Discriminatory social media posts: CNCD decision upheld, lower court ruling annulled and appeal allowed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015 la data de 30.12.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 479/21.10.2015 pronunţată de pârât în Dosarul cu nr. x/2015 având ca obiect petiţia pârâtului cu nr. x/21.05.2015

Prin Hotărârea nr. 479/21.10.2015 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2015, a fost apreciată ca fiind întemeiată petiţia formulată din oficiu, prin membrul Colegiului director, B., având ca obiect postarea unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă şi la adresa evreilor, pe reţeaua de socializare C., la data de 09.04.2015, de către persoana reclamată A.

Din perspectiva obiectului sesizării şi a descrierii presupusei fapte de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut următoarele postări:

"pieţele din Bucureşti sunt în mâinile mafiei tzigăneşti care şăguieşte primăriile din suprapreţul pe care-l plătim noi. Concluzie: românii muncesc în legumicultură, românii plătesc şpaga la primării prin suprapreţul pus de ţigani", "dacă în România evreii au fost anihilaţi de unde au apărut (şi încă la conducerea ţării) Român, D., E., F. şi, practic întregul aparat de stat? (...)".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2218 din 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B.; s-a dispus anularea Hotărârii nr. 479/21.10.2015 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

S-a luat act că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:

Recurentul cere casarea Sentinţei civile nr. 2218/27.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) net. 8 din C. proc. civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sentinţa civilă nr. 2216/27.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca instanţă de fond, în contradictoriu cu A., este criticabilă sub aspectul nelegalităţii întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Fapta apreciată a fi discriminare, în cauză, constă în comportamentul manifestat prin postarea pe pagina de C. a unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă şi la adresa evreilor şi anume: "(...) pieţele din Bucureşti sunt în mâinile mafiei tzigăneşti care şpăguieşte primăriile din suprapreţul pe care-l plătim noi. Concluzia: românii muncesc în legumicultura, românii plătesc şpaga la primării prin suprapreţul pus de ţigani (...)" respectiv "(...) dacă în România evreii au fost anihilaţi de unde au apărut (şi încă la conducerea ţării) Român, D., E., F. şi practic întregul aparat de stat? (...)". Aşa cum rezultă neechivoc din coerenţa mesajelor în cauză, acestea au ca "adresanţi" categoria etnicilor romi şi evreii.

"Calitatea" de etnici romi respectiv evrei a adresanţilor, poartă, în prezenta cauză dedusă judecăţii, valoarea mobilului (criteriului) care generează executarea faptei, întrucât, dacă această condiţie nu s-ar li îndeplinit (adică, dacă persoanele în cauză nu s-ar fi constituit într-o categorie a" etilicilor romi respectiv a evreilor), comportamentul discriminatoriu (constând în mesajele lezatoare) nu ar fi avut loc.

Dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul la demnitate, onoare şi prestigiu al persoanei, interdependent valorificării drepturilor la libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, sub protecţia principiului nediscriminare, aşa cum consacră prevederile art. 1 alin. (2) lit. d) pct. (vii), (viii) şi (ix), coroborat cu dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi în lumina prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi (6) şi art. 39 raportat la art. 16 din Constituţia României respectiv dispoziţiile art. 9, art. 11 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi art. 2, art. 7, art. 18, art. 19 şi art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Cât priveşte analiza speţei sub aspectul unei eventuale justificări rezonabile şi obiective, trebuie reţinut că "rezonabilitatea unei măsuri bănuită a naşte efecte discriminatorii se circumscrie unui scop legitim, atins prin metode adecvate şi necesare, proporţionale cu scopul urmărit. Or, este neechivoc faptul că din susţinerile intimatului-reclamant A. (şi instanţa de fond a fost indusă în eroare) nu rezultă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală în relaţie cu exercitarea unor drepturi civile.

