Petition for revision of final judicial stamp duty reexamination decision declared inadmissible

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 29 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018/a1, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2018, având ca obiect recursul formulat împotriva Deciziei nr. 3710 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei Încheieri a formulat cerere de revizuire petentul A., la data de 21 decembrie 2018 (data poştei înscrisă pe plicul de expediere, dosar), întemeiată în drept pe prevederile art. 509 C. proc. civ., de altfel, o cerere olografă, solicitând admiterea cererii de revizuire şi modificarea în totalitate a încheierii atacate ca nelegală şi netemeinică, iar, mai apoi, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pentru formularea acesteia împotriva unei încheieri definitive, care nu evocă fondul, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Ca urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice. Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speţă, prin cererea de revizuire formulată se atacă o încheiere pronunţată la data de 29 noiembrie 2018, prin care s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2018, având ca obiect recursul formulat împotriva Deciziei nr. 3710 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Or, dispoziţiile art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevăd că:

"împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate", iar potrivit alin. (2) teza I din acelaşi text:

"cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru are caracter definitiv.

Faţă de cele ce preced, cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 reprezintă o cale de atac specială, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii stabilirea taxei judiciare de timbru.

Aspectele privind modul de stabilire a taxei de timbru nu pot forma obiect de critică prin intermediul altor căi de atac, neexistând un drept de opţiune al părţii în această privinţă.

În speţă, revizuentul A. a uzat de calea de atac prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, mai sus redate, respectiv, cererea de reexaminare formulată împotriva modului în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru şi,în plus, a exercitat calea de atac a revizuirii împotriva încheierii astfel pronunţate.

Prin raportare la aceste consideraţii, faţă de formularea clară a textului art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, încheierea anterior evocată este definitivă de la data pronunţării, şi, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi atacată pe nicio cale de atac, deci, nici calea revizuirii.

Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esenţial din punct de vedere al procesului echitabil este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, acest drept putând fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Aşadar, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 şi, pe cale de consecinţă, a respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018/a1, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.

GGC - MM