Contestație în anulare inadmisibilă împotriva încheierii definitive de respingere a cererii de reexaminare a amenzii judiciare

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 27 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a2, a admis cererea formulată de petentul A. privind acordarea ajutorului public judiciar, şi a acordat petentului ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 20 de RON; a respins cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2817 din data de 4 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Împotriva acestei Încheieri a formulat contestaţie în anulare petentul A., înregistrată la data de 31 mai 2018, de altfel, o cerere olografă întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ., în esenţă, arătând că instanţa a încălcat dispoziţiile legale ale art. 157 alin. (1) lit. c), g), k), j); art. 397 alin. (1) şi art. 191 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a susţinut contestatorul, cererea de reexaminare împotriva Deciziei nr. 2817 din 4 octombrie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, a fost corect motivată în drept şi în fapt, şi se impunea să fie admisă, iar nu respinsă, cum nelegal a dispus instanţa, fără să analizeze şi să respingă motivele invocate în cerere.

La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2018, constatând că niciuna din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost îndeplinită conform dispoziţiilor legale, precum şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare.

Prin cererea scrisă înregistrată la 24 aprilie 2019, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., cerere de reluare a judecăţii, solicitând reluarea procesului, întrucât, în opinia sa, încheierea din 5 octombrie 2018 este eronată.

Înalta Curte, a admis cererea de reluare a judecăţii formulată de către contestator, constatând îndeplinite condiţiile de la art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Ca urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice. Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speţă, prin contestaţia în anulare formulată, se atacă o încheiere pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 aprilie 2018, prin care s-a admis cererea petentului A. de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 20 de RON, şi s-a respins cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2817 din data de 4 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

În esenţă, contestatorul a susţinut că cererea de reexaminare împotriva Deciziei nr. 2817 din 4 octombrie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, a fost corect motivată în drept şi în fapt, şi se impunea să fie admisă, iar nu respinsă, cum nelegal a dispus instanţa, fără să analizeze şi să respingă motivele invocate în cerere.

Potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care instanţa a stabilit amenda judiciară, cel obligat la amendă "va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia".

Alin. (3) prevede că:

"În toate cazurile, cererea - de reexaminare, s.n.- se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea", iar alin. (4) dispune:

"Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă".

Faţă de cele ce preced, cererea de reexaminare prevăzută de art. 191 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă o cale de atac specială, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii măsura aplicării amenzii judiciare.

Aspectele privind modul de stabilire a amenzii judiciare nu pot forma obiect de critică prin intermediul altor căi de atac, neexistând un drept de opţiune al părţii în această privinţă.

În speţă, contestatorul A. nu a uzat de calea de atac prevăzută de dispoziţiile art. 191 alin. (1) C. proc. civ., mai sus redate, respectiv, cererea de reexaminare formulată împotriva hotărârii prin care a fost stabilită amenda judiciară, ci a exercitat calea extraordinară de atac, de retractare, a contestaţiei în anulare împotriva hotărârii astfel pronunţate.

Prin raportare la aceste consideraţii, faţă de formularea clară a textului art. 191 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea anterior evocată nu este susceptibilă de a fi atacată pe nicio altă cale de atac, deci, nici pe calea contestaţiei în anulare, ci doar pe calea cererii de reexaminare.

Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esenţial din punct de vedere al procesului echitabil este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, acest drept putând fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Aşadar, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului art. 191 alin. (1) C. proc. civ.şi, pe cale de consecinţă, a respinge contestaţia în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 27 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016/a2.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.

GGC - MM