Inapplicability of execution contest for merging sentences from distinct final judgments under Article 598 C. proc. pen. versus modification of sentence under Article 585

Contestaţie la executare. Cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Inaplicabilitate. Decizia nr. 70/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie la executare

C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. c), art. 585 alin. (1) lit. a)

Decizia nr. 70/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente prin hotărâri definitive de condamnare nu poate fi realizată pe calea contestaţiei la executare prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu echivalează cu o „nelămurire cu privire la hotărârea care se execută” sau cu o „împiedicare la executare”, ci pe calea procedurii modificării pedepsei reglementate în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

2. Efectele Deciziei nr. 70/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii sub imperiul Codului de procedură penală anterior - potrivit căreia instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă - se menţin, conform art. 4741 C. proc. pen., întrucât problema de drept a constatării, direct în căile de atac, a concursului de infracţiuni subzistă sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 272/A din 13 septembrie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, la data de 25 iulie 2019, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) şi art. 278 C. proc. pen., contestaţie la executare şi cerere de îndreptare de eroare materială împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

În argumentarea celei dintâi cereri, contestatorul a susţinut, în esenţă, că prin decizia contestată a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală), cu pedepsele la care a fost condamnat în cauză, deşi anterior, prin sentinţa penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală), aceeaşi pedeapsă a fost contopită şi cu pedepsele la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

Altfel spus, în prezent, pe numele său există două mandate de executare a pedepsei: unul de 10 ani închisoare emis în baza deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, contestată în cauza pendinte, şi unul de 7 ani şi 4 luni închisoare, emis în baza sentinţei penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală), în condiţiile în care la calculul fiecăreia dintre pedepsele rezultante anterior menţionate a fost avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală).

În considerarea aspectelor anterior menţionate, susţinând că prin decizia contestată nu se putea contopi doar pedeapsa aplicată pentru unul dintre termenii concursului de infracţiuni (respectiv infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală), contestatorul a solicitat instanţei ca, în procedura prevăzută în art. 598 C. proc. pen., să lămurească dispozitivul deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în sensul stabilirii faptului că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare include şi pedeapsa ce face obiectul mandatului de executare emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a solicitat instanţei ca, în interpretarea deciziei contestate, să stabilească că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracţiuni conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani închisoare aplicat prin hotărâre acoperă şi pedepsele stabilite în sarcina sa prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fine, ca o consecinţă firească a cererilor astfel formulate, condamnatul a adresat instanţei şi solicitarea ca, în temeiul art. 278 C. proc. pen., să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia contestată, în sensul menţionării în dispozitivul acesteia, ca pedeapsă concurentă, a pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Analizând cererea formulată, între alţii, de condamnatul A., pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în principal, următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, îndreptată prin încheierea din data de 7 octombrie 2016, s-au dispus, între altele, următoarele:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a constatat că faptele ce fac obiectul cauzei sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi i s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele complementare aplicate în cauză cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus prevenţia.

S-a luat act de faptul că inculpatul este deţinut în altă cauză.

II. Prin decizia penală nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-au decis următoarele:

S-au admis apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi, rejudecând, în fond, între altele:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. anterior.

S-a redus durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Evaluând, prioritar, contestaţia la executare formulată, între alţii, de condamnatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează, în principal, următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestaţie la executare prevăzut în teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat în cauză, ca şi împiedicarea la executare - caz de contestaţie prevăzut în teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăşi valabilitatea acesteia în privinţa soluţiei pe care o conţine, care a intrat în puterea lucrului judecat.

Procedând, în continuare, la evaluarea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază neîntemeiată.

În acest sens reţine că, prin cererea formulată, condamnatul A. a criticat, în fapt, modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate în apel prin decizia contestată, susţinând că instanţa de control judiciar trebuia să includă, în procesul de contopire a pedepselor, şi pedepsele la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), iar nu numai pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa).

Altfel spus, invocând faptul că prin sentinţa penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa pedeapsa de 5 ani închisoare anterior menţionată a fost contopită cu pedepsele la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), contestatorul a solicitat, în cadrul prevăzut în art. 598 C. proc. pen., contopirea celor din urmă pedepse, aplicate de Curtea de Apel Bucureşti, cu pedepsele care au fost contopite prin decizia contestată, precum şi stabilirea faptului că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracţiuni conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani aplicat este îndestulător în cadrul sancţionator nou conturat.

O astfel de solicitare nu poate fi însă valorificată prin prisma contestaţiei la executare, procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin demersul judiciar de faţă, contestatorul A. nu invocă vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci critică însăşi soluţia dispusă prin aceasta cu privire la regimul sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina sa.

O atare solicitare ignoră, însă, cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 70/2007, pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 539 din 17 iulie 2008), prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.

Efectele acestei decizii obligatorii a instanţei supreme, pronunţată sub imperiul Codului de procedură penală anterior, se menţin şi în prezent, conform art. 4741 C. proc. pen., deoarece problema constatării, direct în calea de atac, a unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului subzistă şi în noua codificare procesual penală.

Or, situaţia particulară a contestatorului condamnat, pe numele căruia există două mandate de executare a pedepsei închisorii: unul vizând pedeapsa 10 ani închisoare emis în baza deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, contestată în cauza de faţă, şi unul vizând pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, emis în baza sentinţei penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în ambele condamnări fiind avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau unei împiedicări la executarea acesteia, în înţelesul dat acestor sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu au fost avute în vedere în procesul de contopire realizat în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 142/F din 29 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, astfel că pluralitatea de infracţiuni constatată prin acea sentinţă nu putea fi valorificată direct de către instanţa de apel învestită cu soluţionarea căilor de atac declarate împotriva acestei ultime hotărâri.

Situaţia invocată de condamnat este esenţial specifică ipotezei în care, în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza altei hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni între faptele pentru care au fost aplicate pedepse prin două hotărâri definitive distincte, ipoteză de modificare a pedepsei expres reglementată în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, neaducând în discuţie caracterul echivoc sau lipsit de precizie al hotărârii a cărei executare se contestă, solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranşată pe calea unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci, eventual, a unei cereri de contopire a pedepselor, în condiţiile prevăzute în art. 585 C. proc. pen., demersul judiciar formulat în speţă fiind, în mod evident, neîntemeiat.

Corelativ acestei concluzii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că şi cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de condamnatul A. este neîntemeiată. Solicitarea de completare a dispozitivului deciziei contestate, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condiţiile prevăzute în art. 278 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăşi modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, iar nu la îndreptarea unei simple erori materiale evidente strecurate, eventual, în hotărârea definitivă ce se execută.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 C. proc. pen., între altele, a respins, ca nefondate, contestaţia la executare şi cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.