Suspension of tax security measures upheld after prior annulment of underlying institution decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 decembrie 2017, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Suceava, a solicitat:

- anularea Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă, prin care s-a prelungit valabilitatea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor societăţii în baza Procesului-verbal nr. x/2017 şi a Deciziei nr. x/2017;

- suspendarea executării Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 16 din 2 februarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Suceava, reprezentată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dispunând suspendarea Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, până la soluţionarea definitivă a cauzei privind acţiunea în anulare a acestui act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 16 din 2 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Suceava, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, actul administrativ atacat este întocmit cu respectarea legislaţiei în vigoare. Decizia de prelungire a măsurilor asigurătorii este un act subsecvent deciziei de instituire a acestor măsuri, iar această din urmă decizie nu a fost suspendată de la aplicare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii de suspendare respingând acţiunea reclamantei. Prin urmare, atât timp cât instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a executării actului principal, nu se poate dispune suspendarea executării actului subsecvent.

Recurenta-pârâtă a subliniat şi necesitatea menţinerii măsurilor asigurătorii, având în vedere obligaţiile fiscale ale societăţii, astfel cum au fost reţinute de organele de control, pentru garantarea executării cărora au fost instituite măsurile asigurătorii. Prin acţiunile sale, societatea debitoare încearcă să se sustragă de la achitarea creanţei datorată bugetului consolidat al statului, astfel încât este oportună menţiunea măsurilor asigurătorii dispusă prin decizia a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia de prelungire a măsurilor asigurătorii nu aduce prejudicii funcţionării societăţii şi nu afectează activitatea comercială a acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Iaşi, nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtă.

II. Soluţia instanţei de fond

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Suceava este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestui act administrative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la emiterea actului administrativ în temeiul aceloraşi considerente pentru care s-a dispus anularea, de către instanţa de judecată, a actului administrativ emis anterior, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017.

Prin decizia a cărei suspendare se solicită în cauză s-a dispus prelungirea valabilităţii măsurilor luate prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017. Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, prin Sentinţa civilă nr. 137 din 10.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Suceava, fiind anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017.

Este de necontestat faptul că decizia de prelungire a valabilităţii măsurilor asigurătorii are un caracter subsecvent faţă de decizia de instituire a acestor măsuri, iar Înalta Curte reţine că, din conţinutul deciziei de prelungire a termenului de valabilitate, rezultă că organul fiscal şi-a întemeiat actul pe aceleaşi considerente de fapt şi de drept regăsite în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Prin urmare, constatarea de către instanţa de judecată (chiar şi într-o primă fază procesuală) a nelegalităţii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ridică îndoieli rezonabile cu privire la temeiul juridic al emiterii deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a acestor măsuri, suficiente pentru a înlătura, cel puţin la o cercetare sumară, prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În acest context, argumentele recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017 sunt nerelevante, având în vedere, pe de-o parte, că din cuprinsul Sentinţei civile nr. 137 din 10.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, rezultă că cererea de suspendare a executării acestei decizii a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de achitare a cauţiunii, iar pe de altă parte, soluţia (nedefinitivă) de anulare a acestei decizii reprezintă un indiciu serios, care conturează cazul bine justificat într-o manieră mai clară decât simpla temporizare a efectelor actului administrativ, urmărită de partea interesată prin promovarea unei cereri de suspendare.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 27 din 26.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Suceava, fiind anulată Decizia de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiţii.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică concretă cu privire la considerentele instanţei de fond, cererea de recurs cuprinzând doar simple susţineri generice, de ordin teoretic, privitoare la neîndeplinirea acestei cerinţe.

Astfel, Înalta Curte constată că, raportat la consecinţele produse de actul administrativ atacat (prelungirea indisponibilizării tuturor sumelor din conturile reclamantei, a popririi asigurătorii asupra tuturor sumelor datorate debitorului de către terţi şi lipsirea reclamantei de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii comerciale), precum şi la criticile de nelegalitate formulate, menţinerea caracterului executoriu al deciziei atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Suceava, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Suceava, împotriva Sentinţei civile nr. 16 din 2 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

GGC - NN