855 din 8 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe perioada 9 octombrie 2013 - 28 ianuarie 2015 (477 zile).

În considerentele deciziei atacate este analizată răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare şi se arată că cererea reclamantului de reparare a prejudiciilor suferite prin luarea măsurilor privative de libertate (reclamantul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 9 octombrie 2012 - 8 octombrie 2013) se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 504 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. din 1968. În ceea ce priveşte măsura de a nu părăsi ţara se menţionează că această măsură se analizează în lumina prevederilor art. 504 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. din 1968 pentru perioada 8 octombrie 2013 - 4 februarie 2014 şi în raport de dispoziţiilor art. 539 din noul C. proc. civ. pentru perioada 5 februarie 2014 - 28 ianuarie 2015.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 C. proc. civ., rezultă că Decizia nr. 606A din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2015 nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva Deciziei nr. 606A din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva Deciziei nr. 606A din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - CL