Appeal dismissed: SME eligibility upheld where large investor lacked control despite shareholding in EU-funded project

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 01.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Competitivitate anularea Deciziei nr. 1392 din data de 29.01.2016, prin care a fost respinsă contestaţia, a Actului administrativ nr. 19905/20.08.2015, reprezentând procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi exonerarea sa de la plata creanţei menţionate în cuprinsul acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 197 din 28 septembrie 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive, a anulat Decizia nr. 1932/29.01.2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.08.2015, ambele emise de pârât şi a exonerat reclamanta de obligaţia restituirii sumei stabilite prin Procesul-verbal nr. x/20.08.2015, fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii reclamantei şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, în esenţă, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei privind definiţia micro întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi a prevederilor Actului Constitutiv al intimatei-reclamante Societatea A. S.R.L., ajungând la concluzia eronată ca Societatea A. S.R.L. nu este întreprindere parteneră cu A. şi se încadrează în categoria IMM.

În opinia recurentului-pârât, prevederile invocate de instanţa de fond nu au aplicabilitate în cauză, întrucât nu este în discuţie stabilirea calităţii de întreprindere legată prin luarea în considerare a influenţei dominante exercitate de investitorii enumeraţi la art. 3 alin. (2) din Recomandare, pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră fiind relevante prevederile actului constitutiv care reglementează repartizarea părţilor sociale şi cele privind dreptul la vot.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2017, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, a arătat că instanţa de fond a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză şi a concluzionat în mod corect că raportat la măsura implicării A. în activitatea societăţii intimate, cele două societăţi nu pot fi considerate întreprinderi partenere, întrucât pentru existenţa unui parteneriat între cele două întreprinderi este necesar ca parteneriatul financiar să fie unul major.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei din 18.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, verificarea legalităţii Deciziei nr. 1392/29.01.2016 prin care autoritatea recurentă a respins contestaţia formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.08.2015 prin care s-a stabilit în sarcina intimatei o creanţă bugetară în sumă de 998.985,75 RON.

Neregula constatată prin actele administrative contestate vizează conduita intimatei-reclamante în derularea proiectului cod SMIS 43713 "Achiziţionarea unui strung paralel în vederea creşterii capacităţii de producţie şi competitivităţii economice", proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

În esenţă, echipa de control a reţinut că în conformitate cu ghidul solicitantului, sunt eligibili numai solicitanţii care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, iar în conformitate cu declaraţia privind încadrarea în categoria IMM depusă la data depunerii cererii de finanţare, intimata-reclamantă s-a declarat întreprindere mijlocie legată, având numărul mediu anual de 159 de angajaţi, iar la data semnării contractului de finanţare a semnat declaraţia de eligibilitate.

În urma reverificării încadrării în categoria IMM, din datele disponibile, a rezultat că S.C. A. S.R.L., este legată cu întreprinderile din România: S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. şi parteneră cu grupul de firme E. din Franţa, întreprindere mare, cu peste 4.000 de angajaţi şi cifră de afaceri de peste 600 mil. euro, în 2012 şi 2013.

S-a concluzionat, astfel că suspiciunea de neregulă se confirmă, iar S.C. A. S.R.L., nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, nefiind întreprindere legată, mijlocie aşa cum a declarat, ci întreprindere mare, deci nu poate fi beneficiar eligibil în cadrul Apelului de proiecte nr. 4 din 2011.

Învestită cu controlul de legalitate, curtea de apel a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate, reţinând, în raport de Recomandarea 361/2003 a Comisiei, de prevederile pactului societar şi ale actului constitutiv al societăţii intimate că A. nu este implicată în mod direct sau indirect în gestionarea întreprinderii intimate, neputând fi considerată parteneră cu aceasta.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt.

Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile recurentului-pârât vizând schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici şi mijlocii, într-o întreprindere parteneră cu S.C. A., în prezent E. sunt nefondate.