Caracterul public al faptei - Fapta antisocială, indiferent de natura sa juridică (deci inclusiv fapta contravenţională), se consideră a fi săvârşită "în public", sub accepţiune conceptualo-semantică, atunci când locul săvârşirii faptei aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate, la care va colectivitate prin acţiuni adresate participanţilor.

În prezenta cauză dedusă judecăţii, comportamentul discriminatoriu a fost săvârşit pe pagina on-line (cu public) de C. C. este o reţea, de socializare comunitară. O asemenea reţea de socializare, prin natura sa presupune o pagină personală susceptibilă de a fi vizualizată de către numeroase persoane, pe de o parte admise direct de către autorul contului ca "prieteni virtuali", iar pe de altă parte, terţe persoane, al căror acces la a titularului este intermediat de statutul de "prieteni ai prietenilor", statut care le creează tehnic posibilitatea arii şi vizualizării paginii/postărilor unui anumit titular de cont C.

În această lumină, este indiscutabil că fapta constând în postarea pe pagina de C. a unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă şi la adresa evreilor, îndeplineşte exigenţa juridică privind "caracterul public".

Cu privire la utilizarea termenului de ţigan, simpla aluzie la apartenenţa etnică a individului nu constituie faptă de discriminare însă comportamentul ce presupune utilizarea termenului în sens peiorativ poate avea ca scop au efect atingerea demnităţii sau poate conduce la crearea unui cadru ostil sau degradant şi care reprezintă discriminare pe criteriul apartenenţei etnice.

Sentinţa civilă nr. 2218/27.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este criticabilă sub aspectul nelegalităţii întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Cetăţeneşti, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi a Constituţiei României. În ceea ce priveşte limitele libertăţii de exprimare.

Astfel, art. 10 al Convenţiei nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatări cu privire la chestiuni aliate în dezbateri publice. Conform termenilor din parag. 2 al articolului, exercitarea acestei libertăţi presupune "obligaţii şi responsabilităţi", care, de asemenea, se aplică şi mesajelor postate pe reţelele de socializare. Aceste "obligaţii şi responsabilităţi" pot avea însemnătate când. la fel ca şi în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputaţiei unor persoane private şi subminarea "drepturilor altor persoane". Datorită "obligaţiilor şi responsabilităţilor" inerente exercitării libertăţii de exprimare, protecţia acordată de art. 10 în ceea ce priveşte relatarea cu privire la chestiunile aflate în dezbateri publice, este supusă condiţiei să se acţioneze cu bună-credinţă pentru a oferi informaţii corecte şi credibile.

Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei, iar prin art. 19 alin. (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice se statuează că există şi anumite restricţii ale exercitării acestui drept, necesare asigurării siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.

Libertatea de exprimare permite cetăţenilor să participe la viaţa politică, socială şi culturală, dar această libertate nu poate fi absolută şi este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi speciale şi că pot exista anumite restricţii (care trebuie expres prevăzute de lege). Se includ aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora, asigurarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.

De asemenea, dispoziţiile art. 20 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violenţă. De aici rezultă că existenţa unor limite în acest domeniu este consacrată, neutru a se preîntâmpina abuzul în exerciţiul libertăţii de exprimare.

În prezenta cauză dedusă judecăţii, este incontestabil faptul că, modalitatea de exprimare utilizată de intimatul-reclamant A. în cuprinsul mesajelor postate pe reţeaua de socializare C., depăşeşte cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de constituţia României şi de convenţia europeană a drepturilor omului. Libertatea de exprimare nu poate fi înţeleasă ca libertate de face remarci cu caracter ireverenţios şi care nu au suport probator, de natură afecta reputaţia altor persoane.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de fond

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, se constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Hotărârea nr. 479/21.10.2015 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2015, a fost apreciată ca fiind întemeiată petiţia formulată din oficiu, prin membrului Colegiului director, B., având ca obiect postarea unor mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă şi la adresa evreilor, pe reţeaua de socializare C., la data de 09.04.2015, de către persoana reclamată A.

