Suspension of administrative financial correction upheld: appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017, a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.11.2016, precum şi a Notificării beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control, emise de pârât şi exonerarea reclamantei de plata corecţiilor financiare aplicate;

- suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestor acte administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 22 mai 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (actual Ministerul Fondurilor Europene), întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond şi-a întemeiat concluzia existenţei cazului bine justificat pe aspecte de nelegalitate ale actelor administrative contestate ce nu pot fi examinate decât în cadrul acţiunii în anulare, ceea ce echivalează cu o prejudecare a fondului. Analiza conformităţii şi legalităţii procedurilor de achiziţie publică, precum şi a divizării artificiale a contractelor de lucrări de către reclamantă, nu este posibilă în procedura sumară a cererii de suspendare.

Totodată, lipsa contestaţiilor cu privire la procedura de atribuire, argument invocat de instanţa de fond, nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât neexercitarea de către operatorii economici a dreptului legal de a contesta procedura de achiziţie publică nu înlătură răspunderea autorităţii contractante pentru încălcarea dispoziţiilor legale. Prin divizarea artificială a contractelor de lucrări, autoritatea contractantă a descurajat participarea altor potenţiali ofertanţi, care ar fi putut prezenta o ofertă mai avantajoasă din punct de vedere financiar.

Prin urmare, susţine recurentul-pârât, considerentele instanţei de fond nu au caracterul unor indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative, ci reprezintă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Referitor la condiţia pagubei iminente, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei cerinţe în lipsa unui probatoriu concludent şi pertinent, neindicând, concret, care sunt dovezile pe care şi-a întemeiat aprecierile.

Condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză deoarece simpla existenţă a unei obligaţii de plată nu poate conduce la concluzia perturbării activităţii reclamantei. Instanţa de fond era obligată, în temeiul rolului activ, să solicite intimatei-reclamante să prezinte documente din care să rezulte impactul financiar pe care executarea titlului de creanţă l-ar produce asupra patrimoniului său.

Totodată, arată recurentul-pârât, instanţa de fond nu a analizat poziţia procesuală exprimată de autoritatea pârâtă cu privire la neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente, luând în considerare doar afirmaţiile reclamantei, nesusţinute de dovezi. Argumentul cuantumului creanţei bugetare nu este suficient pentru a demonstra existenţa condiţiei pagubei iminente, întrucât eventuala pagubă trebuie să fie o consecinţă a executării, iar nu însăşi executarea actului administrativ.

În raport de aceste argumente, recurentul-pârât a concluzionat că, în cauză, nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de lege, astfel încât se impune casarea încheierii atacate şi respingerea cererii de suspendare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 august 2017, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de fond

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestor acte administrative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la greşita interpretare de către autoritatea pârâtă a noţiunii de neregulă, în accepţiunea O.U.G. nr. 66/2011, raportat la contextul factual al încheierii, în urma desfăşurării procedurii de achiziţie deschisă, a două contracte de lucrări cu obiect similar, dar care urmau a fi efectuate în locaţii distincte, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 313 din 29.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fiind anulate Decizia nr. 1600 din 12.01.2017 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârât), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri ale recurentului-pârât cu privire la nedovedirea acestei condiţii.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile recurentului-pârât referitoare la lipsa administrării unui probatoriu pertinent de către instanţa de fond şi la însuşirea, fără o analiză proprie, a argumentelor reclamantei. În raport de caracterul sumar al procedurii de soluţionare a cererii de suspendare, probatoriul administrat în cauză nu poate avea o complexitate şi amplitudine sporite, scopul administrării fiind acela al dovedirii aparenţei de nelegalitate a actului administrativ, concomitent cu neprejudicierea fondului cauzei. Totodată, Înalta Curte constată că argumentele proprii ale instanţei pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii atacate, demonstrând că judecătorul fondului nu şi-a însuşit argumentele părţii reclamante, ci a analizat în mod efectiv datele cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este întemeiată acţiunea cu care a fost învestit.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav situaţia financiară a reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurentul-pârât, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât încheierea atacată este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

GGC - NN