Astfel, potrivit Recomandării 2003/361/CE privind definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinderea parteneră reprezintă întreprinderea care stabileşte parteneriate financiare majore cu alte întreprinderi, fără ca una dintre acestea să exercite un control efectiv, direct sau indirect asupra celeilalte.

Prin urmare, pentru a califica relaţia dintre intimata-reclamantă şi societatea A., în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că se impune analiza existenţei parteneriatului financiar pentru a se putea aprecia dacă este cazul să beneficieze de avantajele financiare acordate exclusiv categoriilor de întreprinderi mici şi mijlocii.

În speţă, potrivit actului constitutiv al societăţii intimate societatea A. - întreprindere mare - deţine un număr de 30 de părţi, iar conform art. 22 din acelaşi act constitutiv care reglementează afectarea şi repartizarea rezultatelor, partea din beneficii care se cuvine fiecărui asociat, în raport de împrejurarea că singurul asociat care se obligă să participe la finanţarea activităţilor este S.C. B. S.R.L., se stabileşte astfel: asociatul A. 1% din valoarea totală a dividendelor, iar asociatul B. 99% din valoarea totală a dividendelor.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 din Pactul Societar privind societatea S.C. A. S.R.L., încheiat între A. şi S.C. B. S.R.L., B. s-a angajat ca începând cu data de realizare, să ia măsurile necesare pentru ca societatea să dispună de mijloacele financiare necesare bunei funcţionări a activităţilor societăţii. Părţile au convenit ca B. să depună toate diligenţele pentru ca activităţile societăţii să poată fi finanţate prin recurgerea la finanţări externe sau prin avansuri în contul curent de asociat.

Părţile semnatare a pactului societar, au convenit expres că A. nu va putea fi în niciun caz ţinută să participe în orice mod la finanţarea societăţii şi a activităţilor sale (în special în ceea ce priveşte necesităţile de trezorerie şi orice fel de finanţare), iar în schimb se angajează să-şi reducă participarea la dividende la 1% la fiecare distribuţie.

Art. 3 din pactul societar, prevede şi modul de gestionare a societăţii reclamante, înfiinţată de către A. şi B. S.R.L., stipulându-se expres faptul că societatea va fi dirijată de către un administrator desemnat la propunerea B., conform dispoziţiilor statutare ale societăţii; că B. se angajează să asigure administrarea societăţii precum şi managementul activităţilor societăţii; că B. se angajează în acest cadru să instaureze o organizare managerială şi tehnică dedicată la toate locaţiile de fabricaţie ale societăţii în vederea asigurării unui nivel de servicii şi de realizări tehnice conform obiectivelor fixate de către părţi şi că B. se angajează în general să ia măsurile necesare pentru ca societatea să dispună de mijloacele tehnice şi umane necesare bunei funcţionări a activităţilor societăţii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, din coroborarea dispoziţiilor Pactului societar sus-menţionat cu dispoziţiile actului constitutiv al societăţii intimate, A. nu este implicată în mod direct sau indirect în gestionarea întreprinderii intimate, situaţie în care nu poate fi considerată întreprindere parteneră cu aceasta.

Prin urmare, în mod greşit a procedat organul de control atunci când a adăugat la datele pentru stabilirea tipului de întreprindere a intimatei-reclamante şi datele societăţii A., în condiţiile în care s-a demonstrat că nu era parteneră cu societatea intimată.

Argumente similare cu privire la inexistenţa unui parteneriat cu societatea A. se regăsesc în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Astfel, în cuprinsul Deciziilor nr. 1362/14.03.2019, respectiv nr. 856/1.03.2018, Înalta Curte a reţinut încadrarea societăţii B. S.R.L. în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, nefiind fundamentată concluzia existenţei unui parteneriat cu societatea A.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt neîntemeiate constatările autorităţii recurente în sensul neîncadrării societăţii intimate în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii datorită faptului că este parteneră cu societatea A., în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine nelegalitatea actelor administrative atacate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinţei nr. 197 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.

GGC - NN