Din perspectiva obiectului sesizării şi a descrierii presupusei fapte de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut următoarele postări:

"(...) pieţele din Bucureşti sunt în mâinile mafiei tzigăneşti care şpăguieşte primăriile din suprapreţul pe care-l plătim noi. Concluzie: românii muncesc în legumicultură, românii plătesc şpaga la primării prin suprapreţul pus de ţigani (...)", "dacă în România evreii au fost anihilaţi de unde au apărut (şi încă la conducerea ţării) Român, D., E., F. şi, practic întregul aparat de stat? (...)".

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că postarea acestor mesaje, mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă, pe reţeaua de socializare C., reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000. În consecinţă, a dispus aplicarea amenzii contravenţionale în valoare de 2.000 RON faţă de reclamatul A. în ceea ce priveşte postarea, pe reţeaua de socializare C., a mesajelor ce fac obiectul prezentei cauze, ce au caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă.

Deopotrivă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis şi în sensul că postarea acestor mesaje, mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa evreilor, pe reţeaua de socializare C., reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000. În consecinţă, a dispus aplicarea amenzii contravenţionale în valoare de 2.000 RON faţă de reclamatul A. în ceea ce priveşte postarea, pe reţeaua de socializare C., a mesajelor ce fac obiectul prezentei cauze, ce au caracter discriminatoriu la adresa evreilor.

În drept, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Potrivit prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Ordinul Preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144/2008 pentru aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor:

"Autosesizarea cu privire la orice situaţie, anunţ sau eveniment în privinţa cărora există indicii cu privire la existenţa unor fapte care presupun săvârşirea unei fapte de discriminare poate fi iniţiată de oricare membru al Colegiului director, prin întocmirea unei note de autosesizare, motivată".

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Constituţia României: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, prin care se stabilesc limitele exercitării libertăţii de exprimare, aceasta nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea dreptului la libertatea de exprimare poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".

Astfel, libertatea de exprimare permite cetăţenilor să participe la viaţa politică, socială şi culturală, dar această libertate nu poate fi absolută şi este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi speciale şi că pot exista anumite restricţii (care trebuie expres prevăzute de lege). Includem aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora, asigurarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.

De asemenea, dispoziţiile art. 20 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabilesc că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violenţă. De aici rezultă că existenţa unor limite în acest domeniu este consacrată, pentru a se preîntâmpina abuzul în exerciţiul libertăţii de exprimare.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Reclamantul a atacat în contencios administrativ Hotărârea CNCD nr. 479/21.10.2015, motivarea sa fiind lipsa motivării petiţiei şi a hotărârii CNCD, încălcarea egalităţii în drepturi şi a dreptului la apărare, considerând că situaţia de fapt reţinută de CNCD nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) rap. la art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte motivarea petiţiei şi autosesizării CNCD

Din probele dosarului rezultă că şi chiar dacă la început reclamantul a fost puţin confuz faţă de obiectul petiţiei şi de faptele de discriminare care i se imputau, ulterior, prin mai multe adrese de corespondenţă, acesta a reuşit să-şi formuleze apărări, a adus argumente în sprijinul dovedirii în opinia sa a neîndeplinirii condiţiilor privind discriminarea pentru faptele din sesizare (adresa înregistrată la CNCD nr. 6428/6.10.2015). Autorul mai impută că "am postat pe C. unele mesaje cu caracter discriminatoriu - faptă sau caracter nu înseamnă acelaşi lucru - la adresa persoanelor care aparţin etniei rome şi celor care aparţin etniei evreieşti, în data de 09.04.2015".

Nu este întemeiată apărarea reclamantului-intimat privind "simplele comentarii" pe C. şi înţelegerea individuală a petiţionarului, în realitate fiind vorba despre emiterea unui act administrativ jurisdicţional de organul competent (Hotărârea CNCD ca organ colegial, deliberativ şi decizional care aplică şi controlează respectarea legii în domeniul discriminării - art. 20, art. 16, 18 şi 23 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Nu a fost dovedită nerespectarea dispoziţiilor legale în cauză.

În ceea ce priveşte încălcarea egalităţii în drepturi (art. 16) şi dreptului la apărare (art. 24)

Constituţia României prevede la art. 16:

"Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege".

Reclamantul a arătat că sesizarea şi hotărârea contestată sunt veritabile acte de cenzură, îndreptate împotriva sa de un reprezentant al acestei instituţii şi ulterior de pârât, în mod injust, abuziv, în scop de intimidare.

Având în vedere că CNCD este autoritatea de stat în domeniul discriminării, în conformitate cu art. 16 şi 18 din O.G. nr. 137/2000, iar această ordonanţă, act normativ priveşte prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private (art. 3 din O.G. nr. 137/2000).

Nu s-a dovedit caracterul abuziv al petiţiei - acest aspect se referă la chestiuni ce ţin de fondul faptei de discriminare reţinut de CNCD, iar reclamantul-intimat nu a formulat la rândul său o sesizare împotriva acestor comportamente considerate injuste, intimidante. Nu s-a precizat în raport de vine nu este egal în drepturi, în ce circumstanţe.

Incitarea dreptului la apărare nu poate fi reţinută în cauză, reclamantul a putut să-şi facă apărări, să aducă argumente (de altfel aceleaşi la toate nivelurile de contestare, CNCD, instanţa de fond, instanţa de recurs).

Dreptul la apărare este garantat (Constituţia României - art. 24).

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) rap. la art. 15 din O.G. nr. 137/2000

Reclamantul-intimat a susţinut în apărarea sa următoarele:

- cele două postări pe C. nu reprezintă comportament manifestat în public (pe stradă), în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000;

- nu s-a probat comportamentul său public propagandistic şi instigator menit să intimideze sau să ofenseze o persoană sau un grup de persoane aparţinând anumitor etnii;

- şi-a exprimat liber şi cu umor părerea despre o emisiune vizionată la TV sau despre subiecte de pe agenda publică a preşedintelui ţării sau a istoricilor de marcă.

Din punctul de vedere al noţiunii de "spaţiu public", postarea unor mesaje pe platforma C. este destinată publicului navigant, pot fi vizualizate de numeroase persoane, există posibilitatea accesării şi vizualizării postărilor, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.

Caracterul propagandistic instigator sau ofensator al postărilor reclamantului-intimat pe C. este întrunit în cauză, aceste postări reprezentând mesaje cu caracter discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă şi la adresa evreilor.

Înalta Curte apreciază, în consens cu recurentul CNCD că pornind de la simple comentarii vizând fenomenul de corupţie din pieţele din Bucureşti şi cu privire la situaţia oamenilor care se află la conducerea ţării, reclamantul-intimat chiar fără intenţie a făcut referire la anumite stereotipuri negative legate de criteriul etnic şi naţional, respectiv a etniei rome şi a comunităţii de persoane care sunt de naţionalitate evreiască şi a avut ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor la demnitate personală.

Din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României rezultă că dreptul la demnitate reprezintă o valoare supremă şi garantată.

Chiar dacă în exercitarea dreptului său de liberă exprimare reclamantul a arătat că scopul său legitim a fost de a se îndrepta prin atitudine civică o situaţie referitoare la corupţia din pieţe, atribuind caracter infracţional romilor, reclamantul a depăşit limitele libertăţii de exprimare, referirile din postare reprezintă un comportament nelegitim şi care nu e necesar în cadrul statului de drept - care poate instiga la urmă rasială, în accepţiunea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi care nu beneficiază de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Astfel cum s-a arătat mai sus, nu rezultă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală a etnicilor romi şi evrei.

Nu se poate reţine concluzia instanţei de fond în sensul că reclamantul prin postările sale a făcut aprecieri pentru munca depusă de români şi critici împotriva soluţiilor adoptate de factorii decizionali, în special de ordin politic, deoarece expresia "mafia ţigănească" este umilitoare şi ofensatoare, indiferent de cât de mult reclamantul s-ar fi raportat la ştirile zilei.

Referirea la etnicii evrei

Înalta Curte nu îşi însuşeşte raţionamentul instanţei de fond în sensul că ar fi de notorietate încercarea de exterminare a noţiunii în special în perioada celui de-al doilea Război mondial, acest argument legat de contextul istoric şi de clasa politică este considerat în acest context de natură să lezeze demnitatea comunităţii vizate, făcând necesară intervenţia statului pentru protecţia unor importante valori umane, statale, publice.

În exercitarea dreptului său la liberă exprimare, consacrat de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a depăşit limitele unei conduite conform acestor principii.

Constituţia României interzice exprimările care urmăresc prejudicierea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei şi dreptul său la propria imagine, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, manifestări obscene, contrare bunelor moravuri (art. 30 alin. (6) şi (7) Constituţia României).

Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români (art. 6 alin. (2) C.R.).

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Constituţia României: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Conform prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, prin care se stabilesc limitele exercitării libertăţii de exprimare, aceasta nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea dreptului la libertatea de exprimare poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".

Astfel, libertatea de exprimare permite cetăţenilor să participe la viaţa politică, socială şi culturală, dar această libertate nu poate fi absolută şi este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.

Art. 19 alin. (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi speciale şi că pot exista anumite restricţii (care trebuie expres prevăzute de lege). Includem aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora, asigurarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.

De asemenea, dispoziţiile art. 20 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabilesc că legile trebuie să interzică: propaganda în favoarea războiului, apelarea la ura naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate, violenţă. De aici rezultă că existenţa unor limite în acest domeniu este consacrată, pentru a se preîntâmpina abuzul în exerciţiul libertăţii de exprimare.

În ceea ce priveşte dreptul de apreciere şi limitarea libertăţii de exprimare

Din cele arătate mai sus, Înalta Curte reţine că cele rezultate din postarea mesajelor reclamantului nu au valoare de informaţie cu caracter public, necontribuind la nicio formă de dezbatere publică aptă să conducă la un progres al relaţiilor umane, ci au ofensat comunitatea romilor şi pe cea a evreilor, a încălcat dreptul la demnitate personală, având caracter de propagandă sau instigare la urmă pe criteriul etnic şi naţionalitate.

Toate aceste postări nu au un scop legitim şi de aceea necesitatea unei restrângeri privind exerciţiul libertăţii de exprimare este importantă a fi continuată în sprijinul protejării unei societăţi care îşi respectă toţi semenii săi, fără deosebire.

Aşa cum s-a precizat mai sus, exercitarea libertăţii de exprimare, de opinie şi libertatea de a o primi sau de a comunica informaţii ori idei, comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Nu este însuşită motivarea instanţei de fond privind interdicţia de a mai face referire la cele două etnicii, deoarece s-ar simţi vulnerabile, nu acesta este sensul protecţiei dreptului la demnitate umană sau interzicerii instigării la ură rasială, tocmai simpla utilizare a termenilor de romi sau evrei trebuie să fie făcută în mod responsabil, conştient de dreptul la opinie şi exprimare dar şi de respectul drepturilor şi reputaţiei altora, a siguranţei naţionale, a sănătăţii, moralei şi moravurilor, pentru ca nu fi promovata ura sau intoleranţa într-un mod gratuit.

Nu poate fi reţinută motivarea instanţei de fond în sensul nemotivării HCNCD ce face obiectul analogiei de faţă, fiind în detaliu abordate fiecare element din dispoziţiile legale prin raportare la situaţia de fapt, principiile de drept aplicabile şi jurisprudenţa relevantă.

Temeiul legal al soluţiei adoptat de instanţa de recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, se va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 2218 din 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge acţiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - NN